Referendumul disperării în faţa Justiţiei

Stau şi citesc presa, încercând să ajung, în mijlocul urii şi conflictului, la ceva care să-i unească pe toţi cei prinşi în nebunia zilelor noastre, să înţeleg ce-i frământă pe oameni.

Trecând peste jigniri, minciuni, Caragiale şi bâlciul cel de toate zilele, am ajuns să cred că ce avem noi, toţi cei prinşi de evenimente, în comun, este Disperarea. Născută din lipsa de speranţă pe de o parte şi groază pe cealaltă, dospeşte înăuntru, la întuneric, de ceva timp. Acum a ieşit la lumină şi se manifestă uluitor de agresiv, aşa cum a făcut-o şi în 1990, de alegeri şi după, când Iliescu a dresat societatea românească cu bâtele minerilor.

Iar Disperarea răspândeşte ură, lipsă de raţiune, frenezie.

Între dreapta care a greşit...

Cred că îi înţeleg pe cei care sunt împotriva lui Băsescu. Adevărul pare să fie că guvernele "non-stânga" din ultimul timp s-au făcut vinovate de prea multe abuzuri. Stângăcii de PR, derapaje grave, lucruri de genul Roşia Montana, tăierea pensiilor, afaceri oneroase de tot felul, jefuiala, pe alocuri frenetică, a acestei ţări şi aşa sărăcită de comunism şi de guvernele de dinainte.

Băsescu a căutat sprijin în Vest, şi l-a găsit, oarecum, dar sprijinul străinilor a venit cu un preţ. Spre ghinionul românilor, vestul are propriile sale probleme, mari, astfel că ajutorul a venit înjumătăţit şi otrăvit. Speranţa de care poate ne-am agăţat a trebuit să moară din nou. Odată cu investiţiile, au apărut alte valuri de pescuitori în ape tulburi, afacerişti de tot soiul, unii mai veroşi decât ceilalţi.

Ca mai toate guvernele de non-stânga, cele de după Iliescu/Văcăroiu/Năstase au omis să explice oamenilor lucrurile cum trebuie – şi chiar mai puţin şi-au putut explica matrapazlâcurile. Şi-au pierdut credibilitatea, şi cu ajutorul zvonurilor şi bârfelor mass mediei a fost creat conflictul, care s-a acutizat. S-a creat o prăpastie între populaţie şi guvernanţi, sprijinită de campaniile de calomnii, realităţile crude şi lipsa de discernământ şi coeziune a poporului şi guvernanţilor.

Un guvern are responsabilitatea de a asigura bunul mers al statului şi al societăţii. Acesta ar fi contractul cu societatea, sau cu Istoria. Pentru o ţară cu o economie la pământ după decenii de “utopie” comunistă, şi o Justiţie strâmbă, sarcina e chiar grea.

În plus, guvernele non-comuniste de după 90 au fost investite de electorat cu mandatul de a scoate ţara din marasmul post-comunist, din care regimurile patronate de Ion Iliescu/FSN/PSD nici măcar nu au dorit să o scoată, ci tocmai s-o ţină. Iar aici zace cheia problemei.

...Şi stânga care greşeşte fundamental...

Indiferent de bâlbâielile şi măgăriile comise de guvernele de “non-stânga”, o realizare a lui Băsescu este totuşi notabilă, esenţială, remarcabilă: Justiţia a început să mişte şi comunismul a fost condamnat chiar şi cu jumătate de gură.

Din 1990 încoace a existat mare corupţie, însă nu şi mari corupţi, Securitate, dar nu şi securişti. O ştiu şi copiii mici în România. Totuşi cum de nimeni nu a putut face nimic, atâţia ani?

Corupţia devenise, sub guvernele FSN, normalitate. Justiţia a fost ţinută sub control politic cvasi-total în România, ca de altfel în toate ţările blocului comunist - Rusia, Ucraina, Bulgaria - care nu au reuşit/vrut să iasă din marasm.

La umbra corupţiei permisă de regimurile Ion Iliescu de după 90 s-a pus pe butuci economia românească prin privatizări frauduloase, la umbra ei s-a discreditat conceptul de democraţie, justiţie, stat de drept, etc. La umbra ei România s-a umplut de mucegai - miliardari de carton, de oligarhi, de interlopi, de samavolnicii, toate patronate de Politicul mafiot, care a sugrumat mai orice iniţiativă civică sănătoasă şi a ţinut poporul cât mai sărac şi mai prostit.

"Din 1990 încoace a existat mare corupţie, însă nu şi mari corupţi, Securitate, dar nu şi securişti"

Oamenii, mai ales generaţia tânără crescută la umbra anilor 90, au ajuns să gândească în aceşti termeni, de corupţie, de a-normalitate - de ţeapă, de slugărnicie.

Totuşi, Istoria pare că vrea acum ca această a-normalitate, a-moralitate, să se prăbuşească, după mulţi ani de chin şi ezitări. Condamnarea în cazul lui Adrian Năstase şi a celorlalte câteva dosare a generat un şoc uriaş, iar acesta este meritul incontestabil al echipei Băsescu / Macovei. Nici un guvern “de stânga” nu a încercat o asemenea iniţiativă, oricât de mult praf în ochi aruncă acum.

Cu toate acestea USL în campania lor marşează pe faptul că lumea s-a săturat de Băsescu. Dar miza nu ar trebui să fie Băsescu, nici Antonescu, nici Ionescu, ci un principiu – şi anume redresarea Justiţiei în România, indiferent cine este la putere. Iar USL-ului din păcate numai de principii nu-i arde, după cum se vede.

Există o vorbă românească: “Dracul vrea să te convingă că nu există”. Indiferent cât încearcă USL să ascundă frica de Justiţie, de aici vine Disperarea lor. Asaltul virulent din ultimile zile este o reacţie la Justiţie, aşa cum în 2007 atacul de atunci a fost la condamnarea comunismului.

...Aş alege Justiţia

Pentru cei care încă mai ezită cu alegerea, aş mai adăuga: Justiţia nu a apărut din senin şi nici nu a inventat-o cineva peste noapte. Vine de Sus. Este ceva natural – fără principiul că vei fi pedepsit pentru greşeli şi răsplătit pentru binele făcut, nimic nu poate exista în Univers şi nimic nu are sens. Starea actuală a României ar trebui să fie un exemplu în acest sens. Lipsa completă a Justiţiei ar face ca Lumea să devină într-adevăr o junglă completă şi viaţa nu ar mai avea rost.

Din acest punct de vedere, cel care nu sprijină Justiţia, alege moartea.

Din acest punct de vedere, pentru oameni ca Năstase, Ponta, Ion Iliescu, atâţia şi atâţia care au strâmbat regulile (Justiţiei) cum le-a convenit mai bine – lucrurile stau într-adevăr prost. Oricâte campanii de calomnii organizezi pentru a arunca praf în ochi, oricâte ziare cu femei goale tipăreşti pentru a distrage atenţia de la chestiuni importante, oricâtă ură montezi, oricâte sarmale electorale împarţi şi oricâte gloanţe tragi în gât (ţie sau altora) nu vei reuşi decât să amâni Sentinţa. Ei aleg, conştient sau nu, să fie împotriva unor principii universale, împotriva Istoriei şi împotriva Justiţiei.

Alegerile pe care le fac sunt oarbe şi puerile. La ce îi foloseşte educaţia primită în străinătate tânărului Năstase, din moment ce este fiul unui om care a înşelat un popor întreg şi care a trebuit să îşi tragă un glonte în gât pentru a încerca să scape de închisoare? La ce îi foloseşte puterea dlui Ponta, dacă a obţinut-o jignind Europa? Cât de bine se va simţi la Bruxelles şi ce om de calibru îi va arunca mai mult decât o privire de dispreţ, pentru ce a făcut? Dacă va obţine puterea, la ce îi va folosi, exact? Lucrurile pe care le fac aceşti oameni sunt fără rost şi fără viitor, denotă o îngustime de vederi incredibilă.

Acolo sus există Justiţie, există un Dumnezeu, în ciuda faptului că Partidul Comunist l-a hulit atâta timp.

Aşa că la referendumul din weekend aş merge pe Justiţie. Dacă nu cea umană, sigur cea Divină. Poate nu promite pensii mari, dar cu siguranţă ne asigură existenţa...