Războiul declaraţiilor Voiculescu-Băsescu ajunge în instanţă

Dan Voiculescu.
Dan Voiculescu. (www.danvoiculescu.ro)
Cristina Boiangiu
05.07.2012

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat că îl va acţiona în instanţă pe Traian Băsescu pentru că ar fi făcut afirmaţii defăimătoare la adresa sa. Voiculescu îi cere şefului statului să recunoască doar că a minţit, fără a avea pretenţia la daune materiale.

"Traian Băsescu încearcă, în disperare de cauză, să deturneze dezbaterea publică dinspre gravele sale încălcări ale Constituţiei spre un conflict personal cu Dan Voiculescu, susţinând astăzi, de la tribuna Parlamentului, că «Voiculescu a declarat: trebuie să controlăm justiţia!». Afirmaţia este integral falsă şi deliberat defăimătoare. Nu am făcut niciodată o asemenea declaraţie. Am susţinut întotdeauna necesitatea garantării deplinei independenţe a justiţiei", a scris Voiculescu pe blog.

"Am văzut şi afirmaţiile făcute de unul din liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu, că trebuie să controlăm Justiţia. Dragii mei concetăţeni, această vreme a trecut!", a spus Băsescu azi, la Parlament, unde a răspuns acuzaţiilor aduse de USL în propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului. El le-a transmis celor de la USL că nu vor putea întoarce realităţile instituţiilor ca Parchetul General, DNA sau ÎCCJ la modul de supunere din 2000-2004.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor