Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în România denunţă practica banilor cu care PSD şi PNL cumpără tăcerea presei

Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu
Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu

Departamentul de Stat al SUA a acordat un spaţiu important în raportul privind drepturile omului în România 2022 banilor plătiţi presei de PSD şi PNL în condiţii netransparente, dar şi cazurilor de ziarişti hărţuiţi sau ameninţaţi, scrie G4Media.

”Reporterii independenţi şi ONG-urile de media au susţinut că finanţarea a dus la cenzura şi autocenzura guvernului şi a avut ca efect închiderea criticii mediatice, dezinformarea publicului şi afectarea gravă a pieţei media prin concurenţă neloială”, se arată în Raportul Departamentului de Stat.

Raportul citează Radio Europa Liberă, potrivit căruia în primele şapte luni ale anului trecut, principalele două partide politice aflate la guvernare, Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, au cheltuit împreună peste 10 milioane de euro (10,7 milioane de dolari) în contracte cu anumite instituţii media care au realizat în principal reportaje proguvernamentale şi au evitat subiecte de interes public care ar fi deranjat guvernul. În majoritatea cazurilor, reportajele nu menţionau faptul că reprezentau publicitate politică. Presa independentă a raportat că astfel de practici au fost utilizate în cursul anului, precum şi în 2021, şi că guvernul ar fi cheltuit peste 12 milioane de euro (12,84 milioane de dolari) pe cheltuieli media nedeclarate în întregul an 2021.

Raportul Departamentului de Stat indică şi trei cazuri de ziarişti hărţuiţi sau ameninţaţi de reprezentanţi ai instituţiilor de stat: Alin Cristea (debraila.ro), Emilia Şercan şi redactorul-şef G4Media, Cristian Pantazi. De asemenea, raportul arată şi că postul tv Digi24 l-a concediat pe Cristian Tudor Popescu după ce acesta a criticat politicienii de la putere în legătură cu proiectele de legi noi privind securitatea naţională care fuseseră publicate de G4Media şi au fost ignorate complet de restul presei.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne