Raport EFOR: Cum ajung banii din Programul Naţional de Dezvoltare Locală la clientela politică

Aproape 50% din contracte sunt câştigate de 5-6 firme de casă, dintre care multe au probleme penale sau au legături politice sau de familie cu primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali, parlamentari sau lideri ai partidelor de la nivel local sau central, arată un studiu lansat miercuri de Expert Forum.
Dezbateri Expert Forum la Hotel Intercontinental. În imagine, Sorin Ioniţă, Ana Otilia Niţu şi Laura Ştefan
Dezbateri Expert Forum la Hotel Intercontinental. În imagine, Sorin Ioniţă, Ana Otilia Niţu şi Laura Ştefan (Epoch Times România)

Raportul analizează modul în care s-au făcut achiziţiile din Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Fondurile gestionate prin PNDL sunt destinate dezvoltării de infrastructură locală, cum ar fi drumuri, alimentare cu apă, staţii de epurare, canalizare, construcţie de baze sportive sau modernizare şi construire de clădiri publice. Deşi fondurile sunt alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), achiziţiile se fac pe plan local, adică de către beneficiari (primării/consilii locale şi consilii judeţene).

Între 2013 şi iunie 2016 au fost executate plăţi de 5.719.641.554 RON pentru PNDL, potrivit informaţiilor publicate de MDRAP. Cei mai mulţi bani au ajuns la comune, adică 4.419.514.542 RON.

Potrivit EFOR, distribuţia acestor fonduri este predispusă la clientelism politic practicat de toate partidele, iar în perioada 2012-2016 un primar de la putere avea şansa de două ori mai mare să ia bani decât unul de la opoziţie.

Raportul cuprinde alte cinci judeţe: Caraş Severin, Gorj, Iaşi, Timiş şi Teleorman. Septimius Pârvu de la EFOR a arătat că în multe cazuri câştigătorii achiziţiilor publice nu se publică în SEAP şi există un număr redus de răspunsuri pe legea 544 privind accesul la informaţii publice.

Referitor la câştigători, el a explicat că legăturile sunt în multe cazuri de partid, însă tind să fie mai degrabă construite în jurul relaţiilor de putere locale. Aşadar, sunt patroni de firme care donează la mai multe partide, sunt traseişti politici sau au legături de familie cu persoane din alte partide.

Unele dintre firme sunt conduse în acte de administratori care nu au o imagine publică vizibilă, dar în realitate sunt dirijate de oameni politici. În câteva dintre cazurile identificate, proprietarii reali nu au făcut eforturi prea mari să se camufleze şi au făcut afaceri direct cu firmele lor.

Raportul EFOR arată că există atât situaţii în care monopolul este deţinut de firme de partid din judeţ, dar şi de firme care vin din alte regiuni ale ţării şi care au succes la contracte în toată România. Regula pare a fi mai degrabă monopolul judeţean/regional.

Pe de altă parte, Septimius Pârvu a subliniat că denumirile proiectelor sunt foarte vagi în SEAP, de exemplu alimentare cu apă. În plus, identificarea investiţiilor din lista MDRAP este foarte dificilă, întrucât pot exista mai multe în aceeaşi localitate care au legătură cu alimentarea cu apă.

De asemenea, numele proiectelor sunt diferite de la un an la altul. În general, în 2013 şi în 2014 denumirile erau mult mai vagi, iar după 2015 devin mai clare. În plus, lipsesc detalii semnificative din informaţiile introduse în SEAP, cum ar fi numărul de km în cazul infrastructurii rutiere. Există cazuri în care sunt finanţate mai multe proiecte legate de acelaşi drum, dar nu se pot identifica separat din cauza lipsei detaliilor.

Clientelismul, faza pe utilităţi

Un alt studiu EFOR arată că într-un mod chiar mai subtil companiile locale de utilităţi pot fi abuzate prin promisiuni populiste. De pildă, politicienii locali pot promite transport public gratuit sau energie ieftină, ca să obţină voturi pentru ei sau partidul la nivel central. Chiar dacă aici banii nu sunt sifonaţi către buzunare private şi aceste practici nu pot fi oprite cu procurorii, nu înseamnă că nu vorbim de sume mari: în cazul Bucureştiului, populismele au ajuns la nivelul întregului buget al primăriei pe un an.

Utilităţile municipale (apă-canal, termoficare, salubrizare, iluminat public, transport public local) sunt servicii pe care cetăţeanul le percepe imediat şi în care se cheltuiesc o bună parte din resursele primăriilor şi consiliilor judeţene. Ca urmare, e o zonă mai vulnerabilă la abuzuri, fie că este vorba de sifonarea directă a banilor prin contracte în beneficiul unor grupuri de interese, fie că primăriile forţează ţinerea preţurilor jos ca să câştige voturi, fie că se dau facilităţi sau gratuităţi unor categorii de votanţi (pensionari etc).

Dacă bugetele publice sunt cât de cât sub lupă, companiile de stat şi regiile autonome au fost multă vreme o sursă de bani care poate fi folosită mult mai netransparent.

”În Bucureşti există un preţ pentru căldură care este reglementat. Sunt subvenţionaţi cei mai bogaţi consumatori. Subvenţiile nu se plătesc, ci se acumulează ca datorii, pentru acoperirea cărora ar fi nevoie de întreg bugetul Bucureştiului”, a explicat Otilia Nuţu, analistă în politici energetice.

Ea a mai arătat că utilităţile municipale sunt şi relativ greu de monitorizat: ele pot fi administrate direct de primărie, prin departamente din interiorul primăriei (cum ar fi salubrizarea în unele sectoare din Bucureşti); prin regii autonome (RADET, RATB); sau prin companii private, reglementate de primărie (Apa Nova, Dalkia la Ploieşti etc). Particularităţile localităţii (mare, mică, de şes, de munte etc.) fac greu comparabile costurile şi performanţa între oraşe. Cu excepţia Bucureştiului, unde există un reglementator local (AMRSP) care supraveghează livrarea serviciului, resursele publice pot fi abuzate şi altfel decât prin sifonarea de către corupţi: de pildă, companiile de stat pot fi mulse pentru a acoperi promisiuni populiste în campania electorală.

Raportul integral poate fi consultat aici.