Putin se declară învingător în alegerile prezidenţiale din Rusia

Vladimir Putin adresâdu-se suporterilor în Piaţa Manezhnaya, Moscova, 4 martie 2012. Cu multă emoţie în glas, Putin a declarat victoria în alegeri. (ALEXEI NIKOLSKY / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
05.03.2012

Vladimir Putin a revendicat victoria în alegerile prezidenţiale din Rusia, urmând să o conducă până în 2018.

Cu doar o treime din voturi numărate în alegerile prezidenţiale ale Rusiei, Vladimir Putin a urcat treptele unei scene din faţa Kremlinului şi s-a uitat spre o mare de steaguri ruseşti şi o mulţime masivă de circa 110.000 de persoane, număr estimat de poliţie. "Am câştigat", a spus el.

Informaţiile timpurii şi două sondaje la nivel naţional îi oferă lui Vladimir Putin o victorie confortabilă, în încercarea lui de a obţine un al treilea mandat în calitate de preşedinte.

Sondajul VTsIOM i-a acordat 58 de procente, sondajul FOM i-a acordat 59 la sută, iar o jumătate din buletinele de vot i-au acordat 64 la sută.

Vladimir Putin are nevoie de mai mult de 50 la sută din voturi pentru a evita un al doilea tur de scrutin împotriva unuia dintre rivalii săi.

Sondajele de opinie indică faptul că Ghenadi Zyuganov, candidatul Partidului Comunist, va ocupa locul al doilea. Locul al treilea va merge la Mihail Prokhorov, miliardarul reprezentant al clasei de mijloc din mediul urban neliniştit al Rusiei.

Zyuganov a denunţat alegerile într-o tiradă jignitoare de 10 minute la nivel naţional. Liderul comunist a numit alegerile "nelegitime, inechitabile şi netransparente."

Şi Prokhorov a numit alegeri incorecte, spunând: "am fost de acord în mod deliberat să joc după regulile altcuiva."

Site-ul Golos, o agenţie independentă, a înregistrat mai mult de 3.000 de plângeri pentru pretinse încălcări ale regulilor de vot.

Acuzaţiile au inclus votarea "carusel", ceea ce a implicat alergarea alegătorilor de la o secţie de votare la alta pentru a vota pentru cei absenţi. Alţii s-au plâns că listele de vot au fost falsificate. O femeie din Siberia a constatat că membrii decedaţi ai familiei ei au votat duminică.

Potrivit altora, patronii pro-Kremlin au instalat cabinele de vot în fabrici şi au făcut presiuni asupra lucrătorilor ca să-l voteze pe Putin.

Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, a declarat pentru agenţia de ştiri Interfax că se îndoieşte că rezultatele reflectă voinţa reală a ruşilor. El a spus că provocarea actuală este schimbarea sistemului electoral al Rusiei pentru a asigura echitatea votului şi restabilirea alegerilor directe pentru guvernatori.

Acuzaţiile de fraudă în alegerile parlamentare au stârnit cele mai mari proteste stradale împotriva lui Putin din cei 12 ani de când este la putere: ca preşedinte din 2000 până în 2008 şi ca prim-ministru în ultimii patru.

Duminică, când sondajele au început să se închidă în vestul Rusiei, centrul Moscovei părea din ce în ce mai mult un lagăr militar. Linii de ofiţeri de poliţie au încercuit Kremlinul. Poliţia anti-revoltă mărşăluia în formaţie. Zeci de camioane gri ale unor penitenciare se aflau aliniate pe străzi.

Din cauza unei presupuse ameninţări cu bombă, poliţia a forţat un grup, care efectua o numărătoare paralelă a voturilor, să părăsească birourile lor şi să stea în stradă.

Luni va fi şansa opoziţiei să îşi arate puterea. Un protest în masă este programat să aibă loc în Piaţa Puşkin, un punct de protest din centrul oraşului, care se află la răscrucea a trei linii de metrou. Pe măsură ce oficialii electorali au anunţat că domnul Putin se îndreaptă spre victorie, numărul de persoane, care s-au înscris pentru protest pe o pagină de Facebook, a crescut cu mai mult de 7.000.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor