Putin îl concediază pe şeful administraţiei prezidenţiale

Vladimir Putin a făcut o schimbare în conducerea administraţiei prezidenţiale, înlocuindu-l pe îndelungatul său aliat şi fost membru al KGB, Serghei Ivanov.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Captură Foto)
Andrei Popescu
12.08.2016

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a concediat pe Serghei Ivanov din funcţia de şef al administraţiei prezidenţiale, a anunţat vineri Kremlinul.

Putin l-a plasat pe Ivanov în rolul de reprezentant special al preşedintelui pentru ecologie şi transporturi, notând că Ivanov a cerut să rămână în rolul de şef al administraţiei prezidenţiale pentru doar patru ani.

Ivanov, mulţumindu-i lui Putin pentru evaluarea muncii depuse, a comentat că este cel mai îndelungat şef al administraţiei prezidenţiale ruseşti, ţinând cont de faptul că a ocupat acest post timp de 4 ani şi 8 luni.

Fostul adjunct al lui Ivanov, Andrei Vaino, a fost numit în funcţia de şef al administraţiei prezidenţiale la recomandarea predecesorului său. Ivanov a declarat că este absolut convins că Vaino este pregătit pentru fiecare aspect al acestui post.

După o carieră îndelungată şi distinsă ca ofiţer senior în aparatul de securitate rus (KGB care a fost succedat FSB), Ivanov a servit anterior în funcţia de ministru al apărării şi vicepremier, înainte să ajungă şef al administraţiei prezidenţiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor