PSD depune moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii

Social-democraţii vor să-l dea jos pe ministrul Agriculturii, motiv pentru care vor depune o moţiune simplă împotriva acestuia.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirilă/Epoch Times)

Parlamentarii PSD vor depune o moţiune simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat luni liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea. Potrivit acestuia, PSD intenţiona să depună moţiune şi împotriva ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, însă acesta a demisionat între timp, relatează Mediafax.

"Ieri am decis, împreună cu colegii mei să depunem azi două moţiuni simple. Probabil că vom depune doar una, pentru ca una era pe Sănătate. Am înţeles că au aflat de aseară şi probabil că s-au speriat. O altă moţiune e pe agricultură", a declarat Dragnea.

Moţiunea va fi depusă astăzi în plen.

Dragnea a mai precizat că a discutat şi cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre oportunitatea depunerii unei moţiuni de cenzură.

"Încă evaluăm ce şanse reale ar fi ca o moţiune de cenzură odată adoptată să dea naştere unui guvern politic, responsabil. Deocamdată şansele sunt foarte mici, pentru că ajungem la dl. Iohannis, care poate veni tot cu dl. Cioloş, poate veni cu vărul dlui Cioloş, cu Dan Mihalache sau cu tot felul de nume de astea şi intrăm într-o instabilitate'', a declarat Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne