Primarul din Caransebeş, dosar penal pentru renovări ilegale la sinagoga comunităţii evreieşti

Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeş
Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeş (expressdebanat.ro)

Primarului din Caransebe, Felix Borcean, i-a fost deschis dosar penal pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, împreună cu alţi funcţionari, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, vizând fapte din anul 2018, anunţă Ziare.com.

Potrivit sursei citate, Felix Borcean a acceptat, în calitate de primar al Caransebeşului, solicitarea reprezentanţilor comunităţii evreieşti din Caransebeş de a-i sprijini financiar prin efectuarea unor lucrări de renovare în curtea interioară a Sinagogii. Doar că sprijinul acordat de primar a fost ilegal, implicând primăria pentru ca decontarea lucrărilor să se realizeze din fondurile acesteia, deşi spaţiul renovat nu aparţinea de ea.

Primăria Caransebeş s-a constituit parte civilă în proces, pentru un prejudiciu de 20.765 de lei, ancheta în cauză fiind în desfăşurare.

Concret, primarul municipiului Caransebeş l-ar fi determinat pe unul dintre subordonaţii săi, director al Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare Caransebeş din cadrul Primăriei Caransebeş, "să iniţieze demersuri ilegale pentru contractarea în numele instituţiei pe care o conduce a lucrărilor cu un operator privat, execuţia şi plata acestor lucrări din fondurile Primăriei Municipiului Caransebeş, prin încheierea unor documente fictive care să ateste în mod nereal că lucrările ar fi fost contractate şi realizate în beneficiul Primăriei Municipiului Caransebeş, creând astfel premisele cauzării unui prejudiciu în patrimoniul Primăriei Municipiului Caransebeş, care s-a şi realizat ulterior prin plata acestor lucrări, în cuantum de 20.503,75 lei".

Pentru crearea unei aparente legalităţi a cheltuirii sumei necesare cu pavarea curţii sinagogii, acesta i-a solicitat unui subordonat, şef secţie producţie şi responsabil cu achiziţiile, să întocmească documentaţia necesară în vederea efectuării de reparaţii borduri şi pavaje pietonale pe strada Libertăţii, respectiv documentaţia necesară de achiziţie în SEAP, contractul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie.

Detalii aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne