Preşedintele CNCD, reacţie la afirmaţiile xenofobe ale Olguţei Vasilescu adresate lui Klaus Iohannis

​Asztalos Csaba - Şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
​Asztalos Csaba - Şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) (Facebook)

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, şi-a exprimat, duminică, îngrijorarea privind retorica folosită în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Într-o intervenţie telefonică la Digi24, Csaba Asztalos afirmă că CNCD a primit mai multe plângeri referitoare la afirmaţii cu caracter xenofob, cu elemente de prejudecată şi stereotip sau incitare la ură.

Întrebat cum comentează derapajul pe care Olguţa Vasilescu l-a avut sâmbăta la adresa şefului statului, Klaus Iohannis, preşedintele CNCD a răspuns:

„În primul rând cu îngrijorare, pentru că avem o serie de manifestări, ieşiri în această campanie electorală care deja apar ca plângeri la CNCD şi ne-am dori ca până la al doilea tur totuşi să păstrăm o anumită limită şi decenţă în campania electorală. În măsura în care vom primi plângeri, desigur vom face procedura şi vom analiza şi această speţă. [...] Plângerile vizează elemente de prejudecată şi stereotip utilizate în campanie şi incitare la ură sau discurs de ură pe acest segment, mai ales elementul de xenofobie legat de anumiţi competitori sau alte persoane etichetate ca fiind străine şi care ocupă funcţii în statul român”.

În acest context, Csaba Asztalos a adăugat că dacă se ajunge la concluzia că astfel de declaraţii sau comentarii depăşesc „limita libertăţii de exprimare”, amenzile încep de la „1000 de lei până la 30.000 de lei dacă considerăm că e vorba de o atingere adusă unei comunităţi, atunci de la 2000 de lei până la 100.000 de lei”.

Reamintim că fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu a avut, sâmbătă, un nou derapaj la adresa şefului statului, preşedintele Klaus Iohannis. Şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă a declarat la Antena 3 că preşedintele Iohannis ”se şi vede şef de lagăr de concentrare”.

”Domnul Klaus, cred deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-istii băgaţi acolo la reeducare”, a declarat Olguţa Vasilescu sâmbătă seară, la postul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne