Premierii României şi R. Moldova au semnat un Memorandum privind interconectarea energetică

(STR / AFP / Getty Images)

Premierul Victor Ponta şi omologul său din Republica Moldova, Chiril Gaburici, au semnat joi, la Chişinău, un Memorandum de Înţelegere privind realizarea interconectării energetice a celor două state, relatează hotnews.

Memorandumul semnat de cei doi premieri prevede realizarea proiectelor de interconectarea atât pe piaţa gazelor naturale, cât şi pe cea a energiei electrice.

Pe partea de gaze naturale, memorandumul vizează prelungirea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău pentru a oferi Republicii Moldova o alternativă la gazul rusesc. Gazoductul urmează să fie prelungit nu doar pe teritoriul Moldovei, ci şi pe cel românesc, până la Oneşti.

Pe partea de energie electrică este propusă realizarea interconexiunii Isaccea (România)-Vulcăneşti-Chişinău şi un studiu de fezabilitate vizând o a doua interconexiune electrică.

Proiectele de interconectare energetică ar necesită o investiţie estimată la 750 de milioane de euro, mai arată sursa citată, dintre care 421 de milioane de euro reprezintă costul pentru infrastructură de pe teritoriul Republicii Moldova, iar 329 de milioane pe teritoriul României. Investiţiile urmează fi implementate în perioada 2015-2018.

Conform guvernului de la Chişinău, Memorandumul nu presupune renunţarea la furnizorii tradiţionali de gaze naturale şi energie electrică, ci o diversificare a surselor şi ar asigura securitatea energetică a Republici Moldova în contextul în care oprirea furnizării de gaze naturale este una din instrumentele predilecte de presiune politică ale Rusiei.

Amintim că, în martie, concernul rus Gazprom ameninţa Moldova cu tăierea gazelor dacă datoria de 5,2 miliarde de dolari nu va fi plătită. 89% din această suma ar reprezenta datoriile regiunii separatiste Transnistria.

Conducta Iaşi-Ungheni livrează în prezent o cantitate mică de gaze în Moldova. Pentru Moldova de peste Prut este esenţială prelungirea gazoductului până la Chişinău, însă până acum Guvernul moldovean nu a dat semnale că proiectul este unul prioritar, mai arată Hotnews.

Potrivit cursdeguvernare.ro, Moldova importă gaz din Rusia la preţul de 332 de dolari mia de metri cub în timp ce preţul gazul achiziţionat din România este mai mic cu 70 de dolari/mia de metri cubi mai mic.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne