Premieră: Turneu european de promovare a iniţiativei ecologiste din România

Epoch Times România
15.11.2010

Primul turneu european de promovare a iniţiativei ecologiste din România începe pe 24 noiembrie, a anunţat, duminică, Lavinia Şandru, preşedintele "Iniţiativa 2003", coordonator al evenimentului.

Sub titulatura "ECO EURO tour - Manifest pentru salvarea Pământului", în perioada 14 noiembrie -13 decembrie 2010 vor fi organizate dezbateri, acţiuni ecologiste şi spectacole în ţări europene cu o diasporă românească semnificativă precum Roma, Carrara, Milano (Italia), Nűrnberg, Műnchen (Germania), Viena şi Graz (Austria).

Ultima dezbatere va avea loc pe 9 decembrie, la Bruxelles (Belgia), şi va beneficia de prezenţa unor înalţi oficiali ai Uniunii Europene.

Potrivit organizatorilor, "ECO EURO tour" vizează deschiderea mişcării ecologiste româneşti către spaţiul european, către dialogul cu organizaţiile ecologiste civice şi politice din statele membre ale Uniunii Europene. În cadrul turneului, va fi, de asemenea, dezbătută problema relaţiilor cetăţenilor români cu propriul stat, precum şi cu statul lor de rezidenţă.

"Vom pleca acum, ne vom întoarce pe 23 decembrie la Bucureşti, vom avea un "papirus" lung cu semnăturile celor care au participat la proiect şi vom strânge, sper o multitudine de idei şi de proiecte care, puse cap la cap, să facă din Europa primul continent în ceea ce priveşte lupta pentru sănătatea pământului. Dacă nu suntem atenţi şi vom continua să trăim în ignoranţă, ne trezim, peste 20 de ani, că vom avea nevoie de 20 de planete ca România să ne satisfacem nevoile", a spus Şandru. Ea a mai spus că românii sunt pe nedrept priviţi în Europa numai ca persoane "capabile să exporte numai ceea ce este rău", arătând că doreşte să schimbe această mentalitate alături de artiştii şi membrii participanţi la proiect.

"ECO EURO tour" este coordonat de Lavinia Şandru şi regizorul Cornel Diaconu, preşedintele Pro Familia şi intenţionează să asigure o mobilizare fără precedent a organizaţiilor românilor din străinătate, care au acceptat să fie partenere.

Cu prilejul conferinţei de lansare a turneului european, a avut loc un spectacol al corului de copii "Sunetul Muzicii", repertoriul cuprinzând şi melodii populare româneşti cu care cei mici doresc să-i sensibilizeze pe europeni.

Lavinia Şandru a precizat că au fost achiziţionaţi primii 1.000 de pini care vor fi plantaţi împreună cu Primăria Romei în capitala italiană, copacii fiind special aleşi pentru condiţiile de mediu. "Ar fi trebuit să plantăm aceşti pini împreuă cu regretatul Adrian Păunescu şi, de aceea, acum s-ar putea să fie alături de noi fiul său, Andrei Păunescu. Vom planta aceşti 1.000 de pini în memoria marelui nostru poet", a spus preşedintele PIN.

"Dorim să le spunem celor din străinătate că avem o puternică spiritualitate şi o multitudine de idei. Parcă, uneori, suntem ca nişte noduri în gâtul cuiva. Trebuie să avem curajul să spunem tuturor că România este doar un punct pe harta Europei care trebuie luat în seamă şi care trebuie să intre în circuruitul internaţional", a declarat soprana Felicia Filip, co-organizator al turneului european ecologist. Artista a fost şi prima persoană care a semnat duminică "Manifestul pentru sănătatea Pământului", document care va fi completat în fiecare ţară europeană unde va ajunge grupul de ecologişti români.

Al doilea semnatar al Manifestului a fost directorul Blue Air, Gheorghe Răcaru, care a promis că va fi aproape, în calitatea pe care o are, de cei care doresc să promoveze România în exterior. El şi-a exprimat regretul faţă de faptul că există proiecte importante pentru ţara noastră care au fost finalizate, dar care nu au fost promovate. "A fost o perioadă în care patriotismul a fost privit aşa cum nu trebuia, dar există un singur patriotism". Totdeauna vom fi aproape de cei care doresc să promoveze România", a subliniat Gheorghe Răcaru.

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir se află la rândul său alături de promotorii proiectului, pentru că "însuşi sportul înseamnă un stil de viaţă sănătos". "Mulţi dintre noi dorim să facem ceva dar nu ştim cum, de cele mai multe ori. Sunt sigur că acest proiect va avea un ecou minunat", a spus oficialul FRT.

Categoria politicienilor implicaţi în promovarea eco-proiectului a fost reprezentată, duminică, chiar dacă "mai timid", de social-democratul Andrei Tinu, care a calificat această iniţiativă ca fiind foarte ambiţioasă. "Sunt mulţi politicieni buni dar majoritatea nu şi aceasta se vede prin prisma realizărilor proiectelor ecologice. Majoritatea politicienilor este interesată de ziua de mâine, nu de ceea ce se va întâmpla peste 20 - 30 de ani pentru copiii ţării noastre", a spus Andrei Tinu, care a pledat pentru aplicarea ideilor proiectului şi de la "butoanele conducerii".

Din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fost prezent secretarul general adjunct Sorin Chelmu care s-a declarat în totalitate susţinătorul eco-iniţiativei referitoare la turneul european. "Cred că totul depinde de noi, acest proiect este interesant şi noi ne vom implica într-un astfel de proiect de viitor", a spus oficialul MAA.

Şi cântăreaţa Floarea Calotă "subscrie în totalitate" la partea ecologică a acestui proiect, ea urmând a fi prezentă alături de cei care se vor deplasa în Europa, pentru a promova, prin viu grai, muzica şi poezia românească. Artista a subliniat că va face aceasta în memoria lui Adrian Păunescu, pe care l-a calificat ca fiind "un patriarh" al poeziei româneşti. "Merg în acest proiect pentru că Adrian Păunescu a pus multă lumină pe numele meu, pentru că am avut şansa să-l întâlnesc când mă construiam ca artist", a spus Floarea Calotă.

Între cei care şi-au mai exprimat sprijinul faţă de eco-iniţiativa românească s-au aflat prof Gheorghe Stoica, din cadrul Universităţii Bucureşti şi Gabriel Păun coordonator campanii Greenpeace România, care consideră că a venit momentul ca mediul să nu mai fie considerat o activitate de filantropie.

Între partenerii turneului european se află Asociaţia Românilor din Nurnberg, Asociaţia Românilor din Italia - ARI, Asociaţia Culturală Daciada - Carrara, Arthis La Maison, Asociaţia Culturală Belgia Roumanie, Asociaţia AGERO Stuttgart, Asociaţia Culturală Al Ioan Cuza - Heidelberg, Asociaţia Culturală UNIREA din Viena.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor