Premieră medicală naţională la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta"

(David Silverman / Getty Images)
Epoch Times România
09.01.2010

O intervenţie chirurgicală a fost efectuată în premieră în România, la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucureşti.

Dr. Cristian Paleru, medic chirurg în cadrul institutului, a realizat întreruperea legăturii dintre plămân şi căile respiratorii la un tânăr de 19 ani, folosind o metodă inovatoare, evitând astfel o infecţie generalizată în organism.

Pacientul a fost internat la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" cu o infecţie pulmonară care i-a compromis plămânul stâng, suferind şi o complicaţie de pleurezie internă (inflamarea pleurei, stratul de ţesut subţire al plămânului), care a fost drenată în Prahova, şi apoi la institut, fără rezultate pozitive.

Tânărul a fost tratat la Institutul de Pneumologie din Bucureşti timp de două săptămâni, prin repetate spălături pleurale pe dren şi apoi prin cavitatea toracică. După această perioadă, medicii institutului au decis îndepărtarea plămânului stâng distrus, printr-o procedură inovatoare.

Dacă în mod tradiţional această intervenţie se efectua printre două coaste laterale, îndepărtându-se mai întâi legătura dintre plămân şi cord, iar apoi cea dintre plămân şi căile respiratorii, acum s-a procedat invers, deoarece plămânul stâng era infectat.

Noutatea procedurii constă în această inversare a etapelor intervenţiei chirurgicale, scopul fiind acela de a nu permite o infectare a întregului organism.

"Acest procedeu poartă denumirea de închidere a bronhiei primitive stângi transcervical cu staplare mecanică (procedeu Azorin) în spectrul tratamentului plămânului distrus infecţios. Mai exact, se realizează o incizie la nivelul gâtului, după care se introduce pe deasupra traheei un aparat de staplaj (de închidere şi sutură mecanică), cu care se abordează direct bronhia principală stângă, suturând secţiunea", a explicat dr. Cristian Paleru.

Intervenţia, realizată cu succes, a durat 45 de minute şi a fost efectuată sub anestezie generală, cu intubaţie simplă.

Îndepărtarea plămânului nu va avea consecinţe negative asupra bunei funcţionări a organismului pacientului pe viitor.

"Peste zece zile, pacientul va reveni la spital pentru efectuarea următoarei operaţii, când se va putea îndepărta plămânul într-un mediu aseptic, separându-se de inimă", a declarat pentru AGERPRES dr. Cristian Paleru.

Acesta a adăugat că astfel de intervenţii au mai fost efectuate în Franţa, Germania şi acum în România. Costul unei astfel de intervenţii în străinătate variază între 30.000 şi 50.000 de euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor