Povesti de groaza despre comunismul din Coreea de Nord

Pentru a nu fi recunoscuta, Suk Kim He si-a pus ochelari de soare mari, explicand ca membrii familiei sale locuiesc inca in Coreea de Nord si tot ceea ce va spune, le poate pune viata in pericol.

O buna parte din viata ei, Suk Kim He a petrecut-o in Coreea de Nord, in lagarul de concentrare numarul 18. Dupa ce bunicul ei a disparut in timpul razboiului civil, intreaga familie a ajuns pe "lista neagra". Patru generatii ale acestei familii si-au petrecut viata in lagare, multi au murit in temnitele acestora, iar cei care au supravietuit au ramas marcati pe viata.

Suk a fost inchisa intr-un lagar de munca de la varsta de 13 ani. Parintii ei erau tinuti prizonieri acolo de multi ani, si ea locuia cu bunica ei langa tabara. Pana intr-o zi mama sa a venit si dupa ele.

Odata ajunsa in lagar, ceialti membri ai familiei sale care erau de asemenea inchisi au inceput pregatit mancare - din iarba si porumb - care a fost aproape imposibil de inghitit. Cu toate acestea, fratii si surorile ei mai mici infulecau cu mare bucurie, deoarece chiar si astfel de alimente erau o raritate pentru ei.

Locuintele in care oamenii erau obligati sa-si petreaca zilele in lagar erau pur si simplu ingrozitoare. "Este imposibil sa le numim case, cel mai probabil - un refugiu pentru animale" - a spus ea.

Tatal lui He Suk Kim murise atunci cind ea a ajuns in inchisoare. La scurt timp mama sa a plecat si ea dintre cei vii, din cauza unui accident petrecut in timp ce culegea legume pe o stanca abrupta. Apoi un frate al sau a murit si el - intr-un accident de mina.

In afara de foame, oamenii din lagarul respectiv erau supusi in mod constant bataii si amenintarilor cu moartea. Executiile publice erau ceva obisnuit: indiferent daca se comiteau infractiuni grave sau furturi marunte — faptasii erau executati - guri mai putine de hranit.

Suferind astfel timp de 28 de ani, He Suk Kim ajunsese sa isi doreasca moartea. In afara de persecutia impusa de autoritati si foamea crunta si continua, mizeriile pe care cei intemnitati erau impinsi sa si le faca intre ei erau si ele zilnice. Deoarece Suk apartinea categoriei detinutilor politici, cei care fusesera invatati sa urasca acest grup de oameni isi bateau joc de ei in orice mod. Una dintre distractiile lor preferate era sa ii forteze sa le spele scuipatul.

Cu toate acestea, conform declaratiei facute de Suk in fata Comisiei, cea mai greu de suportat era foamea perpetua. Tot ce isi permiteau din cand in cand membrii familiei ca suplimentera sa adauge putina sare in terciul zilnic, atunci cand faceau rost de ea.

Ziua lucratoare in tabara dura intre 12 si 16 ore, si cautatul vegetalelor comestibile in munti dura tot atat de mult.

Apa nu era suficienta pentru igiena elementara, iar sapunul era disparut cu totul.

Conform marturiilor lui Suk, executiile publice au crescut dramatic in 1994, cand Kim Jong Il a a ajuns la functia de presedinte, mostenind puterea de la tatal sau decedat, Kim Ir Sen - fondatorul regimului comunist din Coreea de Nord. Cadavrele de pe strada devenisera atat de multe, incat au fost create echipe speciale pentru ridicarea lor. "La inceput, aceasta imagine ma speria teribil, iar apoi m-am obisnuit deja," - spune He Suk Kim.

Dupa 20 de ani, in 2001, He Suk Kim a fost eliberata pentru buna purtare. Ea a parasit tabara impreuna cu copiii sai, care, insa dupa doi ani au fost innecati de inundatii, in timp ce ea se afla la munca.

Suk si-a petrecut mai multe luni in cautarea copiilor sai in intreaga tara, gandindu-se ca, probabil, au fost luati de ape si purtati intr-un alt oras. In final, femeia a pierdut orice speranta. In 2005, cum nu mai avea pe nimeni, a fugit in China, asa cum fac multe alte persoane din Coreea de Nord.

"Nu trimiteti produse alimentare, ele oricum nu ajung la oameni. Dar daca veti trimite hrana pentru animale, este posibil sa ajunga"

Printr-un intermediar, traficant de femei, eroina noastra a ajuns in compania a doua femei tinere, care au fost vandute la traficanti chinezi. Pe ea nimeni n-a vrut-o nimeni, caci parea mai batrana de 50 de ani. Cu toate acestea a reusit sa gaseasca un loc de munca intr-un restaurant in China.

Acolo a trait cateva luni, cu teama constanta de a nu fi descoperita de politia chineza, care intrand prin case, urmarea fugarii nord-coreeni. "La vederea masinilor de politie ma cuprindea panica; cel care reuseste sa prinda un fugar nord coreean primeste o recompensa de 5000 de yuani (750 dolari)", afirma ea.

Relativa imbunatatire in viata lui Suk a fost de scurta durata. A fost la un moment dat a fost trimisa de catre proprietarii restaurantului unde lucra, in Coreea de Nord, pentru achizitionarea de produse. Ajunsa acolo, a fost arestata si trimisa din nou in lagarul de munca de unde plecase initial.

In timp ce se afla pe drum spre lagar, stiind ca-i vor fi confiscati banii pe care ii avea asupra ei pentru achizitionarea produselor, a trebuit sa-i protejeze inghitind o parte, si ascunzand o alta.

din fericire pentru Suk, odata ajunsa in lagar a realizat ca membrii familiei sale fusesera eliberati si traiau langa lagar. Au ajutat-o aducandu-i mancare.

Intamplarile din lagar descrise de Suk sunt toate tragedii inimaginabile. Ea a povestit comisiei o istorie inspaimantatoare despre o femeie care si-a ucis fiul cel mic cu un topor, deoarece acesta ii mancase portia de orez. Apoi ea a taiat corpul copilului in bucati si a plecat sa vanda carnea in lagar, spunandu-le tuturor ca este carne de porc.

Cei care au cumparat-o, inclusiv He Suk Kim, au aflat adevarul ingrozitor mai tarziu.

Apoi este povestea socanta a unei femei care a ucis-o si a mancat-o pe fiica sa, care avea febra.

In 2010, He Suk Kim, a reusit in cele din urma sa scape din lagar. Printr-un intermediar a fugit in Laos. Acolo a intalnit o nord coreeana care fusese deportata in Coreea de Nord de sapte ori.

Dupa un timp, eroina noastra a mers la Tailanda si apoi la Coreea de Sud.

Cand comitetul a intrebat-o cu ce ar putea sa ajute poporul nord-coreean, He Suk Kim a raspuns: "nu trimiteti produse alimentare, ele oricum nu ajung la oameni. Dar daca veti trimite hrana pentru animale, este posibil sa ajunga."