Ponta schimbă retorica împotriva presei, jurnaliştii se coalizează [video]

Victor Ponta
Victor Ponta (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

Întrebat luni dacă îi va sancţiona pe senatorii PSD care au votat în cazul Şova contrar deciziei Biroului Permanent Naţional al PSD, Victor Ponta a refuzat să răspundă susţinând că nu înţelege întrebarea, deşi jurnalistul respectiv a repetat-o ulterior. După incident, premierul a anunţat că refuză să răspundă întrebărilor puse de jurnaliştii care lucrează la instituţii media cu datorii la stat.

Jurnalist Gândul: "Senatorii care au votat în cazul Şova împotriva încuviinţării reţinerii şi arestării vor fi sancţionaţi ţinând cont de faptul că există o decizie a Biroului Permanent Naţional care spune că toate cererile procurorilor trebuie votate favorabil? Aţi spus asta într-o conferinţă din februarie 2015."

Victor Ponta: "Nu doresc să vă comentez acest lucru."

Jurnalist Gândul: "Ce nu doriţi să comentaţi, dacă îi veţi sancţiona pe senatorii PSD care au votat împotriva DNA în cazul Şova?"

Victor Ponta: "Până nu înţeleg întrebarea nu doresc să vă comentez."

După conferinţa de presă, jurnalistul Cristian Andrei de la Gândul - publicaţie ce aparţine lui Adrian Sârbu, care a fost pus în cătuşe de curând - a scris pe contul său de Facebook că i-a reamintit lui Victor Ponta ce a declarat în februarie 2015, "dovadă că una spune la partid şi alta se votează în Parlament".

"Ori e preşedintele PSD şi îşi asumă votul senatorilor PSD care au încălcat o decizie a Biroului Permanent Naţional al PSD, ori declaraţiile sale nu au valoare şi nu ar trebui crezute", a continuat jurnalistul.

Premierul ia o decizie surprinzătoare

Replica lui Victor Ponta nu s-a lăsat mult aşteptată. Se pare că premierul a reevaluat situaţia, după cum se poate observa din mesajul postat pe contul său de Facebook:

"Doresc să lămuresc situaţia foarte clar şi să explic refuzul meu de azi de a răspunde la întrebarea unui anume jurnalist (şi chiar aş dori să aflu părerea celor care citesc această pagină de FB!). Ocupând o funcţie publică, plătită din banii contribuabililor, este corect şi obligatoriu să răspund la întrebările (şi să particip la emisiunile) tuturor reporterilor şi jurnaliştilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe şi impozite - oricât de critice sunt acestea faţă de activitatea mea!

Ca şef al Guvernului însă, în contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie să dau un semnal clar de avertizare celor care fac evaziune fiscală, nu plătesc nici măcar contribuţiile sociale ale salariaţilor (uneori nici salariile!) şi fac concurenţă neloială celor cinstiţi şi corecţi. Şi primul gest normal e să nu răspund în niciun fel întrebărilor acestora! Dacă patronii şi managerii lor se hotărăsc să intre în legalitate şi normalitate înseamnă că scopul a fost atins. Altfel nu aş face decât să încurajez asemenea atitudini (inclusiv atacurile la adresa ANAF din partea celor subiectivi deoarece se află chiar ei în culpă). Aştept cu interes opinia dvs. şi vă mulţumesc!"

Colegii de breaslă ai lui Cristian Andrei se solidarizează

"Pentru o asemenea explicaţie, măcar pentru asta, Victor Ponta ar trebui să-şi dea demisia. Presa înseamnă libertate de exprimare şi acces la informaţii de interes public. Dar este clar că valorile fundamentale ale democraţiei îi sunt străine dlui Ponta. Întrebarea pusă de Cristian Andrei a fost una legitimă în condiţiile în care partidul pe care dl Ponta îl conduce decisese să voteze favorabil cererile justiţiei, însă la votul privind arestarea lui Dan Şova lucrurile au stat invers.

Dar dl Ponta consideră că un jurnalist onest cum este Cristian Andrei nu merită să fie tratat cu respect. Prin această postare, dl Ponta demonstrează că respectul faţă corupţie este singura sa valoare atunci când e vorba de apropiaţi ai domniei sale.
Restul e cancan!", a scris pe reţeaua de socializare colega lui Cristian Andrei de la Gândul, Clarice Dinu.

O altă colegă a lui Cristian Andrei, Alina Matis, şi-a exprimat şi ea revolta pe contul de Facebook: "Nu prea postez eu despre premier, pentru că, de obicei, scriu despre premierii altor ţări. Dar postarea în care se referă la colegul Cristian Andrei, căruia nu a vrut să îi răspundă azi la o întrebare, este incredibilă, chiar şi pentru această guvernare.

Ca să vă scutesc de analiza pe text, premierul României spune, pe scurt, că nu are ce vorbi cu jurnaliştii ai căror patroni au probleme cu legea sau cu ANAF. O logică ce nu are nimic de-a face cu democraţia şi care nu depăşeşte nivelul postacilor care ne scriu nouă, jurnaliştilor, că suntem evazionişti, pentru că patronii sunt acuzaţi de evaziune. Să înţeleg, de exemplu, că premierul nu mai vorbeşte nici cu cumnatul său, pentru a încuraja activitatea ANAF, deci? Un respectuos „cine vă credeţi în ţara asta, domnule prim-ministru?"

Un alt jurnalist, Ovidiu Vanghele, ridică o serie de întrebări după postarea lui Ponta: "Păi dacă nu vorbeşte cu ăştia cu datorii la stat, cu dl Herţanu, cumnatul lui care a topit bani europeni, vorbeşte? Dar cu şeful Fiscului, care are firmă nedeclarată şi off-shore pe numele ginerelui, vorbeşte? Înseamnă că nu vorbeşte nici cu Biţă Severin, mare om de afaceri în Câmpina şi senator PSD, unul dintre autorii tentativei de modificare a Codului de Procedură Penală, altfel ar fi ştiut de intenţia lui. Cu cine vorbeşte atunci premierul Ponta?".

Alţii au întrebat dacă premierul Ponta mai are de gând să vorbească cu ziariştii angajaţi ai unor patroni care sunt urmăriţi penal sau condamnaţi la închisoare, cum este cazul lui Dan Voiculescu, patronul Antenei 3.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne