Ponta: Redevenţa renegociată la Roşia Montană, de 6%, poate fi aplicată doar prin lege

Conferinţă de presă susţinută de Victor Ponta şi Dan Şova la Palatul Parlamentului
Conferinţă de presă susţinută de Victor Ponta şi Dan Şova la Palatul Parlamentului (Epoch Times România)

Premierul Ponta a dezvăluit, joi, câteva prevederi din licenţa minieră de la Roşia Montană, document despre care a afirmat că are carater secret. Ponta a spus că îşi asumă răspunderea pentru aceste informaţii.

El a menţionat că licenţa expiră în anul 2019 şi că redevenţa ce revine statului în urma exploatării zăcămintelor aurifere era iniţial 2% iar majorarea obţinută prin negociere, de 6%, poate fi aplicată doar prin lege, ceea ce motivează trimiterea proiectului Roşia Montană la Parlament.

Potrivit lui Ponta, eventualele litigii între compania minieră şi statul român ar urma sa fie soluţionate de către Camera Economică Federală din Viena.

Premierul a menţionat că există riscul ca statul român să plătească daune în cazul nerealizării proiectului Roşia Montană dar s-a ferit, de astă dată, să mai avanseze vreo sumă.

Ponta a fost întrebat, din nou, cum va vota la dezbaterea proiectului de lege în Parlament şi a părăsit sala de conferinţă fără să răspundă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie