Poliţia chineză deschide focul asupra unui grup de manifestanţi tibetani

Exilatul tibetan, Jampa Yeshi, 27 de ani, aleargă înconjurat de flăcări înaintea vizitei preşedintelui Chinei, Hu Jingtao, în capitala îndiei, New Delhi, pe 26 martie 2012.
Exilatul tibetan, Jampa Yeshi, 27 de ani, aleargă înconjurat de flăcări înaintea vizitei preşedintelui Chinei, Hu Jingtao, în capitala îndiei, New Delhi, pe 26 martie 2012. (STRDEL / AFP / Getty Images)

Poliţia chineză a tras asupra unui grup de manifestanţi tibetani după o recentă serie de autoincendieri fatale comise de tibetani în semn de protest faţă de conducerea ilegală chineză asupra regiunii lor, a declarat vineri un grup pentru drepturile omului.

După ce poliţiştii au folosit gaze lacrimogene şi au deschis focul în timpul unei ciocniri cu mai mulţi tibetani în faţa unei secţii de poliţie în provincia vestică Sichuan - care se învecinează cu Tibetul - un călugăr a fost împuşcat în braţ, potrivit declaraţiei organizaţiei Free Tibet din Marea Britanie.

Grupul nu a spus când au avut loc violenţele iar poliţia locală nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Activiştii pentru drepturile omului afirma că statul chinez încalcă libertatea religioasă şi cultura Tibetului, pe care îl conduce cu o mână de fier de când Armata de Eliberare a Poporului a invadat regiunea în 1950. China respinge astfel de critici, declarând că regimul de la Beijing a eliminat sclavia din Tibet şi a dezvoltat regiunea înapoiată şi lovită de sărăcie.

Tibetanii au ales în ultimii ani să protesteze împotriva conducerii chineze dându-şi foc. Conform grupurilor pentru drepturile omului, în anul 2012, peste 80 de tibetani au organizat astfel de proteste extreme, atât în Tibet cât şi din alte regiuni ale Chinei, în urma cărora cei mai mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa.

Numărul autoincendierilor a scăzut în ultimii doi ani, dar un călugăr tibetan de 37 de ani şi-a dat foc marţi, 23 decembrie, în faţa unei secţii de poliţie din districtul Dawu din provincia Sichuan, fiind cel de-al treilea caz de autoincendiere fatală în ultimele 8 zile, a declarat Free Tibet.

O femeie de 20 de ani şi-a dat foc luni în districtul Ngaba din Sichuan, iar săptămâna trecută, un bărbat de 34 de ani şi-a dat foc în faţa unei secţii de poliţie din provincia vestică Gansu, care se învecinează, de asemenea, cu Tibetul.

Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, a fugit în India după o tentativă eşuată de răscoală împotriva conducerii chineze în 1959. El a declarat că autoincendierile sunt “triste” dar sunt “de înţeles”. De asemenea, Dalai Lama a declarat că el nu încurajează autoincendierile şi a pus la îndoială eficacitatea lor.

China îl consideră pe Dalai Lama un separatist, dar liderul spiritual a declarat că doreşte doar autonomia Tibetului. Dalai Lama a declarat săptămâna trecută pentru un post de televiziune francez că elementele extremiste din cadrul guvernului chinez îl împiedică pe preşedintele Xi Jinping să ofere Tibetului o autonomie adevărată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe