Poetul din Mălini

Casa memorială Nicolae Labiş, comuna Mălin, judeţul Suceava
Casa memorială Nicolae Labiş, comuna Mălin, judeţul Suceava (Epoch Times România)

Am scris recent despre marele poet Nicolae Labiş, născut 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, la poalele munţilor bucovineni, şi plecat prea devreme pe Celălalt Tărâm, la solstiţiul de iarnă al anului 1956. Este autorul care ilustrează perfect destinul unui artist, care, ca orice artist adevărat, descoperind că idealurile în care a crezut cu tot sufletul lui de copil nevinovat sunt nişte amăgeli criminale, a luat atitudine.

Din păcate, pentru răzvrătirea sa a plătit cu viaţa, căci e din ce în ce mai limpede că moartea poetului a fost pusă la cale de KGB şi de Securitate. Din aceste motive, despre Labiş se va mai scrie multă vreme de acum încolo, el rămânând în continuare un caz. În plus, pentru cititorii de poezie avizaţi, opera sa este remarcabilă, mai ales dacă ne luăm după ceea ce se scrie şi se publică astăzi.

Unul dintre cei cărora sfârşitul lui Labiş nu-i dă pace şi care şi admiră poezia prea tânărului autor de la Mălini este Florentin Popescu, el însuşi un poet important şi, pe deasupra, prozator, istoric literar şi gazetar, autor a peste 30 de volume publicate; de curând, el a publicat, la Editura RAVEX COMS, a doua ediţie, revăzută şi adăugită, a excepţionalei monografii ”Nicolae Labiş”, în 313 pagini plus o iconografie revelatoare. Aici, istoricul literar completează datele din prima ediţie cu noi amănunte despre viaţa tragicului său erou, unele pe care le-a descoperit el însuşi, în urma unor cercetări fără istov, altele aflate de la cei care l-au cunoscut mai îndeaproape pe acesta.

Iată, într-o poezie inedită, intitulată ”Douăzeci de ani”, reprodusă în monografia lui Florentin Popescu, că Nicolae Labiş nu mai vroia să scrie lozinci, nu mai dorea minciună:

”Scăpaţi de idoli, chip cioplit în mituri

Noi nu mai acceptăm. Ne îndoim

Şi numai strecurat prin judecată

Primim al vieţii adevăr sublim”.

Şi mai departe:

”Credinţa oarbă este cel mai tragic

Din relele ce-n om au învins”.

Viaţa poetului evocat devine palpitantă nu doar prin ea însăşi ci şi prin evenimentele care au înconjurat-o. Cu o rară obiectivitate, dincolo de admiraţia faţă de opera labişiană, Florentin Popescu face o analiză exactă a epocii comuniste, căreia i-au căzut victime milioane de nevinovaţi, fie că erau oameni de cultură sau de ştiinţă, fie că erau oameni simpli. În acest sens, autorul monografiei ţine să precizeze încă de la început ce ţinteşte: ”Este învederat faptul că înţelegerea cât mai exactă a biografiei şi operei unui scriitor, a configuraţiei şi etapelor cunoscute de creaţia literară rămasă de la el presupune conturarea cadrului, a ramei istorice în care acel autor a trăit şi a lucrat.

În cazul lui Nicolae Labiş acest lucru se impune, poate, mult mai mult decât în acela al altor scriitori. Afirmaţia îşi află argumentarea atât în etapele biografiei omului cât şi – mai ales – în textele rămase de la acesta. (...) Aşadar pentru înţelegerea şi mai apoi pentru evaluarea personalităţi acestui copil-minune al poeziei româneşti se cuvine mai întâi o panoramare, o conturare a cadrului istoric, social-politic şi mai apoi cultural al amintitului, convulsionatului, contradictoriului şi atât de aspru judecat deceniu: 1950 – 1960”.

Labiş chiar se lepădase de comunism, nu doar în sinea lui, ci şi mărturisind către prietenii cei mai apropiaţi, cum se vede şi dintr-o amintire a scriitoarei Stela Covaci, transcrisă în monografia lui Florentin Popescu: ”În continuare, Labiş ne-a mai relatat tot ce auzise despre crimele lui Gheorghiu-Dej, despre Komintern. Sărăcia şi degradarea, dezastrul poporului nostru, pe care le văzuse pe unde colindase, îl dureau profund”.

În ultimul an al vieţii, Nicoale Labiş era cenzurat, nu i se mai publicau poeziile. Ar trebui ca monografia semnată de Florentin Popescu să fie citită şi de cei care se grăbesc să-l condamne pe poetul de la Mălini pentru unele poezii pe care le scrisese când era copil. De fapt, acest copil devenise mult mai lucid şi mai curajos decât adulţii din jurul său. Din această monografie, am mai aflat ceva, care nu mai lasă nicio îndoială că Labiş a fost ucis: tânăra care era cu el în tragica noapte, Maria Polevoi, după câţiva ani s-a sinucis. Această carte nu se citeşte doar ca o istorie literară, ca o biografie, ci şi ca un adevărat roman poliţist.

Florentin Popescu îi face încă o dată un portret exact eroului său: ”Poet al marilor elanuri în prima fază a creaţiei, meditativ şi reflexiv în cea de-a doua (şi ultima), Labiş a manifestat o largă înţelegere a lumii şi a universului. De aceea, în lirica lui natura, istoria, tinereţea, ”năzuinţele spre mai mai bine, viziunea unui viitor în care lumea să fie mai dreaptă şi mai curată, iar oamenii să-şi edifice un viitor pe potriva celor mai înalte idealuri ale lor constituie principalele ”teme”, ”idei” şi ”motive” susţinute cu patetism şi convingere”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură