PNL, la atac: Moţiune simplă pentru derapajele majore ale PSD în ceea ce priveşte infrastructura

Liberalii se pregătesc să depună o moţiune simplă la Camera Deputaţilor care vizează activitatea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.
Lucian Bode, fost ministru al Economiei.
Lucian Bode, fost ministru al Economiei. (Facebook)

PNL va depune o moţiune simplă prin care să fie sancţionate derapajele majore, politicile dezastruoase ale PSD în ceea ce priveşte infrastructura din România, a anunţat luni, în urma şedinţei Biroului Executiv al PNL, deputatul Lucian Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi.

"Dacă ar fi să sintetizăm într-o frază situaţia din domeniu, cred că am putea spune că în acest moment marile proiecte de infrastructură rutieră sunt în aer, iar Compania Naţională de Transport Aerian Tarom este la pământ. Cea mai răsunătoare rectificare negativă din istoria ultimilor ani este în prezent la Transporturi. După ce la începutul mandatului actualul Guvern, prin legea bugetului, aloca cu peste 60% mai mulţi bani către acest minister, iată că la rectificarea negativă vedem că se taie 6,4 miliarde de euro de la Transporturi, din care 5,5 miliarde, fonduri europene. Practic, acel buget nerealist de 13,7 miliarde, din care 8,3 miliarde erau fonduri europene, a fost, de la început, unul nesustenabil", a declarat Lucian Bode, citat de Agerpres.

În opinia deputatului PNL, prin această rectificare, practic, PSD şi Guvernul PSD condamnă la sărăcie, la izolare, la subdezvoltare comunităţi întregi din România.

"Din toate aceste motive şi propunând câteva soluţii liberale la ceea ce se întâmplă în domeniul transporturilor, am decis să depunem această moţiune mâine la Camera Deputaţilor, solicitându-le totodată tuturor parlamentarilor care nu doresc să fie părtaşi la această guvernare dezastruoasă să ni se alăture cu semnătura lor", a precizat Lucian Bode.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne