PNL "asimilează" doi deputaţi PSD care au susţinut noua putere de la Palatul Victoria

Elena Hărătău
Elena Hărătău (Camera Deputaţilor)

Doi deputaţi PSD şi-au dat demisia din partidul condus acum de Marcel Ciolacu şi îşi încep activitatea în cadrul grupului parlamentar PNL de săptămâna aceasta. Este vorba despre Elena Hărătău şi Mihăiţă Găină, pesedişti care au sprijinit moţiunea de cenzură ce a dus la căderea Guvernului Dăncilă, potrivit g4media.ro.

Elena Hărătău a transmis conducerii forului legislativ că, începând cu data de 2 decembrie, şi-a încetat activitatea ca deputat în grupul parlamentar al PSD şi va activa în grupul parlamentar al liberalilor, începând de miercuri, 4 decembrie.

Într-o situaţie similară se află şi fostul social-democrat deputatul Mihăiţă Găină, care şi-a dat demisia din PSD la 1 octombrie şi a votat în favoarea moţiunii de cenzură ce a contribuit la căderea Guvernului Dăncilă.

Până acum, deputata PSD Bacău Elena Hărătău declara în luna octombrie că moţiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Dăncilă nu este altceva decât ”un os de ros pentru candidaţii opoziţiei la Preşedinţie”.

”Singura preocupare a liderilor Opoziţiei este ca România să intre în criză economică şi apoi să dea vina pe PSD! În răstimpul în care toate partidele ţării s-au coalizat şi au depus o nouă moţiune de cenzură, PSD a dovedit că nu abandonează românii, ducând la îndeplinire toate angajamentele pe care şi le-a luat faţă de fiecare categorie socială în parte!”, susţinea Elena Hărătău pe 4 octombrie.

Elena Hărătău nu a votat la moţiunea de cenzură, dar a votat în schimb învestirea Guvernului Orban. A fost exclusă ulterior din PSD.

Articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne