PLDM: Actuala guvernare activează în tandem cu presupusele organe de la Tiraspol

Tudor Deliu, deputat din partea PLDM
Tudor Deliu, deputat din partea PLDM (Captură Foto / privesc.eu)

Fracţiunea parlamentară Partidul Liberal Democrat acuză actuala guvernare că ar activa în tandem cu presupusele organe din aşa-zisa republică transnistreană, în contextul în care preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a refuzat să-l cheme la tribuna Parlamentului pe viceministrul pentru reintegrare, Gheorghe Balan, invocând motive în apărarea acestuia din urmă.

„PDLM nu înţelege de ce actuala guvernare încearcă să treacă sub tăcere un caz ieşit din comun pentru Republica Moldova, când în ultima lună majoritatea bărbaţilor din regiunea transnistreană au primit citaţii de la aşa-zisul Minister al Apărării prin care sunt chemaţi la exerciţii de mobilizare generală care au loc astăzi 17 noiembrie”, a declarat vicepreşedintele PLDM şi preşedinte al fracţiunii PLDM în Parlament, Tudor Deliu în cadrul unei conferinţe de presă în timpul şedinţei Parlamentului.

Acesta a mai precizat că fracţiunea parlamentară liberal-democrată a solicitat audierea în şedinţa de plen, a lui Gheorghe Balan, viceministrul pentru reintegrare, „să aducă o claritate şi pentru noi deputaţii, dar şi pentru cetăţenii Republicii Moldova”.

„Cu părere de rău, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a încercat să invoce orice motive doar ca acest lucru să nu se întâmple. Noi putem considerăm că actuala guvernare activează în tandem cu presupusele organe din aşa-zisa republică transnistreană”, a conchis Tudor Deliu.

Amintim că cetăţenii din regiunea transnistreană care au între 18 şi 50 de ani au primit citaţii personale prin scrisori recomandate, iar cele între 50 şi 60 de ani – invitaţii din partea aşa-numitului minister al apărării pentru a participa la ceea ce administraţia de la Tiraspol numeşte un exerciţiu de mobilizare generală care urmează să se desfăşoare vineri, 17 noiembrie. Mai exact, locuitorii regiunii transnistrene sunt chemaţi să vină pe stadionul din oraş cu carnetul militar, unde vor fi instruiţi şi li se va explica cum se foloseşte tehnica specială.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe