Petrom nu comentează pe marginea ideii unui preţ unic al carburanţilor în România

Benzinărie Petrom.
Benzinărie Petrom. (Oana Moisescu/Epoch Times)
Epoch Times România
20.04.2012

Reprezentanţii Petrom au declarat vineri, că nu doresc să comenteze pe marginea informaţiilor potrivit cărora Ministerul Economiei a propus petroliştilor introducerea unei formule de preţ prin care tarifele de referinţă să fie aceleaşi pe toată piaţa.

Surse din domeniu au declarat anterior, pentru NewsIn, că Petrom ar fi de acord cu o astfel de formulă.

Pe de altă parte, Rompetrol nu agrează propunerea Ministerului Economiei de a se introduce o formulă pentru un preţ unic al carburanţilor, întrucât fiecare companie are propriile costuri, a declarat vineri, pentru NewsIn, Titov Buzescu, vicepreşedinte pentru retail al grupului Rompetrol.

"Am participat la o întâlnire la Ministerul Economiei unde nu s-au discutat aspecte legate de nivelul preţului sau de îngheţarea lui, ci de transparenţă. Ministerul era adeptul unor anumite formule. Eu mi-am exprimat rezerva că o astfel de formulă ar putea fi funcţională, atâta vreme cât fiecare companie are modelul ei de business", a spus Buzescu.

El a explicat că, pe piaţa din România, o companie are activităţi de extracţie, alta de rafinare, alta de comercializare, prin urmare modul de formare a costurilor este diferit, la fel şi politicile comerciale.

Buzescu a mai spus că, în prezent, peste 90% din preţul final de la pompă este format din cotaţiile produselor petroliere, TVA, acciza şi influenţa cursului de schimb.

Întrebat cine ar fi avantajat de introducerea unei astfel de formule, consumatorii sau companiile, reprezentantul Rompetrol a răspuns: "O formulă benefică ar fi o formulă unde toată lumea câştigă. Cine ar fi de acord cu o formulă din care pierde?".

El a mai spus că discuţia de la minister a avut loc în urmă cu aproximativ 10 zile - două săptămâni.

Ministerul Economiei şi cele mai mari patru companii petroliere din România negociază introducerea unui preţ de referinţă unic pe piaţa carburanţilor, în funcţie de o formulă, urmând ca tarifele la pompă să varieze cu 5% în funcţie de fiecare benzinărie, au declarat, pentru NewsIn, surse din sector.

În discuţii sunt implicate mai multe instituţii: Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Consiliul Concurenţei, precum şi cele mai mari patru companii: Petrom, Rompetrol, Lukoil şi MOL.

Formula ţine cont de o marjă locală unică de distribuţie pentru toate companiile, de cotaţiile produselor petroliere pe piaţa mediteraneană (valoarea zilnică cea mai ridicată în dolari pe tonă din Platt's European Marketscan) şi de cursul oficial de schimb dolar(leu şi euro)leu comunicat de BNR. La acestea se va adăuga acciza şi TVA.

De asemenea, în formula care se negociază este precizată densitatea produsului petrolier (0,755 kilograme pe litru pentru benzină şi 0,845 kilograme pe litru pentru motorină).

Acesta ar fi un preţ de referinţă, iar cel din benzinării va varia cu plus(minus 5%, în funcţie de cheltuielile fiecărei staţii.

Formula va fi actualizată o dată la 7 sau 14 zile.

Modelul este inspirat dintr-o formulă aplicată şi pe piaţa din Slovenia.

Potrivit surselor citate, discuţiile durează de circa o lună şi deja există două companii care au fost de acord cu această idee, Petrom şi Lukoil.

Contactat de NewsIn, Constantin Tampiza, coordonator al strategiei de dezvoltare a Lukoil în România, a confirmat existenţa unor astfel de discuţii.

"Lukoil este de acord cu o formulă unică de preţ, atâta vreme cât aceasta pleacă de la cotaţiile Platts ale produselor petroliere, acoperă cheltuielile companiei şi asigură o rata de rentabilitate financiară rezonabilă. Trebuie să avem în vedere faptul că această măsură poate fi luată doar pe perioada de criză şi poate fi aplicată doar cu acordul Consiliului Concurenţei", a mai spus Tampiza.

Ultima scumpire a carburanţilor din acest an a avut loc la 10 aprilie, când Rompetrol şi Lukoil au majorat preţurile sortimentelor de benzină.

Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România, cu o cotă de 40% din piaţă, nu a mai modificat preţurile din februarie. "Vom depune o sesizare la Consiliul Concurenţei întrucât Petrom practică preţuri de dumping. Preţurile la care vând ei carburanţii nu acoperă cotaţiile produselor petroliere, ceea ce înseamnă încălcarea legii", a mai spus Tampiza.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor