Peste jumătate dintre restaurantele din România nu înregistrează profit

Club (LOIC VENANCE / AFP / Getty Images)
Ioana Statescu
12.11.2012

Mai bine de jumătate dintre restaurantele româneşti înregistrează pierderi, iar situaţia ar putea pune în pericol locurile de muncă a aproximativ 50.000 de angajaţi, potrivit preşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismului Românesc, Mohammad Murad, citat de rtv.net.

"Nu pot să spun câte restaurante sunt în insolvenţă la ora actuală, dar 50% dintre ele nu sunt pe profit, merg în pierdere, iar 50.000 de angajaţi nu este puţin. Prin comparaţie, vedem ce se întâmplă cu cei 3.000 de angajaţi ai Oltchim. Aici este vorba despre 50.000 de oameni", a declarat Mohammad Murad.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Corina Martin, a confirmat situaţia intrării în insolvenţă a unor societăţi comerciale din turism. În opinia sa, închiderea unora dintre acestea este firească, în condiţiile competiţiei existente pe piaţă.

"Este adevărat că o parte dintre societăţile comerciale au intrat în insolvenţă, vorbim de restaurante sau hoteluri. Pe de o parte, este un lucru normal ca unele să reziste şi altele nu. Dar este momentul ca şi statul să facă ceva pentru această industrie, câtă vreme preţurile nu au mai fost majorate", a precizat Corina Martin.

Scăderea TVA la 9% pentru unităţile de alimentaţie publică este una dintre solicitările asociaţiilor şi patronatelor din turism de-a lungul anilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor