Peste 40.000 de elevi din Sectorul 2 vor intra în şcoală doar pe baza unui card magnetic

Elevi în bănci (Epoch Times România)
Ana Petrescu
18.03.2013

Primarul Sectorului 2 din Capitală, Neculai Onţanu, va inaugara marţi, începând cu ora 12.30, cel mai sigur şi complex sistem de protejare a elevilor din şcoli 30 la Colegiul Economic “A. D. Xenopol” situat pe strada Traian numărul 65, scrie b365.ro. Astfel, peste 40.000 de elevi din sectorul 2 vor primi gratuit cartele de acces în unităţile de învăţământ pe care le frecventează, iar accesul lor se face, de acum, numai pe baza acestora.

După inaugurarea sistemului de acces electronic, Neculai Onţanu va verifica modul de funcţionare a cartelelor de acces şi la alte unităţi de învăţământ.

Decizia luată de edilul Sectorului 2 de a introduce acest sistem vine pe fondul violenţelor comise în şcoli de unele persoane care intră în mod ilegal în unităţile de învăţământ, cât şi din cauza absenteismului din ce în ce mai mare de la ore.

Sistemul performant de acces pe baza de cartelă este individual pentru fiecare elev, profesor şi personal nedidactic în parte şi figurează în baza de date computerizată a şcolii, fiind evidenţiate următoarele date importante: data şi ora de intrare în unitatea şcolară; data şi ora de ieşire din unitatea şcolară; Sistemul asigură un raport zilnic, săptămânal sau lunar cu prezenţa elevilor la orele de predare, precum şi a cadrelor didactice, precum şi a personalului nedidactic.

"Prin acest sistem complex, elevii şi cadrele didactice sunt în siguranţă maximă în şcoli pe timpul cât sunt la ore, iar părinţii tinerilor pot fi liniştiţi în această privinţă. Prin proiectele realizate de primarul Neculai Onţanu în acest domeniu, şcolile din sectorul 2 devin astfel un model de referinţă pentru siguranţa elevilor din toate unităţile de învăţământ din ţară", relevă un comunicat al primăriei Sectorului 2.

În anul şcolar 2012-2013, numărul cazurilor de violenţă în şcolile din Bucureşti a crescut cu o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General al Capitalei.

Chiar dacă a crescut absenteismul, valorile raportate la nivel de inspectorat nu sunt cele reale, pentru că mulţi profesori nu trec în cataloage toate absenţele. Absenteismul este corelat cu faptele de violenţă, care au loc mai ales la unităţile unde elevii chiulesc mai mult.

În anul şcolar 2011-2012, s-au înregistrat 147 de incidente, dintre care 135 de infracţiuni, iar în acest an şcolar, până în prezent au fost semnalate 175 de incidente, dintre care 155 de infracţiuni.

În afară de bătăi, în unităţile de învăţământ s-au mai înregistrat furturi, comise mai ales în vestiarele sălilor de sport. Hoţii preferă în special telefoanele mobile, profitând de faptul că acestea rămân nepăzite în perioada în care elevii sunt la ora de sport. Unii elevi mai provoacă diverse distrugeri în şcoli sau îi agresează verbal pe profesori.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a realizat o campanie de prevenire a violenţei în şcoli pentru a diminua fenomenul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor