Percheziţii DNA la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov [surse]

Descinderi cu mascaţi
Descinderi cu mascaţi (Epoch Times România)

Procurorii DNA efectuează percheziţii domiciliare în 14 locaţii situate în judeţul Braşov, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, reiese dintr-un comunicat de presă remis joi de agenţia anticorupţie.

Ancheta procurorilor vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni de fals, comise în perioada 2012 — 2015.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Agerpres, că instituţia publică la care au descins oamenii legii este Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov. În dosar este vorba despre acordarea de lucrări cadastrale de către directorul şi inginerul-şef de la această instituţie. Sursele citate au explicat că lucrările s-ar fi făcut prin intermediul unei firme controlate de directorul OCPI Braşov.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne