Dosarul "Mită la PSD". Ioan Niculae, la un pas de eliberarea condiţionată

În contextul în care pentru fiecare aşa-zisă lucrare ştiinţifică, un puşcăriaş beneficiază de o scutire de pedeapsă de 30 de zile, multe dintre personalităţile celebre ajunse după gratii şi-au descoperit talentele literare ascunse în perioada de detenţie.
Ioan Niculae, patronul INTERAGRO.
Ioan Niculae, patronul INTERAGRO. (Facebook)
Andrei Pricopie
21.10.2015

Trimis după gratii în dosarul "Mită la PSD", Ioan Niculae, care s-a ales cu o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare, şi-a descoperit, ca mai toţi deţinuţii celebri ai ţării, veleităţile de scriitor, astfel că ar putea fi în curând eliberat din penitenciar.

În urmă cu două luni, Ioan Niculae a mai încercat o dată, fără succes, să obţină eliberarea condiţionată, însă miercuri cererea sa a primit un răspuns favorabil din partea Judecătoriei Găeşti după ce omul de afaceri a scris nu mai puţin de cinci cărţi în patru luni. Decizia nu este însă definitivă, astfel că procurorii DNA vor putea să o atace la Tribunalul Dâmboviţa.

Subiectele tratate de cele cinci cărţi sunt din domeniul agriculturii şi chimiei, domenii în care Niculae s-a îmbogăţit. Lucrările, dintre care menţionează "Bioetanolul, combustibilul viitorului" şi "Valorificarea energetică a biomasei", ar fi fost evaluate de profesori universitari care le-au declarat că sunt valoroase din punct de vedere ştiinţific.

Pentru fiecare "carte" scrisă, un puşcăriaş beneficiază de o scutire de pedeapsă de 30 de zile iar comisiile de eliberare condiţionată din penitenciare avizează orice carte care vine cu recomandarea unui profesor universitar.

Potrivit Adevărul.ro, cartea poate conţine orice, pentru că legea nu stabileşte cine ar trebui să decidă dacă este sau nu lucrare ştiinţifică şi, mai mult, legea nu obligă profesorul şi pe nimeni altcineva să citească şi să evalueze lucrarea deţinutului, aşa că, profitând de aceste carenţe legislative, puşcăriaşii devin scriitori.

Ioan Niculae a fost condamnat pe 2 aprilie la doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul "Mită la PSD", legat de finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană. În acelaşi dosar, a fost trimis după gratii pentru trei ani şi fostul preşedintele al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009 Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor