PAS, de acord să voteze un spicher al Parlamentului din partea socialiştilor. Maia Sandu: Ne-am fi dorit să nu ajungem în această situaţie

Maia Sandu, copreşedinte a blocului ACUM
Maia Sandu, copreşedinte a blocului ACUM (parlament.md)

Consiliul Politic Naţional PAS, cu 46 de voturi pentru şi 1 vot împotrivă din 47 de membri prezenţi, şi-a asumat decizia prin care ar putea avea loc deblocarea situaţiei politice din Republica Moldova prin oferirea cetăţenilor a unui Guvern legitim şi democrat. Decizia Consiliului Politic Naţional PAS constă în asumarea unui Guvern ACUM şi votarea întregului pachet de dezoligarhizare şi scoaterea instituţiilor din captivitate în urma votării unui spicher propus de PSRM.

„Decizia nu se bazează pe încredere şi parteneriat cu socialiştii, decizia este unica fezabilă să oprească dictatorul să pună stăpânire pe ţară pentru următorii 10 ani, cel puţin. Sperăm ca această decizie va fi împărtăşită de partenerii noştri din Blocul ACUM, Platforma DA. Reiterăm că toate deciziile pe care le vom lua vor fi doar în interesul eliberării cetăţenilor de teroare şi mizerie”, au anunţat membrii PAS.

Decizia Partidului Acţiune şi Solidaritate de a vota spicherul Parlamentului din partea socialiştilor este, în opinia liderului PAS, Maia Sandu, copreşedintă a Blocului ACUM, una riscantă. Mai mult decât atât, politiciana a specificat că PAS şi-ar fi dorit foarte mult să nu se ajungă în această situaţie, să nu fi apărut situaţia în care să trebuiască să se discute despre această decizie.

Mai mult decât atât, politiciana a specificat că PAS şi-ar fi dorit foarte mult să fi fost în situaţia în care să fi putut să oferim un preşedinte al Parlamentului din partea Blocului ACUM şi să fi putut forma un guvern al Blocului ACUM.

„Realităţile sunt altele, din păcate. Suntem unde suntem şi această decizie dificilă am luat-o în contextul situaţiei actuale. Nu este foarte clar pentru noi la moment dacă PSRM va insista pe numele Zinaidei Greceanîi sau dacă mai este spaţiu de discuţii să se schimbe ceva acolo”, a declarat Maia Sandu în cadru emisiunii „Politica” de la TV 8.

Întrebată de către moderatoarea emisiunii de ce decizia nu a fost luată de către Blocul ACUM, ci doar de PAS, Maia Sandu a menţionat că „suntem două partide politice cu organe de conducere. Nu poate să decidă Consiliul Blocului ACUM pentru fiecare partid în parte. E o decizie extrem de complicată şi sensibilă, cu implicaţii, care trebuie să fie discutată în fiecare partid”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe