Blocul ACUM şi PSRM se întâlnesc pentru a purta discuţii

Discuţiile Blocului ACUM cu repr. PSRM privind formarea majorităţii parlamentare 11.04.2019
Discuţiile Blocului ACUM cu repr. PSRM privind formarea majorităţii parlamentare 11.04.2019 (parlament.md)

În contextul în care pe 9 iunie 2019, expiră termenul legal pentru formarea noului Guvern, după care preşedintele Republicii Moldova va fi obligat să dizolve Parlamentul, Blocul Politic ACUM Platforma DA şi PAS invită, din nou, fracţiunea PSRM la discuţii privind alegerea structurilor şi conducerii Parlamentului, votarea iniţiativelor legislative antioligarhice, votarea unui guvern funcţional şi a agendei comune sociale.

„Blocarea procesului legislativ împiedică îndeplinirea obligaţiilor legislative şi exercitarea dreptului constituţional al deputaţilor aleşi de a contribui la soluţionarea problemelor cetăţenilor care i-au votat, inclusiv: combaterea corupţiei mari, eliberarea organelor de drept de sub influenţă politică, investigarea şi eliminarea schemelor infracţionale de spălare a banilor, îmbunătăţirea condiţiilor social-economice, investigarea completă a fraudelor din sistemul bancar şi a privatizărilor ilicite”, se arată într-un comunicat al Blocului ACUM.

Totodată, deputaţii ACUM au specificat că, în cazul în care vor avea loc, alegeri anticipate nu vor fi libere şi corecte: se vor face în baza aceluiaşi sistem electoral, favorabil regimului politic oligarhic aflat la putere, care va exploata din nou, în mod abuziv, resursele administrative, dominaţia sa asupra spaţiului mediatic şi corupţia politică, care denaturează exprimarea liberă a voinţei cetăţenilor.

În urma discuţiilor care au avut loc marţi, 4 iunie, Blocul Acum şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu modul în care putem elibera statul din captivitate şi să facem Parlamentul funcţional, iar ulterior să voteze pachetul de dezoligarhizare a statului.

Preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a menţionat că urmează ca reprezentaţii Blocului ACUM să discute pe marginea acţiunilor ulterioare, iar în scurt timp vor reveni cu o decizie a reprezentanţilor celor două formaţiuni politice Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe