Partidul Comunist Chinez încearcă o renegociere a acordului comercial faza 1 cu SUA

Membrii Politburo în costume hazmat speriaţi de virusul Wuhan
Membrii Politburo în costume hazmat speriaţi de virusul Wuhan (Facebook, sursa necunoscută)

Pe fondul războiului diplomatic dintre Washington şi Beijing, care include acum şi desfăşurarea de bombardiere B-1B şi nave de război în Marea Chinei de Sud, luni seară (ora locală), China Global Times, citând surse apropiate guvernului chinez, a transmis că falanga dură a Partidului Comunist Chinez solicită renegocierea acordului comercial „faza unu” cu Washington-ul, precum şi o abordare punctuală a „problemelor comerciale care escaladează, după ce atacurile rău intenţionate ale SUA asupra Chinei au generat un tsunami de furie printre comercianţii chinezi".

Ştirea, apărută într-una dintre cele mai controlate publicaţii din China, foloseşte vechea abordare a "mâniei proletare" pentru a da legitimitate agendei Partidului Comunist. Chinezii sunt complet controlaţi de Partid, iar luările importante de poziţie, campaniile publice sunt întotdeauna generate de oameni din aparatul de partid şi de stat. Într-o chestiune atât de majoră precum acordurile comerciale cu SUA, decizia este luată întotdeauna la vârful Partidului.

Apelurile la renegocierea versiunii actuale a acordului - care încă nu a fost pus în aplicare de fapt - apar pe fondul nemulţumirilor că Beijing-ul „a făcut un compromis pentru ca acordul să progreseze”.

Reamintim, cu foarte puţin timp înainte ca ştirile despre focarul de virus Wuhan să apare în presă, administraţia Trump, care a dus în ultimul an un război al ameninţărilor cu tarife la adresa Chinei, a semnat, la Washington, un acord cu China, prin care regimul comunist se obliga să cumpere o anumită cantitate de mărfuri americane pentru a contrabalansa încălcarea, de către Beijing, a clauzelor Organizaţiei Mondiale a comerţului şi furturile de proprietate intelectuală comise în mod sistematic de regimul chinez.

Potrivit Global Times, aceiaşi negociatori chinezi ai acordului comercial Faza 1 „credeau că ar merita să facă un anumit compromis pentru a ajunge la un armistiţiu temporar în războiul comercial din ultimele 22 de luni şi să uşureze escaladarea tensiunilor”, iar acum sunt de părere că „preşedintele Donald Trump susţine o conspiraţie anti-China care are drept scop acoperirea răspunsului său ineficient la pandemia COVID-19".

Astfel că portavocea Partidului vehiculează posibilitatea de a invalida acordul comercial şi de a negocia unul nou pentru a obţine avantaje pentru China, arată Global Times.

Un fost oficial din domeniul comerţului chinez a declarat luni publicaţiei, în "condiţii de anonimat", că Beijing-ul poate finaliza astfel de proceduri pe baza dispoziţiilor de forţă majoră din pact.

"Este de fapt în interesul Chinei să rezilieze actualul acord. Este benefic pentru noi. SUA nu îşi pot permite acum să repornească războiul comercial cu China, dacă totul se întoarce la punctul de plecare", a declarat un consilier comercial al guvernului chinez pentru Global Times, subliniind starea deplorabilă a economiei SUA şi alegerile prezidenţiale din toamnă.

"După semnarea acordului de faza 1, SUA intensifică acum represiunea în alte domenii, cum ar fi tehnologic, politic şi militar împotriva Chinei".

Trump a declarat, vineri, că este „împărţit” în legătură cu eventuala anulare a acordului faza 1 dintre China-SUA, a informat Fox News, unii observatori interpretând cuvintele sale drept o ameninţare pentru relansarea războiului comercial împotriva Chinei.

Gao Lingyun, expert la Academia Chineză de Ştiinţe Sociale care sfătuieşte guvernul în probleme comerciale, a declarat, luni, la Global Times că regimul a „documentat bine” ameninţările obişnuite ale Washingtonului după rundele anterioare de confruntare. Asta înseamnă că, în eventualitatea repornirii războiului comercial "China ştie să răspundă şi este capabilă să riposteze rapid şi să provoace daune grave economiei americane", a afirmat Gao.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii