Parlamentar rus, făcut zob în urma investigaţiilor privind paraşutiştii ruşi îngropaţi

Kremlin, Moscova
Kremlin, Moscova (DENIS SINYAKOV / AFP / Getty Images)

Un parlamentar din regiunea Pskov a fost găsit pe stradă şchiopătând şi plin de sânge, vineri, după ce a început să caute dovezi că paraşutiştii ruşi au fost trimişi în estul răvăşit de război al Ucrainei, potrivit Moscow Times.

Lev Shlosberg a avut parte de o amnezie temporară, răni la cap, nasul rupt şi mai multe vânătăi, a notat Ygor Yakolev, un asociat în partidul social-democratic Yabloko, pe Facebook.

Ulterior, parlamentarul şi-a revenit îndeajuns pentru a declara că a fost atacat din spate de trei huligani care l-au bătut până n-a mai ştiut de el, a declarat Sergei Mitrokin, liderul partidului Yabloko.

”L-au urmărit pe Shlosberg până acasă, l-au asaltat fără să spună un cuvânt ... l-au bătut câteva minute şi au fugit când au apărut martorii”, a declarat Mitrokin.

Poliţia locală a deschis un caz în baza acuzaţiilor de ”huliganism rezultând în vătămări corporale minore”, care sunt pedepsite cu maxim doi ani de închisoare - deşi rănile lui Shlosberg numai minore nu sunt.

Apelul lui Mitrokin de a modifica dosarul astfel încât să includă acuzaţia mai gravă de ”atac asupra unei figuri de stat sau publice”, care includ şi o sentinţă pe viaţă, a rămas fără vreun răspuns până dumincă.

Autorităţile din Pskov au desemnat gărzi la spitalul unde este internat Shlosberg, personaj cunoscut în Rusia pentru criticile echilibrate şi oportune aduse politicilor de la Kremlin.

Shlosberg, în vârstă de 51 de ani, a condus o investigaţie cu privire la paraşutiştii Diviziei Aeropurtate de elită a 76-a cu sediul în Pskov, care au fost îngropaţi în regiune în august, în secret. Zvonurile conform cărora aceştia ar fi murit în Ucraina, în lupte, persistă în Rusia.

Parlamentarul, care a legat direct atacul suferit de investigaţie, a declarat că nu este prima persoană care ar fi fost atacată după ce a investigat soarta paraşutiştilor.

Reporterii de la Dozhd şi Fontanka susţin că au atacaţi de huligani neidentificaţi în momentul în care mergeau spre cimitirul din Pskov, săptămâna trecută, pentru a investiga mormintele paraşutiştilor. Aceştia ar fi fugit, înainte să fie afectaţi prea serios de atacatori.

Shlosberg, în vârstă de 51 de ani, a condus o investigaţie cu privire la paraşutiştii Diviziei Aeropurtate de elită a 76-a cu sediul în Pskov, care au fost îngropaţi în regiune la începutul lui august, în secret.

Kiev, NATO, UE şi Statele Unite au susţinut săptămâna trecută, cu diferite grade de hotărâre, că Rusia a trimis trupe în sprijinul insurgenţei pro-ruse din estul Ucrainei.

Insurgenţii au lansat o contraofensivă surprinzătoare în ultimele zile după ce păreau să fie devastaţi şi aproape de înfrângere de mai multe săptămâni.

Oficialii ucraineni au pus victoriile separatiştilor pe seama fluxului de echipament militar sofisticat din Rusia, precum şi a specialiştilor care să-l opereze.

Un oficial senior al NATO a estimat, joi, că Rusia a mobilizat aproximativ 1.000 de soldaţi. ONG-ul rus, Comitetul Mamelor Soldaţilor, a estimat că au existat aproximativ 400 decese printre militarii ruşi din Ucraina, iar Shlosberg a susţinut pentru Radio Ecoul Moscovei, cu câteva ore înainte să fie atacat, că Divizia Aeropurtată a 76-a a pierdut deja 100 de soldaţi în Ucraina.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a negat că Rusia a furnizat vreun ajutor militar separatiştilor, afirmaţie repetată şi de ministrul Apărării, care a declarat sarcastic faptul că acuzaţiile ”nici măcar nu mai sunt amuzante„.

Totuşi, Putin a cerut, duminică, încheierea ostilităţilor şi începerea discuţiilor pentru ”crearea unui stat în estul Ucrainei”.

Cererea lui Putin repetă sentimentele pro-separatiste promovate de Channel One şi alte mass media de stat pro-Kremlin de la începutul războiului din Ucraina, în primăvară. Autorităţile de la Kiev au refuzat să discute despre ”crearea unui stat” alcătuit din provinciile ”separatiste” estice.