Paleologu, către Caramitru, Hodor şi Antena3: Consider cretină şi abjectă denigrarea prin asociere şi învecinare

Theodor Paleologu (Epoch Times România)
D.B.
20.09.2019

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a reacţionat vineri, pe pagina sa de socializare, la postările de pe Facebook ale lui Andrei Caramitru (USR) şi Mădălin Hodor. Cei doi publicaseră recent o fotografie cu Theodor Paleologu şi Elena Udrea şi îi cereau lui Paleologu să clarifice relaţia sa cu Elena Udrea şi Traian Băsescu.

„De ce nu vehiculează detractorii mei (Andrei Caramitru, Mădălin Hodor, Antena 3) şi alte poze cu mine? Nu sînt genul de om care să se legitimeze prin învecinare sau asociere. Dar consider cretină şi abjectă denigrarea prin asociere şi învecinare. Am o mulţime de poze cu tot felul de mari figuri. O public pe aceasta, cu Regele Mihai, pentru un singur motiv: impecabila reverenţă în faţa Majestăţii Sale şi a istoriei pe care o reprezenta persoana augustă a fostului monarh”, a fost răspunsul lui Paleologu pe Facebook.

Fotografia postata de Theodor Paleologu. (Facebook)
Fotografia postata de Theodor Paleologu. (Facebook)

Precizăm că Andrei Caramitru preluase postarea lui Mădălin Hodor pe pagina personală de Facebook, comentând:

„Corect. Domnul Paleologu (un om erudit şi inteligent de altfel) trebuie să clarifice relaţia dânsului cu Dna Udrea şi cu securistul Petrov/Băsescu - cel care se luptă contra DNA şi contra independenţei justiţiei. Până atunci - dl Paleologu rămâne doar un om civilizat, dar susţinut de o gaşcă de penali pe care îi reprezintă formal acum. Care vor să vină ei iar la butoane cumva, şi să se folosească de el pe post de marionetă. Atât”.

Fotografia cu Theodor Paleologu si Elena Udrea, postata de Madalin Hodor pe Facebook si preluata de Andrei Caramitru (Facebook)
Fotografia cu Theodor Paleologu si Elena Udrea, postata de Madalin Hodor pe Facebook si preluata de Andrei Caramitru (Facebook)

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor