Pactul ONU privind migraţia, boicotat de tot mai multe state UE

Refugiaţi se îndreaptă spre insula grecească Lesbos, 30 octombrie 2015
Refugiaţi se îndreaptă spre insula grecească Lesbos, 30 octombrie 2015 (Aris Messinis/AFP/Getty Images)

Nouă iniţiativă a ONU de a clasifica migraţia ca fiind un drept uman este boicotată de o parte a statelor membre ale UE, inclusiv Italia, Franţa şi Austria, care au respins propunerile în favoarea unor controale mai dure ale frontierei, potrivit Express.co.uk.

Dezvăluirea propunerilor ONU pentru stabilirea drepturilor universale pentru migranţi este tratată cu multă suspiciune şi până acum, doar Marea Britanie, Olanda şi Danemarca au semnat iniţiativa fără rezerve. Aşa-numitul Pact Global pentru o Migraţie Sigură, Ordonată şi Reglementată aparent urmăreşte să stabilească drepturi şi condiţii universale pentru migranţi. Dar un membru al Parlamentului European a subliniat faptul că după adoptarea pactului până şi criticarea conceptului de migraţiei va fi considerată o infracţiune care incită la ură. Italia, o naţiune care se confruntă cu un aflux mare de migranţi, a fost total nemulţumită de noile propuneri intrusive şi a refuzat să participe la întâlnirea din Marrakeş din 10-11 decembrie când ar urma să fie semnat Pactul.

Acum şi alte naţiuni UE s-au alăturat reacţiilor ostile faţă de Pact afirmând că migraţia este o problemă a guvernelor naţionale, şi nu a ONU.

Pactul a fost aprobat temporar de membrii ONU în luna iulie. Preşedintele american Donald Trump, care şi-a exprimat opinia dură faţă de migraţia din SUA, nu susţine acordul.

Din luna iulie, Pactul a fost respins de diverse state membre ONU precum Austria, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia, Australia şi Israel.

Institutul pentru Politica Migraţiei a declarat că partidele politice conservatoare din Germania, Franţa, Italia şi Danemarca au denunţat acordul.

Austria, care a înregistrat o creştere a politicilor anti-imigraţie, a acuzat ONU că “amestecă” solicitanţii de azil cu cereri valide cu aşa-zişii migranţi economici care caută un loc de muncă mai bun.

Pactul ONU a fost lansat în 19 septembrie 2016 la summitul pe tema migranţilor şi refugiaţilor şi, aparent, principalele obiective includ relaxarea migraţiei, creşterea eforturilor internaţionale de a asigura salvarea vieţilor şi minimalizarea factorilor de mediu.

Ţările participante ar urma să semneze acordul în Marrakeş şi, deşi acest acord comun nu are natură obligatorie, totuşi va fi privit ca un cadru legal pe care ţările îl vor lua în considerare pentru a elabora o nouă legislaţie privind migraţia.

În urmă cu câteva zile, premierul italian Giuseppe Conte a afirmat că deciziile privind migraţia este o problemă a guvernelor naţionale.

Într-o declaraţie în numele guvernului italian, el a precizat: “Italia îşi rezervă dreptul să adere sau nu la acest document după ce Parlamentul ia o decizie. Pactul privind migraţia este un document care abordează probleme care îi îngrijorează pe cetăţenii noştri.

“Din acest motiv, credem că este indicat ca Parlamentul să facă o dezbatere şi să ia o decizie finală după ce discuţiile sunt finalizate”.

Marcel de Graaff, politician olandez şi membru al Parlamentului European, a declarat în weekendul trecut: “[Pactul] declară migraţia ca fiind un drept uman şi, astfel, va fi imposibil să criticăm politica lui Merkel de a deschide graniţele ţării în faţa migranţilor fără să riscăm să fim închişi pentru discurs care incită la ură”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe