Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 4 (2)

Capitolul 4
Capitolul 4 (Luis Novaes / Epoch Times)

5. Gelos pe Zhu Rongji

Chiar dacă Jiang Zemin a format o fracţiune pentru a prelua controlul deplin în Shanghai, cetăţenii s-au plâns neîncetat de dificultăţile întâmpinate pe parcursul celor doi ani ai lui ca primar. În 1986, economia de piaţă în multe alte zone ale ţării aducea lucruri bune. În timp ce restul ţării era bucuros să vadă în sfârşit o producţie de bunuri sporită, cei din Shanghai trebuiau încă să utilizeze cartele pentru multe dintre cumpărăturile lor.

Cauza principală a problemelor din Shanghai a fost dorinţa egoistă a lui Jiang de a-şi scoate în evidenţă "realizările” politice în 1986. Guvernatorul provinciei Guangdong, Ye Xuanping, a predat guvernului central venituri de numai 250 de milioane de yuani din taxele fiscale provinciale, în timp ce primarul Shanghai-ului, Jiang Zemin, a trimis venituri de 12.5 miliarde de yuani – uimitor, de cincizeci de ori mai mult decât veniturile unei întregi provincii. Acest actul nerezonabil nu a rămas fără consecinţe. În doar doi ani, populaţia din Shanghai era atât de strâmtorată încât nu-şi mai putea cumpăra nici măcar produsele cele mai de bază.

În timp ce Jiang era ocupat să aducă laude şi linguşiri liderilor seniori ai PCC, Deng Xiaoping a trebuit să abordeze problemele grave pe care Jiang le-a provocat în Shanghai. Deng a trebuit să-l numească rapid pe "ţarul economic" Zhu Rongji, primar în Shanghai, în scopul de a rezolva prăpădul făcut de Jiang; Jiang a fost făcut Secretar al Comitetului Municipal al Partidului din Shanghai, poziţie care necesita pur si simplu „datul cu gura” şi foarte puţine lucruri reale. PCC avea implementat în momentul acela „Sistemul Responsabilităţii Primarului", în care un primar trebuia să răspundă de lucrurile pe care le-a afirmat. Cu toate acestea, performanţa slabă a lui Jiang în Shanghai - în contrast puternic cu ceea ce promisese – nu l-a împiedicat să fie promovat în funcţia de membru în Comitetul Central al Biroului Politic al Comitetului Central (în cadrul primei sesiunii plenare a celei de-a treisprezecea adunări a Comitetului Central al PCC în luna noiembrie 1987), făcându-l astfel membru al celui cel mai înalt organism PCC.

Zhu Rongji nu era descendent ai oficialilor superiori ai PCC, nici vreun un presupus copil al vreunui martir. El avea mai puţină influenţă în cercul interior al PCC decât Jiang Zemin. Mai mult, la un moment dat fusese catalogat "de dreapta" în timpul campaniei anti-dreapta din 1957 şi drept rezultat fusese retrogradat şi izgonit să se "reformeze prin muncă" - pedeapsă care a afectat douăzeci ani din cariera politică a lui Zhu. S-ar putea argumenta, atunci, că creşterea carierei lui Zhu Rongji a avut mult de a face cu abilităţile sale autentice şi carisma.

Pe 25 aprilie 1988, Zhu Rongji a vorbit în faţa a mai mult de 800 de delegaţi din Shanghai. Purta un costum cafeniu, elegant de factură vestică şi o cravată cu roşu şi negru. Conform regulilor reuniunilor, directorul şi directorul adjunct la nivel de oraş al Comitetului Permanent al Congresului Poporului, primarul şi viceprimari, precum şi candidaţii pentru postul de director la Curtea Supremă a Poporului şi Procurorul General Public de la Procuratura Supremă a Poporului, puteau vorbi numai zece minute, cu o rezervă de alte cinci minute. Fiecare vorbitor a terminat în cincisprezece minute. Când Zhu a început să vorbească, a fost primit cu aplauze furtunoase. Remarcile sale pline de viaţă au fost întâmpinate de mai multe ori cu aplauze furtunoase şi râsete afirmative. După ce a văzut popularitatea lui Zhu, Jiang Zemin, aproape a explodat de gelozie. El s-a simţit stânjenit de entuziasmul cu care a fost primit Zhu.

Jiang n-a avut de ales şi a simulat un zâmbet. Atunci când alţii au aplaudat, a aplaudat şi el o dată sau de două ori dar fără tragere de inimă. Când întreaga încăpere răsuna de râsete, un rânjet forţat a apărut pe faţa lui Jiang Zemin. Dar la o privire mai atentă s-ar fi observat că Jiang mai degrabă ar fi plâns. Jiang este, prin natura sa intolerant atunci când vine vorba chiar de aspecte banale. Cum ar fi putut el tolera popularitatea lui Zhu? Acesta a fost ziua, când seminţele geloziei au fost plantate în inima lui Jiang.

După ce a devenit primar al Shanghai-ului, Zhu a rezolvat personal un număr mare de probleme. A insistat de exemplu, să citească scrisorile trimise de cetăţenii obişnuiţi şi a făcut eforturi pentru a răspunde la aceste scrisori el însuşi. În paralel cu aceasta a gestionat un număr mare de afaceri mai mari, cum ar fi relaţii cu oraşe învecinate şi provincii, "Proiectul coşului de legume," abordarea problemelor de trafic, precum şi planificarea şi dezvoltarea Shanghai-ului. Zhu a mers personal pe cursul superior al râului Huangpu pentru a încerca să rezolve problemele de poluare şi pentru a îmbunătăţi calitatea apei potabile din Shanghai. Realizările şi eforturilor sale au câştigat inimile oamenilor.

Jiang Zemin pălea în comparaţie cu Zhu în aceste privinţe, astfel că a evitat menţionarea realizărilor lui Zhu ca să nu-i dea credit. Primarii adjuncţi şi şefii de birouri care au dus o viaţă uşoară sub conducerea lui Jiang, trebuiau să-şi dovedească valoarea de data asta sub Zhu Rongji. Zhu a avut întotdeauna o înfăţişare destul de specială. Doar o privire aruncată de el putea naşte frică sau veneraţia într-o persoană. Când i-a mustrat pe primarii adjuncţi şi pe şefii de birouri, i-a pus într-o poziţie dificilă, mustrările fiind făcute în prezenţa altora. Făcuţi de ruşine, acei oameni s-au plâns lui Jiang. Jiang a profitat de şansă pentru a-l mustra sever pe Zhu, susţinând că primarul a proliferat lipsa de unitate din cauza "ego-ului puternic”. Zhu a trebuit să îndure umilinţa de a-şi face auto-critica în faţa şefilor de birou.

În 1992, după un celebru tur în sudul Chinei, Deng Xiaoping a observat că Jiang Zemin rezista la programul său de reformă politică şi deschidere către exterior. Deng şi-a propus la acea vreme eliminarea lui Jiang din funcţie, dar a trebuit să ia în considere faptul că concediase deja doi secretari generali, iar înlăturarea celui de-al treilea i-ar fi putut determina pe unii să-şi facă o imagine negativă despre el. În plus, Jiang fusese avertizat de intenţiile lui Deng de veteranii din cealaltă parte a Partidului. Jiang a fost foarte speriat şi a făcut o întoarcere de 180 de grade, exprimându-şi poziţia fermă în punerea în aplicare a reformei şi deschiderii politice promovate de către Deng. După o deliberare atentă, Deng a decis să-l menţină pe Jiang ca Secretar General.

În aprilie 1991, la a patra sesiune a celui de-al Şaptelea Congres Naţional al Poporului, Zhu Rongji a fost ales vice-premier al Consiliului de Stat. Odată, Deng i-a zis lui Jiang Zemin arătând spre Zhu Rongji "Eu nu am idee despre economie, dar el are!" Deng a făcut, de fapt, aluzie la faptul că el, Jiang Zemin nu ştia nimic despre economie, spre deosebire de Zhu. În 1992, Zhu a devenit membru al Comitetului permanent al Biroului Politic al Comitetului Central, cel mai mare grup de lideri din China. În 1998, Zhu a fost numit ce de-al cincilea premier al Chinei. Până în acel moment incompetentul Jiang fusese Secretar General, Preşedinte de stat şi Preşedinte al Comisiei Militare Centrale timp de nouă ani. Promovarea a 500 de generali într-un an nu reprezenta pentru el nimic.

6. Controlul mass-media prin toate mijloacele

Deşi Jiang Zemin era incompetent în privinţa sarcinile reale, când venea vorba de laudă avea puţini egali.

Jiang a reuşit să înţeleagă puterea mass-mediei de la tatăl său, care era angajat în activităţi de propagandă în timp ce slujea autorităţile japoneze şi regimul marionetă a lui Wang Jingwei. Astfel, Jiang a acordat multă atenţie propagandei în mass-media. O manevră făcută de Jiang a fost aceea de a plasa membri din clica lui în cadrul Departamentului de Propagandă.

Multe publicaţii din Shanghai sunt citite peste tot în China. Deci liderii din Comitetul Central al Partidului vedeau rapoartele şi îşi făceau o idee dacă mass media era în favoarea lui Jiang Zemin sau îl critica. După ce Jiang a devenit primar, a acordat o atenţie deosebită conţinutului acestor rapoarte mass-media, mergând uneori până la limita paranoiei. Din afară, incidentul închiderii ziarului „World Economic Herald”, care a avut loc înainte de masacrul din Tiananmen, ar putea fi văzut ca un eveniment nefericit, dar pentru Jiang Zemin aceasta era o linie politică.

O dată, ego-ul lui Jiang a vrut să-şi arate talentul pentru limbi străine la o conferinţă de presă - prin utilizarea cuvântul englezesc pentru "feţe" pentru a reprezenta cuvântul chinezesc "mianmao" (expresii). În ziua următoare, cotidianul „Eliberarea” a înlocuit în mod loial, în raportul său cuvântul englezesc, "feţe", cu chinezescul "mianmao," astfel încât cititorii săi să poată înţelege. Jiang a izbucnit într-un acces de furie. A vrut să arate tuturor competenţele sale în materie de limbă engleză, chiar dacă folosirea cuvântului nu era prea adecvată. El nu şi-ar fi putut imagina niciodată că mass-media, cu doar o trăsătură de condei, i-ar putea anula plăcerea. Jiang i-a ordonat secretarului său privat să sune la „Eliberarea” şi să protesteze.

De la începutul anului 1986, Jiang a prezidat toate reuniunile Departamentului de Propagandă al Comitetului de Partid Municipal, precum şi reuniunile redactorilor şefi ai mass-mediei principale din Shanghai. Rutina a devenit foarte importantă pentru Jiang. În luna octombrie a aceluiaşi an, într-o clădire guvernamentală lângă Râul Huangpu a izbucnit un incendiu. Reporterii de la Shanghai TV s-au grăbit la faţa locului şi au făcut câteva rapoarte. Jiang a simţit că rapoartele lor prompte şi necenzurate erau jenante şi vizionarea lor i-a produs furie. La o întâlnire de prevenire a incendiilor care a avut loc o săptămână mai târziu, Jiang a pedepsit Departamentul de Propagandă, zicând: "Aceste rapoarte ar trebui nu doar să îndemne oamenii la prudenţă, dar, de asemenea, să îi informeze cu privire la problema infrastructurii din Shanghai şi în plus să vadă că problema s-a ameliorat treptat."

Un alt exemplu a fost pe 4 mai 1987 la întâlnirea pe care Jiang a avut-o cu „Reprezentanţii Poporului” de nivel provincial. Jiang a aflat că o conductă de apă din apropierea Gării din Shanghai se scurgea în stradă şi nu i s-a acordat atenţie timp de aproape un an. Un reprezentant a scris mai multe scrisori către autorităţile sectorului Zhabei, doar pentru a primi acelaşi răspuns: "Problema este în curs de rectificare de către unitatea care o are în sarcină."

Toată lumea ştie că lui Jiang îi plăcea să se dea în spectacol. Ca primar a luat sarcina a trei proiecte - toate aeroporturile, debarcaderele şi gările - fiecare fiind zone de pe urma cărora ar fi putut capta cea mai mare atenţie. Scurgerile de apă de lângă staţia de cale ferată, nu ar fi afectat doar imaginea Shanghai-ului, dar, mai mult ca sigur, că l-ar fi afectat de Jiang însuşi. Astfel, Jiang a mers în persoană la Biroul local de alimentare cu apă şi a urlat la lucrătorii de acolo, spunând, "Găsiţi pe cineva pentru a repara conducta de apă!". Aparent, conducta a fost a reparată chiar în aceeaşi zi.

Câteva săptămâni mai târziu, jurnalistul Xu Jingen de „Eliberarea” l-a întrebat pe un reprezentant despre procesul de reparare al conductelor. I-a fost spus că Jiang s-a implicat personal în asta. Xu a crezut că nu-i stătea bine unui primar să se implice personal în astfel de lucruri mici, aşa că a scris pe 6 iulie 1987 în „Cotidianul Poporului” un articol intitulat, "Reversul participării la toate tu însuţi”, aducând critici dure lui Jiang pentru că a dat greutate unei banalităţi; în mod normal, ceva de genul acesta ar putea fi rezolvat de conducerea administrativă. În articol scria că "este cel mai anormal pentru lideri să se implice în orice trivialitate. Acest lucru îi poate doar determina pe liderii subordonaţi să dezvolte obiceiul de a se bizui pe alţii şi de a întârzia."

Articolul l-a înfuriat pe Jiang. Deşi în articol nu se menţiona numele lui Jiang, s-au făcut acolo referiri la cel mai înalt nivel de conducere al Shanghai-ului. Aluziile de la încheierea articolului l-au adus pe Jiang pur si simplu în pragul nebuniei. Acesta a spus, "Unele ziare scriu în mod constant articole de laudă la adresa unor primari pentru rezolvarea problemei tarifelor exorbitante de taxi, dar dacă astfel de lucruri persistă, nu vor deveni directorul Biroului Preţurilor sau directorii generali de la companiile de taxi redundanţi?"

Jiang nu a putut suporta să fie batjocorit pe prima pagină a ziarului partidului, care avea cea mai mare autoritate. Aşa că pe 10 iulie a avut loc o reuniune specială la care au participat toţi oficialii administrativi ai PCC din propagandă şi organizaţiile mass-media din Shanghai. Plin de înverşunare, Jiang a dat cu pumnul în masă, urlând, "Xu Jingen nu are nici cea mai vagă idee de cum să gestioneze acest oraş. Acest scriitor se crede atât de mare. Cred că ar trebui să iasă din biroul său un pic mai des şi să se uite în jurul său!" Redactorii de la „Eliberarea" care au participat la reuniune s-au simţit neconfortabil şi şi-au coborât capul. Reuniunea s-a transformat în cele din urmă într-un forum pentru atacarea şi blamarea lui Xu şi a superiorilor săi pentru raport. Ca şi cum nu ar fi fost suficient, Jiang a "rectificat" şi reorganizat mass-media: redactorii-şefi şi managerii care aveau în istoria lor raportări veridice au fost eliminaţi. Din acel moment, nici o mass-media din Shanghai, n-a mai îndrăznit să comenteze despre Jiang.

Înapoi la Cuprins

alte articole din secțiunea Opinii