Orice pentru putere: povestea adevarată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 4 (1)

Capitolul 4
Capitolul 4 (Luis Novaes / Epoch Times)

Jiang îşi schimbă poziţia faţă de revolta studenţilor din Shanghai; Linguşeşte oficialii din eşalonul superior pentru a putea să progreseze (1985-1989)

1. Jiang Zemin îşi foloseşte conexiunile şi linguşeşte oficialii pentru a deveni primarul Shanghai-ului

Jiang Zemin pare că este legat indisolubil de oraşul Shanghai. Deşi a fost un trădător în oraşul Nanjing, transferul său la Universitatea Jiaotong din Shanghai i-a permis să-şi ascundă trecutul. Rezultatele sale în activitate, pe vremea când lucra la Ministerul Industriei Electronice, fuseseră cel mult mediocre, cu toate acestea Jiang Zemin a devenit primar şi Secretar al Comitetului de Partid din Shanghai. Numirea i-a dat şansa să vadă ce simţi atunci când zdrobeşti dizidenţa cu cruzime, aşa cum a făcut cu studenţii care şi-au exprimat deschis opiniile. După ce a ajuns în funcţia de secretar general al PCC, Jiang n-a cruţat nici un efort în sprijinirea "bandei din Shanghai", pentru a asigura stabilitatea puterii sale. Grăitor, de îndată ce criza SARS şi-a făcut apariţia în 2003, Jiang s-a retras la Shanghai şi unde s-a ascuns.

Jiang Zemin a primit o poziţie în Shanghai în 1985, numirea fiind rezultatul sprijinului ferm din partea lui Chen Guodong, Secretar al Comitetului de Partid din Shanghai şi al primarului din Shanghai, Wang Daohan. Chen şi Wang n-au acţionat numai de dragul rezolvării problemelor de stat, ci şi pentru a răsplăti favorurile pe care le primiseră din partea unchiului lui Jiang, Jiang Shangqing.

Jiang Shangqing fusese pe vremuri şeful direct al lui Wang Daohan. În perioada iniţială a războiului de rezistenţă împotriva Japoniei, Wang Daohan a deţinut funcţia de secretar al Comitetului PCC din judeţul Jiashan, provincia Anhui. Îi raporta direct lui Jiang Shangqing. Chen Guodong, la vremea respectivă devenise magistratul judeţului Anhiu, tocmai la recomandarea fermă a lui Jiang Shangqing.

Patruzeci de ani mai târziu, cele două cadre PCC, provenind din Estul Chinei, deveneau înalţi funcţionari provinciali ai Partidului Comunist. Dintr-un sentiment de datorie, l-au sprijinit pe Jiang Zemin, despre care presupuneau că este fiul adoptiv al lui Shangqing Jiang, decedat între timp.

Dacă vom examina istoria celor care l-au sprijinit pe Jiang Zemin, putem vedea că acţiunile lor de sprijin nu s-au datorat abilităţilor lui Jiang Zemin, ci mai degrabă legăturilor acestuia cu un om decedat, care se presupunea că l-a adoptat.

În fiecare iarnă seniorii PCC se retrag în Shanghai. Acest lucru i-a dat şanse lui Jiang să intre în graţiile oficialilor influenţi şi să se apropie de îndeplinirea ambiţiilor sale politice. Abilităţile lui Chen Yun şi Li Xiannian de a influenţa Comitetul Central al PCC şi membrii Consiliului de Stat, au pavat calea ascensiunii lui Jiang Zemin.

Chen Yun s-a născut în Shanghai. După Întrunirea de la Zunyi, în timp ce Armata Roşie se refugia în nord, Chen a primit ordin să restabilească activităţile subterane ale Partidului în Shanghai. După ce PCC a ajuns la putere şi şi-a fondat guvernul, Chen, care deţinea simultan funcţia de secretar al Comitetului Central şi premier adjunct al Consiliului de Stat, a fost numit de asemenea în funcţia de director al Comitetului Economic şi Financiar al Chinei. Practic, toate cadrele asociate cu Chen, care au sprijinit economia centralizată au fost numite "de stânga" şi conservatoare din punct de vedere politic. Song Renqiong, ruda lui Chen care a deţinut mai târziu postul de ministru al Departamentului de Organizare al Comitetului Central al PCC, împreună cu Yao Yilin, student al lui Chen şi împreună cu cadrele din China de Est au fost aproape toate membre ale clicii lui Chen. Clica includea de asemenea un secretar al lui Chen, pe Zeng Shan, care a fost director al Comitetului Financiar şi Economic din regiunea Chinei de Est, precum şi pe tatăl lui Zeng Qinghong, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic. Alţii, pe vremuri subalterni ai lui Chen Yun, sunt Chen Guodong, Daohan Wang, şi şeful Departamentului de Organizare al Chinei de Est, Hu Lijiao. Cu toate acestea, Li Xiannian a fost în mod constant angajat în conflicte cu Deng Xiaoping, afirmându-şi rezervele, iar mai târziu respingând politica economică a lui Deng de "reformă şi deschidere".

Deşi Deng Xiaoping a fost lider al celei de-a doua generaţii de conducători comunişti, Chen Yun şi Li Xiannian l-au tras înapoi în mod constant în lupta lor pentru putere absolută. Jiang Zemin, care la momentul respectiv era primar în Shanghai, a servit ambele tabere, cântând osanale planurilor economice ale lui Chen şi Li. Dar în acelaşi timp, Jiang s-a ferit să-l jignească pe Deng Xiaoping. În faţa lui Hu Yaobang şi Zhao Ziyang conservatorul Jiang Zemin se transforma într-o persoană complet diferită, pentru că simţea că trebuia să meargă în linie cu reforma economică şi să exprime în exterior interes pentru aceasta.

2. Gustul dulce al succesului în oprimarea violentă a dizidenţei

Jiang Zemin a ajuns la Shanghai într-o perioadă când reforma urbană abia începea. Masele se confruntau cu o creştere anuală de 17% a preţurilor produselor alimentare şi a altor produse de bază. PCC susţinea la vremea respectivă că mărirea preţurilor era doar un efect de moment, care vestea progresul economic. Cu toate acestea, în timp nu numai că nu s-au înregistrat scăderi ale preţurilor, ci mai mult, preţurile ridicate au dus la nemulţumirea publicului dând naştere unei mişcări studenţeşti. Studenţii au cerut guvernului să rezolve două probleme: creşterea costurilor de trai şi corupţia oficialilor guvernamentali.

La acea vreme, cel care prezida Comitetul Central era Hu Yaobang, aşa că Jiang Zemin s-a prezentat ca fiind parte a taberei reformiste. Jiang a mers la universitate pentru a ţine un discurs în faţa unui număr de peste zece mii de profesori şi studenţi. Acolo el a recunoscut că majorarea preţurilor erau dincolo de aşteptări, dar a explicat că economia de piaţă va stabiliza în cele din urmă preţurile la niveluri rezonabile. Studenţii l-au crezut pe Jiang la momentul respectiv. Între timp, la Beijing Hu Yaobang începea să facă presiuni pentru reforme politice.

În 1986 au avut loc o serie de evenimente importante. În luna iulie, la scurt timp după ce îşi încheiase studiile postuniversitare la Universitatea Princeton din SUA, vicepreşedintele Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din China (din provincia Anhui), Fang Lizhi, a ţinut o serie de discursuri pledând pentru principiile democratice. În septembrie, cel mai mare partid de opoziţie din Taiwan, Partidul Democrat Progresist (DPP), fondat cu paisprezece ani în urmă, câştiga alegerile generale şi pregătea terenul pentru o schimbare politică din Republica Chineză (Taiwan). Vestea difuzată de Vocea Americii a fost recepţionată de mulţi studenţi din interiorul Chinei. Cei inspiraţi de ideea de democraţie au fost deosebit de încântaţi când au aflat că Taiwanul, ţară vorbind aceeaşi limbă şi fiind de aceeaşi rasă ca populaţia din China continentală, ar putea forma un partid de opoziţie.

Sfârşitul anului 1986 a marcat un punct de cotitură, care i-a determinat pe studenţi să înceapă demonstraţiile. Lucrul care i-a făcut să izbucnească a fost o prevedere emisă de Comitetul de Partid al Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie, prin care studenţilor şi absolvenţilor nu li se permitea să candideze împotriva candidaţilor desemnaţi pentru poziţiile de Reprezentanţi ai Poporului în alegerile din provincia Anhui. La începutul lui decembrie, peste zece mii de studenţi de la Universitate au ieşit în stradă de două ori pentru a demonstra. Vestea s-a răspândit la Shanghai, lucru care a determinat extinderea mişcării: studenţii de la Universitatea Tongji din Shanghai şi Universitatea Jiaotong au ieşit în stradă pe rând, drept răspuns, cerând democraţie, libertate, egalitate, precum şi abolirea dictaturii Partidului. Cererile lor s-au propagat în Beijing şi în toată ţara.

Studenţii din Shanghai au cerut un dialog cu Jiang Zemin, precum şi reformă politică, libertatea presei şi relaxarea controalelor guvernamentale printre altele. Pe 8 decembrie al acelui an, Jiang împreună cu secretarul cu Propaganda din Comitetul Municipal de Partid au organizat un dialog cu studenţii la Universitatea Jiaotong. Ceea ce s-a desfăşurat în timpul dialogului a fost în multe privinţe dramatic.

Jiang Zemin a urcat pe podium cu o foaie de hârtie în mână. Şi-a pus ochelarii groşi pe nas, a desfăcut hârtia şi a început să vorbească despre realizările planurilor cincinale. Studenţii s-au arătat vizibil dezinteresaţi de cuvântarea goală a lui Jiang. În scurt timp, trei mii de studenţi au început să huiduie şi fluiere cuvântarea. Un Jiang iritat a început să privească în sus, s-a uitat fix la studenţi, încercând să identifice autorii. Studenţii au continuat cu huiduielile, netulburaţi. Unii chiar au strigat: "Acest plan al tău - am citit despre el în ziare şi îl vedem la televizor în fiecare zi. De data aceasta, ar trebui să ne ascultaţi voi pe noi!" Alţi studenţi au început să strige sloganuri.

Jiang Zemin, cu asprime în glas, arătând cu degetul către studentul cel mai gălăgios, a spus, "Faptul că mă batjocoreşti nu te va duce nicăieri. Daţi-mi voie să vă spun, am văzut o mulţime de răsturnări! Care e numele tău? Te provoc să vii pe podium. Te provoc să ţii un discurs! "

Spre surprinderea lui Jiang, studentul s-a urcat pe podium. A luat microfonul şi a început să vorbească cu încredere despre opiniile sale democratice. Apoi alţi zece studenţi au apărut şi s-au urcat pe podium, stând faţă în faţa cu Jiang, gata de dezbatere. Picioarele lui Jiang au început să tremure. Studenţii cereau libertatea presei, ştiri deschise şi imparţiale cu privire la marşuri şi demonstraţii şi dezbateri deschise. Publicul şi-a îndreptat atenţia către studenţii care ţineau discursuri.

Cele mai şocant pentru Jiang a fost faptul că studenţii au mers atât de departe încât au ridicat o problemă extrem de sensibilă: "Cum ai devenit primar?". Jiang a zâmbit penibil şi s-a retras la marginea podiumului. Când publicul şi-a îndreptat atenţia către studenţi, Jiang i-a semnalat Ministrului Propagandei, Chen Zhili să îi pozeze pe toţi studenţii care urcaseră pe podium. Dorea să se răzbune pe ei mai târziu.

După discursurile emoţionale ale studenţilor a venit până la urma rândul lui Jiang să vorbească. El a spus, "De îndată ce am intrat în campus, am văzut bannerele voastre mari". Jiang a încercat din greu să scoată un zâmbet forţat şi a continuat: "Vreţi să înfiinţaţi un guvern al poporului, de către popor şi pentru popor. Aceasta este un citat din cuvântarea lui Abraham Lincoln la Gettysburg, din 19 noiembrie 1863, când au fost comemoraţi martirii Războiului Civil american. "Acum vreau să vă întreb, care dintre voi poate recita cuvântarea pe de rost?"

Studenţii gălăgioşi au tăcut imediat, întrebandu-se ce şmecherii făcea Jiang Zemin. Profitând de tăcerea studenţilor, Jiang, obişnuit cu arta de a distrage atenţia de la problemele reale, a încercat să recâştige încrederea publicului. Şi-a dres glasul şi a început să recite cu voce tare, în limba engleză, preambulul Constituţiei Statelor Unite şi apoi cuvântarea lui Lincoln de la Gettysburg din 1863. Cu o noapte înainte el le memorase, astfel încât să le poată recita din memorie.

După Revoluţia Culturală, la începutul etapei de reformă şi deschidere, studenţii şi populaţia în general nu prea ştiau limba engleză. Jiang Zemin a dat înainte cu recitarea până când s-a împotmolit. La sfârşit, cu o privire triumfătoare a întrebat: "Aţi înţeles asta? Vă spun, situaţia din China este diferită de cea din America de ... ". Când Jiang a început să divagheze despre necesitatea democratizării conducerii Partidului, un student i-a strigat din toţi plămânii: „Vrem să avem libertatea de a organiza marşuri şi demonstraţii ca garanţii constituţionale! Şi să putem avea ştiri libere!". Jiang şi-a retras zâmbetul forţat. Cu un aspect fioros care-i camufla leşinul interior, a adăugat: "Oricine blochează traficul şi sabotează producţia obstrucţioează reformele şi prin urmare, va trebui să suporte consecinţele politice!". Cu toate ameninţările, studenţii nu şi-au abandonat convingerile şi au rămas tari pe poziţii chiar dacă pierduseră microfonul.

Reuniunea a durat peste trei ore. Deoarece atmosfera devenea din ce în ce mai tensionată, la un moment dat Jiang a minţit şi a declarat că avea o întâlnire de afaceri externe şi că trebuia să plece. Cuprins de panică şi dornic să scape, în timp ce ieşea afară, Jiang s-a lovit accidental cu capul de o uşă parţial deschisă. Deşi n-a fost tăiat adânc, a sângerat mult. Jiang n-a putut suporta gândul că va trebui să aştepte acolo ca cineva să-i panseze rana. Aşa că şi-a folosit mâinile pentru a-şi acoperi fruntea, a ieşit grăbit, s-a urcat în maşină şi a plecat. Ieşirea panicată a lui Jiang a rămas un timp gluma favorită în rândul studenţilor din Shanghai.

Surprinzător a fost faptul că primul lucru pe Jiang, ca primar al Shanghai-ului, l-a făcut la revenirea în biroul său, a fost de a-l chema la telefon pe secretarul Comitetului de Partid al Universităţii Jiaotong, He Yousheng. Jiang l-a instruit să-l contacteze pe Chen Zhili şi să adune fotografiile studenţilor din acea după-amiază. Jiang a făcut presiuni insistente asupra lui, să descopere numele studenţilor şi clasele în care învăţau. Yousheng şi-a dat seama de gravitatea problemei şi i-a promis lui Jiang în mod repetat, ca va acţionă în consecinţă.

Imediat după aceea, Jiang Zemin a ordonat ca, din moment ce Universitatea Jiaotong se implicase în "liberalizarea burgheză", să-i fie închise toate organizaţiile studenţeşti şi publicaţiile, fiind permise numai cluburile de dans. În felul acesta, Jiang încerca să distragă oamenii de la preocupările lor legate de democraţie şi drepturile omului către satisfacerea dorinţelor imediate – tehnică pe care a continuat s-o utilizeze şi mai târziu. Tactica lui s-a dovedit destul de eficientă. În 1989, când a început mişcarea studenţească, studenţii din diferite părţi ale ţării au mărşăluit şi s-au organizat instantaneu. Cu toate acestea studenţii de la Universitatea Jiaotong au închis porţile şi au preferat să danseze toată noaptea, aşa cum făcuseră în ultimul an. Nu au ieşit în sprijinul mişcării studenţeşti, până când colegii lor din Beijing n-au început greva foamei pe 13 mai 1989. Chiar şi după aceea, studenţii de la Universitatea Jiaotong erau destul de indiferenţi şi continuau să petreacă în fiecare noapte. Doar după ce guvernul comunist a impus legea marţială pe 19 mai 1989, studenţii de la Universitatea Jiaotong au ieşit în masă pentru a adera la marşurile în desfăşurare.

A doua zi după „dialogul” lui Jiang Zemin din 1986 cu studenţii de la Universitatea Jiaotong, studenţii din Shanghai au ieşit în stradă şi s-au adunat în Piaţa Poporului, mărşăluind până la Primărie şi cerând în continuare dialogul cu Jiang. Cererea lor a fost aprobată, dar noul dialog nu a fost diferit de cel din ziua precedentă. Jiang a învăţat lecţia primei întâlniri şi a folosit-o în avantajul său la a doua. El a ordonat unei forţe de două mii de miliţieni să stea în Piaţă pentru a aşteaptă comanda sa. În acest timp, bucurându-se de protecţia forţelor armate, Jiang nu mai afişa zâmbete forţate. De data asta a jucat dur şi a refuzat să mai dea vreun centimetru înapoi - schimbare cameleonică faţă de ziua precedentă. Dialogul s-a încheiat într-un punct mort şi miliţia a dispersat studenţii prin forţă, cele mai rebeli fiind arestaţi şi duşi cu dubele. Toată manifestaţia s-a terminat într-un vacarm. Pentru Jiang, episodul avut gustul dulce al succesului în utilizarea politicii şi forţei pentru a suprima dizidenţa.

Răzbunătorul Jiang Zemin nu ar ierta pe nimeni care nu se conformează cerinţelor sale, cu atât mai puţin pe studenţii care l-au sfidat şi l-au făcut de toată jena în faţa mulţimii. Studenţii pozaţi de Chen Zhili nu erau în acelaşi an, aşa că nu au absolvit în acelaşi timp. În acele zile, China avea un sistem de repartiţie, prin care guvernul trimitea absolvenţi de facultate în locaţii diferite. Jiang Zemin – în calitatea sa de primar - s-a implicat personal în repartizarea absolvenţilor care se aflau în mulţimea adunată, în zonele cele mai îndepărtate şi sărace din China.

3. Încercarea de răsturnare a lui Hu. Oferind un tort într-o noapte în care ningea

Există o regulă generală pe care aproape toată lumea o ştie în cercurile politice: cu cât o persoană este mai nemiloasă cu subordonaţii şi cu publicul, cu atât mai linguşitoare va fi în faţa superiorilor. Aceste două comportamente aparent paradoxale nu fac altceva decât să folosească puterea pentru a obţine un controlul mai mare.

Fiind primar în Shanghai, Jiang Zemin a avut un avantaj în ceea ce priveşte cariera sa politică. Shanghaiul era un loc de recreere preferat de greii seniori ai PCC. Ar fi luat o mult efort ca Jiang să meargă la Beijing, unde ar fi trebuit să depună memorii pentru a cerşi o audienţă la oameni de statura lor. Chiar dacă ar fi obţinut-o, ar fi fost posibil să nu iasă nimic. Aşa că atunci când oficialii PCC veneau de bunăvoie în oraş Jiang nu pierdea ocazia de a-i linguşi. Era o şansă de aur, pe care a văzut-o. Schemele sale cu liderii care vizitau Shanghai-ul erau asemănătoare cu recitarea Cuvântării de la Gettysburg în faţa activiştilor pentru democraţie: le-a câştigat afecţiunea şi încrederea prin mijloace înşelătoare.

Este un fapt cunoscut că funcţionarii care n-au realizări politice reuşesc să se ridice călcându-i în picioare pe ceilalţi pentru a-şi atinge obiectivele. Jiang Zemin se potriveşte perfect în această categorie.

După ce s-a încheiat mişcarea studenţească, Deng Xiaoping a publicat discursul său din 30 decembrie 1986, intitulat "Trebuie luată o poziţie clară împotriva liberalizării burgheze". În el Deng afirma: „există un zvon în Shanghai cum că s-au semnalat păreri diferite în Comitetul Central cu privire la susţinerea Celor Patru Principii de bază şi împotrivirea faţă de liberalism şi că există, prin urmare, un strat de protecţie. De aceea, oamenii din Shanghai stau şi aşteaptă să vadă atitudinea faţă de tulburări". Jiang Zemin a citit discursul lui Deng Xiaoping a doua zi după ce a fost publicat şi şi-a dat seama că ideile reformiste ale lui Hu Yaobang şi natura conservatoare a PCC erau incompatibile. Chen Yun, Li Xiannian şi clica lor doreau de mai mult timp să scape de Hu, dar Deng Xiaoping le stătea în cale, susţinându-l politic pe Hu. Dar acum când Deng îşi declara public nemulţumirea faţă de ceea ce se putea descrie ca ineficienţa lui Hu de a se opune anti-liberalizării, tendinţa Comitetului Central de a-l trage pe tuşă era tot mai evidentă.

Discursul lui Deng a fost aur curat pentru Jiang. El a gândit că într-un moment critic ca acela, devenise imperativ să-şi declare o poziţie identică cu cea a Comitetului Central. Insă iniţial a fost dezamăgit de lipsa şansei de a vorbi cu Deng Xiaoping sau alţi oficiali comunişti despre problemă.

Întâmplător, în iarna acelui an, preşedintele Li Xiannian s-a dus la Shanghai şi a rămas la o pensiune în oraş. Într-o seară Li l-a convocat pe Jiang şi cei doi au luat cina împreună. El i-a spus lui Jiang că îşi sărbătoreşte ziua de naştere în acea zi. Chiar dacă oamenii din Shanghai aveau mari probleme în a-şi asigura masa zilnică, după doar doi ani ca primar, Jiang avea cu totul alte lucruri pe cap. Era nedumerit de un amănunt. Jiang Zemin nu precupeţise nici un efort în memorarea zilelor de naştere ale membrilor seniori ai Comitetului Central. Atunci cum îşi putea Li Xiannian sărbători ziua de naştere iarna, când Jiang ştia sigur că el este născut pe 23 iunie 1909?

Incidentul se petrecea înainte ca expresia "întreţinerea unei amante" (bao'ernai) să devină parte a lexiconului chinez. Conform lucrării Viaţa privată a preşedintelui Mao, scrisă de medicul personal al lui Mao, relaţiile extraconjugale şi promiscuitatea erau comune între înalţii funcţionari comunişti. Unii afirmau că Peng Dehuai a fost mazilit nu din cauza Marelui Salt Înainte, ci pentru că s-a opus trupei de dansuri Zhongnanhai. Peng a afirmat în public: "Deşi n-am să dansez, nu sunt împotrivă dacă preşedintele Mao sau premierul Zhou dansează. Dansul este până la urmă tot dans. De ce trebuie să fondăm o trupă de dansuri "Zhongnanhai " doar pentru a dansa cu preşedintele Comitetului Central? Tot ceea ce facem este să aducem domnişoare şi să le încuiem aici o zi întreagă. Oamenii ne vor blestema cu siguranţă dacă vor afla asta". La momentul respectiv aproape toţi funcţionarii de rang înalt erau implicaţi în afaceri extraconjugale! Li Xiannian nu făcea excepţie. Avea o amantă - o soră de spital. Nu numai că ea avea grijă de Li, ci i-a născut, de asemenea, un fiu.

Jiang a realizat în cele din urmă, că mai degrabă era vorba de ziua de naştere a amantei lui Li sau a fiului său. Ştia că trebuie să facă tot posibilul pentru a le da un cadou. Se ştie că opiniile partenerului sexual cîntăresc mult, iar acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru amante. Jiang mersese la cină cu Li în speranţa că ar putea vorbi despre situaţia lui Hu Yaobang, dar acum problema zilei de naştere căpătase prioritate pentru Jiang. Jiang şi-a suprimat supărarea cu grijă. După ce a mâncat, l-a întrebat pe Li despre Hu. După ce a înţeles atitudinea acestuia faţă de Hu Yaobang, Jiang l-a asigurat de recunoştinţa sa şi de faptul că îi va urma sfaturile. Li era încântat. După cină Jiang n-a mai stat timp prea mult. Avea ceva mai important de făcut.

După ce Jiang Zemin a ajuns acasă i-a dat drumul şoferului, pretinzând că nu mai are treabă. Jiang a privit pe geam cum şoferul pleca cu maşina de serviciu. Când a fost sigur că şoferul nu-l mai poate vedea, Jiang a plecat de acasă pentru a cumpăra un tort mare. Era deja seara târziu, cu toate acestea Jiang, fără cea mai mică ezitare, a urcat într-un taxi şi s-a deplasat înapoi la pensiune. Când Jiang a ajuns la pensiune i s-a spus că Li Xiannian era ocupat cu un alt oaspete. Cu toate acestea, paznicul, amintindu-şi de Jiang, l-a invitat înăuntru. Jiang a clătinat din cap şi a rămas afară să aştepte. Era îngrijorat că alţii ar putea descoperi ceea ce făcea şi îi vor urma exemplul – dorea să fie singurul care arata bine.

Istoria a făcut ca noaptea respectivă să fie rece şi să ningă mult. Din moment ce Jiang obişnuia să aibă un şofer care-l ducea şi aducea unde şi de oriunde, nu era pregătit pentru o asemenea vreme şi avea doar un palton subţire pe el. Cu atât mai puţin se aştepta să stea în frig atâtea ore. Aştepta afară tremurând. Gardienii i-au solicitat în mod repetat să intre înăuntru, văzând că zăpada îi acoperise paltonul. Dar Jiang a zâmbit şi n-a răspuns, ştiind că Li Xiannian şi amanta lui ar fi fost cu atât mai impresionaţi văzându-i haina acoperită cu zăpadă. Jiang a stat astfel în zăpadă, cu un tort în mână cel puţin patru ore. Cu toate acestea, oaspetele lui Li tot nu ieşea. Paznicul a încercat de mai multe ori să-l convingă pe Jiang să nu mai aştepte. În cele din urmă Jiang, dezamăgit, a lăsat tortul la pază şi s-a întors acasă.

Atunci când oaspetele lui Li Xiannian a plecat în cele din urmă, paza i-a înmânat tortul lui Xiannian, spunându-i că Jiang Zemin stătuse afară câteva ore, cu paltonul acoperit de zăpadă. Li Xiannian a fost mişcat, zicând: "Tânărul Jiang nu e un tip rău! Nu sunt mulţi oameni aşa în ziua de azi!".

Eforturile lui Jiang Zemin au dat roade. După un timp a devenit Secretar General al Comitetului Central al PCC, după înlocuirea lui Zhao Ziyang în urma masacrului din 1989 din Piaţa Tiananmen.

4. Hu Yaobang este dat jos

Pe 16 ianuarie 1987, potrivit celor prezenţi, în timpul unei reuniuni la care au participat Deng Xiaoping, Chen Yun, Zhen Peng, Yibo Bao, Zhen Wang şi alţii, Hu Yaobang fost nevoit să demisioneze. Cu alte cuvinte a fost îndepărtat din funcţie. Atunci când, în cursul reuniunii, lui Hu i s-a cerut să demisioneze, se spune că a rămas un timp şocat şi mut. A văzut că inclusiv prietenii săi vechi îl trădaseră şi îi cereau demisia. O putea vedea destul de clar. Până în ziua în care a murit, Hu a regretat că la întâlnire, împotriva voinţei sale, a făcut declaraţii "auto-critice", astfel încât să păstreze presupusa "unitate", a PCC. Spre sfârşitul întâlnirii el a spus: "misiunile pe care le îndeplineşte o persoană nu sunt importante, dar aceasta trebuie să fie cel puţin decentă". După întâlnire, Hu s-a prăbuşit şi a început să plângă în mod deschis, cu inima zdrobită de trădarea prietenilor în care crezuse că poate avea încredere.

PCC nu dorea un om cu conştiinţă precum Hu Yaobang. Un om cu conştiinţă nu este de nici un folos pentru ei. Oricine se pronunţă în favoarea oamenilor obişnuiţi reprezintă o ameninţare pentru dictatura PCC asupra naţiunii. Soarta politică a lui Peng Dehuai, Hu Yaobang şi, mai târziu, Zhao Ziyang atestă acest fapt. Liderii PCC îi preţuiesc pe oamenii care dictează, care se angajează în relaţii mincinoase şi care manifestă brutalitate atunci când zdrobesc dizidenţa. Astfel că liderii seniori ai PCC au început să îl ia în considerare pe Jiang Zemin pentru o poziţie mai înaltă.

În luna octombrie din 1987 Rui Xingwen, secretar al Comitetului Municipal de Partid din Shanghai, care era mereu la cuţite cu Jiang Zemin, a plecat în cele din urmă. Rui putea fi considerat un susţinător fervent al reformei, având legături strânse cu reformatorul Zhao Ziyang. Jiang Zemin, pe de altă parte, avea de ceva timp legături strânse cu vechea gardă conservatoare, aşa că îl punea jos pe Rui cu orice ocazie. Banda din Shanghai, în care se afla Jiang, făcea tot ceea ce putea împotriva lui Rui, punându-i mereu beţe în roate. Zhao l-a numit pe Rui secretar al Secretariatului Comitetului Central, în speranţa de a aplana conflictul; aşa că Rui a ocupat funcţia de secretar al Comitetului Municipal Shanghai mai puţin de un semestru.

Înapoi la Cuprins

alte articole din secțiunea Opinii