Orice pentru putere: povestea adevarată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 3 (2)

Capitolul 3
Capitolul 3 (Luis Novaes / Epoch Times)

4. „Lăudărosul” Jiang Zemin în Wuhan

În 1966, Jiang Zemin avea 40 de ani. În luna mai a acelui an, Jiang a fost desemnat Director şi Secretar de partid la Institutul de Inginerie Termodinamică din Wuhan. Prin această numire el a devenit cadru de gradul treisprezece, adică a fost propulsat sub „bolta” elitei cadrelor PCC. Mai recunoscător trebuie să fi fost Jiang deoarece transferul a avut loc chiar înainte de tumultoasa „Revoluţie culturală” a lui Mao Zedong. La puţin timp după ce s-a mutat la institut, lui Jiang i s-a dat porecla „lăudărosul”. Deoarece era mutat acolo de puţin timp, oamenii nu prea aveau cu ce să-l critice. Din acest motiv, în timpul catastrofei care a fost ”Revoluţia Culturală”, o mişcare stârnită de PCC care ”a rupt sufletul oricărui bărbat, femeie sau copil”, Jiang nu a fost afectat prea mult.

Mao a lansat Revoluţia Culturală sperând să recapete puterea dictatorială asupra Partidului, putere pe care la vremea aceea el o simţea căzuta în mâinile lui Liu Shaoqi. Mao a incitat studenţii şi muncitorii din păturile de jos ale societăţii să se revolte şi să preia puterea. În scurt timp, aproape oricine fusese la putere a fost atacat, denunţat sau chiar închis şi torturat. Rebeliunea organizată de Zhang Chunqiao şi Wang Hongwen în Shanghai a fost deosebit de feroce. Câţiva ani mai târziu, după ce s-a terminat Revoluţia Culturală, multe persoane care fuseseră colegi în Shanghai şi au supravieţuit genocidului, au început să se intereseze de cei pe care îi cunoşteau. Nu mică le-a fost mirarea când au aflat că Jiang a stat ascuns în Wuhan şi a scăpat nevătămat. În 1972, chiar a fost trimis în vizită în România, înainte ca revoluţia să se termine. Colegii lui care au suferit mult în timpul Revoluţiei erau plini de indignare: ”Lăudărosul Jiang chiar e cineva. A reuşit să scape chiar şi de Revoluţia Culturală când toţi ceilalţi sufereau imens. Lăudărosul chiar se ridică la înălţimea numelui”.

Adevărul este că Jiang Zemin era teribil de speriat de Revoluţia Culturală. Institutul nou inaugurat avea tot personalul său transferat din alte regiuni, aşa că nu existau resentimente sau conflicte de lungă durată, care să determine colegii să folosească climatul politic pentru a se răzbuna unul pe celălalt. Dar la urma urmelor, Jiang era directorul instituţiei, aşadar o persoană aflată la conducere şi implicit în primejdie. În timpul Revoluţiei Culturale s-a temut că va fi investigat, demascat şi criticat; nutrea îngrijorarea că-i va fi descoperit trecutul întunecat din timpul ocupaţiei japoneze. În noiembrie 1966, sub pretextul că merge acasă pentru a raporta superiorului său, Jiang s-a dus la Beijing pentru a se interesa de climatul politic şi apoi câteva săptămâni în Shanghai, tot pentru a vedea ce se petrece acolo. În repetate rânduri i-a interzis soţiei, Wang Yeping, care încă muncea în Shanghai, să spună ceva accidental, în special despre trecutul familiei sale.

Wang a luat cererea în serios, deoarece dacă Jiang era considerat trădător, şi ea urma să fie considerată vinovată prin asociere. Soarta lor era legată. Wang l-a sfătuit pe Jiang să devieze în mod intenţionat de la programul Partidului în unele privinţe nesemnificative, pentru a devia atenţia rebelilor de la cele importante.

Când s-a întors în Wuhan, Jiang a avut o atitudine de recunoaştere a greşelilor minore şi de negare a greşelilor făcute în chestiuni importante. Când oamenii l-au criticat pentru că nu realizase nimic concret şi numai se lăudase, el şi-a făcut autocritica, spunând: ”Aveţi dreptate. Doar sunt Jiang lăudărosul”. De mic copil, Jiang fusese influenţat de actorii din Yangchow. Purta mereu un pieptene în buzunar şi nu se sinchisea să-l folosească chiar şi în prezenţa altor persoane. Avea o părere bună despre el însăşi, în ciuda faptului că era uşor afemeiat. Când masele i-au criticat pe aşa-numiţii ”sabotori capitalişti”, au spus că Jiang Zemin avea ”un pieptene mic şi un cap mare” şi că avea o ”atitudine burgheză”. Jiang a recunoscut imediat. În perioada Congresului Popular Naţional din 2003, Jiang a povestit delegaţiei din provincia Hubei următoarele: ”Rebelii m-au întrebat de ce mă tem cel mai tare. Am răspuns că mi-e teamă cel mai mult de preşedintele Mao. Şi pentru că am spus asta, am fost criticat public 3 zile”. Întrebarea e: dacă se ştia nevinovat, de ce se temea de preşedintele Mao? În acea perioadă oamenii nu-l puteau îndrăgi pe preşedintele Mao suficient de mult! Personalul de la investigaţii politice se ”băga” peste tot ca să investigheze şi să dezgroape lucruri; chiar şi lucruri ce transpiraseră cu decenii înainte de a fi dezvăluite. Dar Jiang Zemin nu a fost niciodată răsturnat din funcţie, deoarece avea statutul de ”copil înfiat al unui martir”.

5. Investiţii strategice pe termen lung

În 1969, s-a întrunit ce-l de-al nouălea Congres PCC şi situaţia politică din China a început să se schimbe. ”Fiul adoptiv al martirului”, Jiang Zemin, a trecut prin anchete politice succinte şi fără vreun incident şi a fost trimis la şcoala de cadre 7 mai să lucreze şi să fie călit. Curând după aceea în 1970, a fost trimis în Beijing şi a fost numit director adjunct al Biroului de Afaceri Externe, aflat sub patronatul Primului Minister al Industriei de Maşini.

După ce-l de-al nouălea congres, PCC era extrem de izolat în arena internaţională. Ambele super-puteri mondiale – Statele Unite şi URSS - deveniseră duşmani ameninţători pentru PCC. Cele două ţări comuniste, China şi Uniunea Sovietică, aveau conflicte la graniţa comună şi au dus câteva lupte aprige de-a lungul frontierei. Pentru a ieşi din situaţia dificilă, PCC a încercat să atragă de partea sa câteva ţări comuniste mici. După Albania, China a câştigat şi România de partea sa. Având România şi Pakistan ca intermediari, China s-a reconciliat cu Statele Unite. Aceasta a fost punctul de pornire al strategiei internaţionale a Chinei timp de aproape 20 de ani (1970-1989), anume alianţa cu SUA împotriva Uniunii Sovietice. Pentru a se recompensa faţă de Partidul Comunist Român pentru ajutor, PCC a hotărât să trimită nişte oameni acolo pentru a ajuta la dezvoltarea industrială a ţării. Când s-a alcătuit grupul tehnic pentru România, Jiang Zemin a fost numit şeful grupului, datorită iscusinţei sale în limbi străine.

Se spune că Zhou Enlai s-a întâlnit cu Jiang şi că avea o părere bună despre el. Zhou era personajul PCC care a reuşit să rămână în picioare indiferent de climatul politic. Era cunoscut ca o persoană crudă în interior, dar şarmantă în exterior. Pentru necunoscători, Zhou Enlai părea un domn modest, un gentleman, când de fapt el dirijase uciderea întregii familii a lui Gu Shunzhang. El a fost cel ce a ordonat uciderea unei femei de 80 de ani şi a unui copil. A ordonat chiar uciderea cuiva care-i salvase viaţa. Metodele sale erau de-a dreptul vicioase, dacă nu sinistre. Fără implicarea lui Zhou Enlai, mişcările politice orchestrate de PCC nu ar fi fost atât de sinistre. După ce s-au întâlnit, Jiang a fost numit în mod oficial liderul echipei. În 1971, a condusul grupul de specialişti care a vizitat România şi care a efectuat studii de fezabilitate pentru construcţia a opt fabrici. După ce s-a întors în China, a fost promovat în funcţia de director al Biroului de Afaceri Externe – post pe care avea să-l ocupe timp de opt ani.

În 1972 Mao Zedong şi-a dat seama că societatea şi economia chineză fuseseră devastate de Revoluţia sa Culturală. Aceasta fiind situaţia, Mao, împreună cu Zhou Enlai, l-au ”reciclat” pe Deng Xiaoping, care fusese anterior etichetat ca „numărul 2 capitalist din partid”, să îndrepte lucrurile şi să restaureze producţia normală în ţară. Jiang Zemin, ce făcuse un mod de viaţă din înşirarea de vorbe goale, nu prea avea cu ce să-i ajute la reforma economică. În această perioadă şi-a văzut de postul său de director al Biroului de Afaceri Externe. Biroul era un loc călduţ. În 1970, când bunurile de orice fel erau greu de găsit, cei ce aveau legături în domeniul afacerilor cu străinătatea, aveau acces la lucruri pe care şi le doreau toţi. Jiang a profitat de avantajele poziţiei sale şi trimitea destul de des cadouri superiorilor săi. Încerca să le facă pe plac în orice mod, aprovizionându-i pe toţi.

Jiang nu l-a uitat pe Wang Daohan. Deşi în tot acest timp Wang era într-o oarecare dizgraţie, Jiang şi-a dat seama că investiţiile trebuiesc gândite pe termen lung. Cu calificativele sale, cu foaia sa matricolă şi cu statutul din PCC, Wang avea şanse mari să revină. Jiang ar fi pierdut şansa dacă nu făcea o investiţie pe termen lung. Ar fi fost prea târziu sa-l mai linguşească pe Wang după ce acesta ar fi reînceput munca pe postul său.

Când situaţia lui Wang devenise atât de dificilă, încât abia mai putea obţine o raţie de 200 de grame de ulei de gătit şi 250 de grame de zahăr pentru fiecare membru al familiei sale, Jiang s-a grăbit spre casa lui Wang cu portbagajul plin, când s-a întors din România. A adus lucruri precum lapte praf şi bomboane, în cantităţi destul de mari pentru familia Wang. Fiul cel mare al lui Zemin, Jiang Mianheng, a reuşit să termine colegiul datorită aprovizionării conducătorilor cu mărfuri, făcută de tatăl său. În 1977, Jiang Mianheng a absolvit Universitatea Fundan cu specializarea de ”muncitor-agricultor-soldat”[3].

Jiang Zemin era mediocru în slujba sa şi nu avea nici un merit remarcabil. Echipa care i-a scris biografia, a căutat mai multe persoane care-l cunoşteau mai demult, sperând să dea peste ceva realizări de ale lui Jiang. Dar nimeni nu le-a putut spune o poveste care să sune convingător. Consensul era următorul: nimeni nu poate spune că Jiang nu muncea din greu sau că era nemotivat. S-a adaptat bine timpurilor şi ţinea pasul cu superiorii săi. Era un oportunist. Jiang a menţionat odată că şeful unui departament din Ministerul Industriei îl lăuda deseori. Echipa de scriitori a depus mult efort pentru căutarea soţiei acelui director care decedase. Femeia le-a spus că soţul îi povestea destul de des, cum Jiang îţi exagera realizările şi cum făcea din ţânţar armăsar.

Jiang studia frecvent lucrarea: ”Corupţia oficialilor guvernamentali” şi a înţeles pe deplin, că sub guvernarea PCC o persoană se putea “strecura” către succesul politic doar fiind oportunist, lăudăros şi flatant cu superiorii. Pe perioada fiecărei mişcări politice experimentate de Jiang, el era în postura de a-i face pe ceilalţi să sufere, niciodată invers. Există un intelectual în vârstă, fost coleg cu Jiang, care nu poate uita cum Jiang l-a acuzat degeaba că ar fi “activist burghez”.

6. Gustul puterii

Anul 1976 a fost un punct de cotitură în istoria Chinei şi întâmplător Jiang a împlinit 50 de ani în acel an. 1976 a fost marcat de un cumplit cutremur de pământ în Tangshan, cu o intensitate de peste 8 grade pe scara Richter; au murit mii de oameni. În acelaşi an cei trei stâlpi ai PCC - Zhou Enlai, Zhu De şi Mao Zedong - au murit unul după celălalt. Imediat după moartea lui Mao, Ye Jianying [4] nu a ţinut cont de ce-i ceruse acesta, şi anume să-l susţină şi să-l ajute pe Jiang Qing şi Hua Guofeng. Ye Jianying a complotat cu Wang Donxing şi Hua Guofeng pentru a da o lovitură de stat. Au folosit unitatea militară 8341, controlată de Wang Dongxing, şi au arestat “grupul celor patru” - grup care îl includea şi pe Wang Hongwen (pe atunci vice-preşedinte al PCC) şi pe Zhang Chunqiao (membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic din cadrul Comitetului Central al PCC) precum şi pe Jiang Qing şi Yao Wenyuan, de asemeni membri ai Biroului Politic din cadrul Comitetului Central. Jiang Qing era văduva lui Mao Zedong. Cu toate acestea, chiar înainte să se răcească corpul lui Mao, ea a fost închisă din motive politice împreună cu nepotul ei, Mao Yuanxin. Autorii au procedat astfel sub auspiciile urmăririi liniei politice a lui Mao. Era ilustrarea zicalei: “Nici un lider PCC nu are un sfârşit bun”.

Toată lumea era fericită că Grupul celor Patru a pierdut puterea. Chiar circula o glumă prin Beijing: “Într-o zi, Jiang Qing, care era responsabilă cu campania anti Deng , s-a întâlnit cu Deng Xiaoping. Deng ar fi întrebat-o:

- Cum merge Campania anti-Deng?

- A fost lansată de o lună şi merge viguros. Cred că mai avem nevoie de încă o lună să te denigrăm şi să te răsturnăm de la putere, a răspuns Jiang Qing. Deng a măsurat-o din priviri pe Jiang Qing şi i-a răspuns:

- Mie îmi trebuie mai puţin de o săptămână să te critic într-o campanie şi să-ţi creez un renume rău.”

La momentul acela, Huo Guofeng şi Ye Jianying nu îndrăzneau să subestimeze influenţa Grupului celor Patru în Shanghai. Aceştia erau cunoscuţi sub numele de “Gaşca din Shanghai”. Susţinătorii lor înflăcăraţi din Shanghai au întocmit o declaraţie către Partid şi către populaţia Chinei şi erau pregătiţi pentru o revoltă în Shanghai. Totuşi, Grupul celor Patru nu avea nici un sprijin în cadrul armatei şi încercarea lor a eşuat rapid. Trei jucători cheie din Grupul celor Patru – Ma Tianshui, Xu Jingxian şi Wang Xiuzhen - au fost păcăliţi şi trimişi la Beijing. Văzând că jocul s-a terminat, nu au avut de ales şi s-au predat. În acel moment, Comitetul Central, condus de Hua Guofeng şi Ye Jianying, l-a desemnat pe Şu Zhenhua ca prim-secretar al guvernului PCC din Shanghai şi director al Comitetului Revoluţionar din Shanghai. Ni Zhifu a fost numit secretar doi al guvernului municipal din Shanghai şi prim-vice Director al Comitetului Revoluţionar din Shanghai; Peng Chong a fot numit secretar trei al PCC în guvern şi vice-director al Comitetului Revoluţionar din Shanghai. Su, Ni şi Peng au fost de asemenea desemnaţi ca Şef, prim-vice şi secund-vice, al Grupului Operativ din Comitetul Central al PCC şi ulterior au fost mutaţi în Shanghai.

Pentru a controla mai eficient Shanghaiul, era important ca cineva din Shanghai să fie inclus în Grupul Operativ. Deoarece Jiang Zemin, care la vremea aceea lucra la Biroul de Afaceri Externe, mai lucrase înainte în Shanghai, a fost făcut temporar membru al Grupului Operativ şi a însoţit grupul la Shanghai.

Îngrijorarea Comitetului Central privind Shanghaiul s-a dovedit inutilă. Deşi banda din Shanghai conducea oraşul de mulţi ani, în ultimul timp publicul nu mai rezona cu doctrina lor de stânga. Când Grupul Operativ a intrat în Shanghai, infanteriei, marinei şi Forţelor Aeriene din Shanghai – ce însumau peste 30.000 de oameni- li s-a ordonat să se urce în câteva sute de vehicule şi să facă un marş prin oraş. Ei strigau la unison:“Răsturnaţi banda celor Patru” şi: “Susţineţi cu fermitate decizia genială a Comitetului Central”. Vocile lor bubuiau ca tunetul. După o astfel de paradă de o zi, orice teamă pe care ar mai fi putut-o avea populaţia din Shanghai se disipase, odată cu influenţa Bandei celor Patru. Conduşi de studenţii de la universităţile Shanghai, Fudan şi Jiaotong, cetăţenii oprimaţi din Shanghai au ieşit în stradă aplaudând răsturnarea Bandei celor Patru. Exact ca în bancul cu Deng Xiaoping şi Jiang Qing, numele Bandei celor Patru a fost mânjit în mai puţin de o săptămână. Jiang Zemin a fost copleşit de primirea de care a avut parte Grupul Operativ din partea cetăţenilor Shanghaiului.

În scurtă vreme nu a mai fost nevoie de Grupul Operativ. Jiang Zemin, fără nici o tragere de inimă, s-a întors la Beijing şi şi-a reluat activitatea ca Director al Biroului de Afaceri Externe. Fusese oarecum înălţat de experienţa sa în Grupul Operativ al Comitetului Central; sentimentul puterii şi felul în care toată lumea îi cerea aprobarea, îi dădeau senzaţia de delegat regal. Jiang era hotărât să continue să urce în ierarhie.

7. Riscând pariuri greşite

În 1978, Jiang Zemin a riscat un pariu greşit. Nu se aştepta ca Deng Xiaoping să revină la putere. La ce-l de-al treilea plen al Congresului Popular Naţional, Guvernul Central a adoptat o nouă politică de deschidere economică şi reformă. Deoarece Jiang a ţinut discursuri ce-l criticau drastic, Deng Xiaoping - în timpul mişcării numite “Criticaţi-l pe Deng şi luptaţi contra dreptei” din 1975 – a fost pe punctul de a fi catalogat ca aparţinând celor “trei categorii”, o etichetă usturătoare ce arăta declinul politic. Aşadar, cariera sa politică a întâlnit obstacole până în 1980, când, mulţumită lui Wang Daohan, lucrurile au luat o întorsătură propice.

În 1979, pentru a implementa politica lui Deng Xiaoping de deschidere economică şi reformă, conducerea centrală a format două comisii ministeriale: Administraţia de Import-Export şi Administraţia de Investiţii Externe, amândouă conduse de Gu Mu. Wang Daohan era vice-preşedinte al uneia dintre ele. În luna august a anului 1980, Wang a fost desemnat primar al Shaghaiului. În acelaşi timp Jiang era contestat la Ministerul Industriei. Aşadar, Wang i l-a recomandat cu căldură pe Jiang Zemin lui Gu Mu spunând că este un cadru cu o înaltă educaţie şi copilul adoptiv al unui martir. Brusc, cariera lui Zemin a luat o altă întorsură şi a fost investit în funcţia de Director Adjunct al celor două Comisii. Acest rang era de nivelul unui ministru adjunct.

Primul lucru făcut de Jiang după ce a preluat postul a fost să facă o evaluare a regiunilor economice speciale. Ruan Ming, secretarul fostului secretar general al PCC, Hu Yaobang, îşi aminteşte despre Jiang Zemin: “L-am întâlnit o singură dată. Era în 1981, la o adunare ce viza regiunile economice speciale. La momentul acela, Jiang era director adjunct în Comisia pentru import-export şi prezida această adunare, pe parcursul căreia a spus numai cuvinte lipsite de substanţă. Nu susţinea deschiderea economică a regiunilor speciale, dar nici nu îndrăznea să contrazică decizia lui Hu Yaobang. Aşa că a spus ambiguităţi. M-a izbit faptul că era bun la birocraţie şi putea schimba uşor taberele în funcţie de cine era la putere.”

Un alt cadru ce-l cunoştea pe Jiang bine a spus: “Credeam că Jiang era copilul unei persoane importante din PCC, precum Li Peng, Lin Hanxiong, Zou Jiahua, Ye Zhengda şi că a ajuns acolo sus ajutat de camarazii de arme ai tatălui său. Am aflat mai târziu că şi-a întins antenele cât de mult a putut şi şi-a folosit orice conexiune din care putea scoate un avantaj”.
La acel moment, conflictul dintre tabăra pro-reformă şi conservatori era destul de intens. Jiang Zemin îşi schimba părerile în funcţie de circumstanţe, susţinea o chestiune acum, ca mai apoi să susţină contrariul. Din fericire pentru el, înainte de deznodământul final, a obsevat că reformiştii câştigă şi nu a făcut un pariu greşit.

Odată ce a dobândit un anume statut, ascensiunea sa a devenit mult mai uşoară. Folosindu-se de legăturile unchiului sau Jiang Shangqing, a fost cu uşurinţă desemnat Ministru adjunct al Ministerului Industriei Electronice, sub conducerea directă a lui Zhang Aiping. Mai târziu, Jiang Zemin devenea ministru. Oamenii care au lucrat cu Jiang la Ministerul Industriei, spuneau că acesta nu se omora cu munca, dar era ahtiat după construirea relaţiilor cu oficialii de rang înalt. S-ar fi folosit de oricine şi de orice oportunitate pentru a-şi atinge scopurile. Încerca din greu să se întâlnească sau să viziteze membrii guvernului central sau oficialii cu rang de ministru. Jiang căra mereu cu el un mic carneţel şi îl studia când avea timp. În carneţel îşi notase zilele de naştere, interesele şi hobby-urile liderilor ce îi puteau fi de folos, precum şi cine erau rudele lor. Şi Jiang mai avea un talent special: ştia să se apropie de copii liderilor PCC - atât de cei în viaţă, cât şi de cei decedaţi (precum Zeng Qinghong, care a jucat un rol important în promovarea lui Jiang ca Secretar General al PCC). În 1989, Jiang a vizitat casa lui Deng Xiaoping pentru prima dată. Felul în care Jiang îi turna apă fiului lui Deng şi slugărnicia cu care i-a adus papucii lui Deng constituie încă motive de amuzament la mesele festive la care se strâng copii ai foştilor lideri politici.

Mulţumită promovării şi lobby-ului făcut de Wang Daohan şi Yhang Aiping, în martie, 1982, Jiang Zemin, în vârstă de 56 de ani, este desemnat Ministrul Industriei Electronice. În acelaşi an, la al doisprezecelea congres naţional al PCC, devine membru al Comitetului Central.
Jiang nu a prea realizat nimic cât a deţinut postul de la Ministerul Industriei Electronice. Circulau destul de des zvonuri negative despre el. Un trust media a raportat despre vizita unui oficial chinez într-un club de striptease într-o călătorie de afaceri externă, primind informaţii de un alt membru al delegaţiei. Nu era greu de ghicit la cine se referă. Dar Jiang nu şi-a făcut griji că va fi turnat. Când a vizitat Statele Unite, s-a furişat într-un cartier rău famat din Las Vegas ca să privească stripteuzele şi să meargă la prostituate. Cheltuielile erau decontate de către guvernul chinez. Nici un oficial obişnuit PCC n-ar fi îndrăznit să facă asta, dar pentru Jiang, care avea deja un episod cu o agentă KGB în Rusia, aceasta era floare la ureche.

Mai târziu, în perioada de peste 10 ani în care Jiang a condus PCC, guvernul central şi armata, felul în care a înflorit prostituţia în China, a depăşit cu mult nivelul ţărilor capitaliste. Oficiali corupţi şi imorali, supervizaţi de Jiang, aveau cu toţii amante, unii pe ascuns, alţii la vedere. Striptease-ul nu mai era un privilegiu rezervat doar înalţilor oficiali sau diplomaţilor veniţi din alte ţări, acum el abundă în toată China. O zicală populară spune:“Dacă un bărbat nu merge la prostituate, dezamăgeşte Partidul. Dacă o femeie nu-şi vinde trupul, îl dezamăgeşte pe Jiang Zemin”.

Ambiţiile lui Jiang s-au mărit chiar mai mult pe când era ministrul Industriei Electronice. În acel punct, nu mai avea nevoie să linguşească oficiali obişnuiţi ai Partidului. Ţintele lui deveniseră vice premierii şi cele mai influente figuri. Ministerul Industriei Electronice importa destul de des aparatură de ultimă generaţie. Aşadar Jiang, profitând de poziţia sa privilegiată, mergea deseori în persoană cu televizoare cu diagonală mare sau cu alte electronice scumpe la casele unor înalţi oficiali, motivând că sunt pentru testare şi pentru a-i da o părere lui Jiang. În faţa celor mai influente persoane, el renunţa la orice urmă de demnitate, chiar îngenunchind în faţa lor pentru a schimba canalele TV.

Câteva persoane din staff-ul ministerului, nu prea perspicace, nu înţelegeau de ce făcea Jiang asta. Au sugerat că pentru astfel de lucruri poate fi trimis un secretar, nefiind nevoie de ministrul în persoană. Dar Jiang răspundea: “Aceste gesturi mă ajută să învăţ de la membrii mai experimentaţi ai Partidului”. Deşi unii membri ai ministerului înţelegeau natura gesturilor ieftine ale lui Jiang, liderii superiori, care erau obişnuiţi să fie flataţi, nu se supărau. Când vorbeau despre Jiang Zemin, îl ridicau în slăvi spunând : “Este serios în muncă”. Prin astfel de tactici meschine şi-a construit Jiang fundaţia pentru ascensiunea sa către puterea centrală.

va urma...


[3] Aceasta a fost, probabil, cea mai de dorit denumire în timpul şi în după Revoluţia Culturală. Aceasta a însemnat că cineva făcea parte din"cea mai bună"clasă de oameni politic vorbind, dar nu a fost un indicator al realizărilor academice

[4] Ye Jianying (1897-1986), un general al PCC şi Preşedintele Comitetului Permanent al Congresului Naţional Popular între 1978 - 1983.


Înapoi la Cuprins

1. Originea poreclei cu rezonanţă vestică a lui Jiang: “Kericon”

În 1956 Jiang Zemin împlinea 30 de ani. La începutul anului, el a terminat instruirea la fabrica de automobile a lui Stalin din Moscova şi, întorcându-se la Changchun, în nord-estul Chinei, se pregătea de contrucţia Complexului pentru Automotibile numărul 1 de aici, uzina fiind programata să fie operaţionala oficial din vara aceea. Jiang a început ca şef de departament la secţia electrică a fabricii. Imediat după producerea primului camion, Jiang a fost promovat ca director adjunct al diviziei. Superiorii săi ierarhici erau un tehnician sovietic şi directorul Cheng Yunqu. Deşi Chen era expert, îi lipsea credibilitatea ce venea odată cu statutul de membru PCC, aşa că Jiang, membru cu drepturi depline al partidului, a devenit secretar al ramurei Partidului din acea divizie.

Mulţumită apartenenţei la PCC, pe parcursul carierei sale, Jiang Zemin a primit multe beneficii. Încă de la venirea PCC la putere în China, membrii partidului, în vieţile private, s-au bucurat mereu de consideraţie şi au fost plasaţi în poziţii importante. Pe de altă parte, non-membrii, fie că erau muncitori cu gulere albe sau albastre, se loveau de neîncredere. Lui Jiang îi lipsea un trecut de „implicare revoluţionară” în activităţile PCC, fiind de fapt un trădător ce şi-a făcut educaţia la falsa Universitate Centrala ridicata de japonezi şi un om ce a lucrat pe vremuri la KMT (înainte ca PCC să stăpânească Shanghaiul). În condiţii normale, toţi cei cu profilul lui Jiang se puteau aşteptau să fie ţinta „reformei” sau, în cel mai bun caz, să acceadă numai la slujbe temporare. Aşadar, Jiang s-a folosit de statutul unchiului său de martir PCC pentru a-şi asigura o denumire mai degrabă glorioasă: „fiul adoptat al unui martir„ născocind o poveste de adopţie. După aceasta, Jiang a devenit un cadru de nădejde în care PCC putea avea încredere. Aşadar, Jiang era o găselniţă rară pentru partid: pe lângă faptul că era membru de partid, avea şi bune aptitudini tehnice.

În fabrică, Jiang s-a cunoscut cu „concetăţeanul” Shen Yongyan - un bărbat care, la fel ca şi Jiang, provenea din zona Jiangsu, provincia Zhejiang. Cei doi s-au împrietenit şi petreceau timpul liber împreună, întâlnindu-se seara şi discutând. Deseori jucau ping-pong în timpul pauzelor de muncă. Se zice că Jiang după ce pierdea – un eveniment destul de des, se pare - bolborosea câteva cuvinte în rusă şi lua loc deoparte.

În ceea ce priveşte aptitudinile tehnice ale lui Jiang, colegii lui ştiau că nu era bun în meseria sa. Cu toate acestea Jiang era totuşi bun la ceva: la vorbă. Talentul său era concentrat pe vorbit. Relaţia lui cu expertul sovietic de la uzină era în mare parte colegială, dar atingea mereu înălţimi noi când se cântau cântece populare ruseşti. Punctul forte a lui Jiang nu era rezolvarea problemelor tehnice, ci acompanierea delegaţiilor ce vizitau uzina. Aşadar, colegii i-au dat o poreclă cu rezonanţă străină: „Kericon” - un nume sugestiv, specific vremii. Kericon este un personaj dintr-un roman rusesc ce face afirmaţii false, exagerate şi goale; o persoană ahitiată să facă lucruri pentru propriul câştig şi când vine vorba să-şi asume vreo lucrare reală, îi este expusă incompetenţa. Porecla Kericon nu numai că se potrivea caracterului lui Jiang, dar se potrivea şi standardelor folosite de PCC pentru promovarea oamenilor.

PCC a venit cu o serie de fraze şi concepte „filozofice” destul de ridicole de-a lungul anilor, cum ar fi, "construirea raiului comunist pe pământ", "teoria celor patru modernizări" şi "Teoria celor trei Reprezentări", printre altele. Şi acum încă încearcă în zadar să convingă poporul chinez că trăieşte într-o presupusă „societate armonioasă”. Dar PCC nu este angajat în producerea nici unui bun în cantităţi îndestulătoare şi când se confrunta cu crize, unica sa soluţie este uciderea oamenilor. Apoi, după ce criza trece, continuă să existe prin propaganda şi decepţie. Din acest motiv, cadrele care sunt adeptele exagerărilor şi minciunilor sunt considerate indispensabile. În timpul „Marelui salt înainte” al lui Mao (1958-1962), exagerările şi minciunile au atins inimaginabilul; o privire succintă pe ştirile oficiale din acea perioadă ne pot da o imagine a lucrurilor.

Un anumit caz merită menţionat. În 5 iunie 1958, ziarele au relatat iniţial că recolta de grâu în satul Suiping, provincia Henan, a fost de 1.052 kilograme per mu [1]. Până în 18 septembrie 1958 ziarul Cotidianul Poporului scria că recolta de orez în satul Huanjiang, provincia Guangxi era de 65.217 kilograme per mu. În luna iulie a acelui an buletinul informativ de la Ministerul Agriculturii susţinea că producţia de cereale din vara aia crescuse cu 69% faţă de anul precedent, totalul Chinei depăşind chiar recolta SUA cu 2 miliarde de kilograme. „Un mare salt înainte” s-a pretins că are de asemenea loc şi în industria automobilistică. În jumătate de an presa controlata de PCC a afirmat că s-au proiectat şi construit peste 200 de tipuri de automobile. În plus, PCC susţinea că a folosit la fabricarea lor tehnologii avansate precum motoare în V, servodirecţie şi transmisie automată. Spunea că industria auto din China avansa rapid surclasând alte ţări.

Chipurile, unul dintre cele mai avansate automobile a fost conceput de Jiang Zemin şi colegii săi. Noul automobil folosea o pompă de aer din lemn şi corp din bambus. Jiang Zemin s-a specializat în inginerie aşa că ştia desigur că “invenţiile” grupului sau nu erau de prea mare folos în practică, totuşi erau descrise în cuvinte grandioase pentru a impresiona oamenii. Jiang a realizat că odată ce se presupunea a fi în miezul lucrurilor, dovedea că este în pas cu Partidul şi doar procedând aşa va continua ascensiunea ierarhică. După ce a înţeles asta, găsea mereu motive pentru îndeplinirea sarcinilor desemnate de PCC pentru subordonaţii săi, oricât de absurde păreau.

În timpul Marelui Salt Înainte – o perioadă în care nu se putea realiza nimic fără minciuni- Complexul de Automobile nr. 1 din Changchun a trecut prin reorganizare şi, ca atare, divizia electrică a fost împărţită şi transformată într-o ramură independentă. Apoi, Jiang Zemin, care tot scria cereri de transfer către Partid, a fost avansat într-adevăr în funcţie şi a fost numit şef al filialei.

2. O vreme în care lumea murea de foame

“Marele Salt Înainte” a adus probleme economice şi o foamete de proporţii dezastruoase. După ce fermierii au fost organizaţi cu forţa în “Comune populare” pentru topirea oţelului, n-a mai rămas nimeni să cultive pămîntul sau să recolteze grânele. Cerealele strânse de fiecare familie au fost luate în posesie de către stat şi stocate în cantinele populare, unde toată lumea ar fi trebuit să mănânce. Totuşi unii oameni au rămas fără mâncare şi moartea prin inaniţie a început să-şi facă apariţia în zonele rurale. În scurt timp, foametea s-a răspândit în toată ţara, inclusiv la oraşe. Experţii estimează că între 1959 şi 1961 au murit de foame între 20 şi 50 de milioane de persoane. În unele zone unde foametea a fost extrem de severă, unele persoane au mâncat copiii altora. În zona Xinyang în provincia Henan şi în ţinutul Renshou din provincia Sichuan, precum şi alte zone, gospodării şi sate întregi au murit de inaniţie. În unele zone, 9 din 10 case s-au golit complet.

China de nord-est se bucură de privilegiile naturale având pământ mult şi oameni puţini. Aşadar, condiţiile au fost cât de cât bune în această perioadă de trei ani. Dar chiar şi aşa, muncitorii din Fabrica de Automobile nu aveau suficient de mâncare. Chiar şi muncitorii care lucrau din greu aveau mâncarea raţionată la 15 kilograme de cereale pe lună, raţie ce trebuia cumpărată pe propriile cartele. Lui Jiang Zemin a început să-i displacă să mai stea în nord-estul Chinei.

În 1956, imediat după ce Jiang s-a întors din Uniunea Sovietică, împreună cu soţia sa, Wang Yeping, şi fii lor, s-au mutat din Shanghai în Changchun. În casă nu intra doar salariul lui Jiang, soţia sa având, deasemenea, un salariu bun. Familiei lui Jiang i-a fost încredinţat un apartament cu 3 dormitoare la etajul patru. Apartamentul era dotat cu încălzire centrală în stil sovietic, aragaz, baie privată, şi geamuri termopan care erau preferate în condiţiile aspre din China de nord-est. Cei mai mulţi chinezi ar fi fost invidioşi pe asemenea condiţii de trai. Deşi preţurile erau foarte mici în vremurile alea, majoritatea oamenilor nu visau să se sature măcar odată cu mămăligă aburindă. Dar chiar şi în acei grei ani de foamete, Jiang Zemin se aştepta să mănânce pui în fiecare zi.

Condiţiile de viaţă din Changchun nu erau agreate de soţia lui Jiang, care era obisnuita cu viaţa din regiunea din sudul râului Yangtze. În Changchun putea purta fuste doar câteva zile pe an, cea mai mare parte a timpului fiind nevoită să poarte jachete groase, căptuşite cu bumbac şi, deasemena, pantaloni căptuşiţi. Aşa că dânsa, fiind o persoană căreia îi făcea plăcere să se îmbrace frumos şi elegant, era supărată pe Jiang Zemin şi îl învinovăţea că a mutat familia în acest loc friguros şi îngheţat.

Membru de seamă al PCC, Wang Daohan l-a trimis pe Jiang Zemin în stagiu în Uniunea Sovietică, dorind ca acesta să câştige o promovare pe linie ierarhică. Dar, ca urmare, Jiang a trebuit să părăsească Shanghaiul pentru a lucra în Changchun. Jiang a detestat faptul că a fost nevoit să părăsească prosperul Shanghai şi malurile râului Huangpu, ce-i aminteau de zilele fericite din tinereţea sa. Dar privind lucrurile dintr-o perspectivă mai amplă, Jiang a realizat că mutarea în Changchun îl va răplăti şi va aduce pe tava o promovare.

Soţia lui Jiang, Wang Yeping a crescut în Shanghai. Este nepoata lui Wang Zhelan, soţia lui Jiang Shangqing – unchiul erou comunist al lui Jiang Zemin. Absolvise Institul de limbi străine din Shanghai şi era cu doi ani mai tânără decât Jiang Zemin. După ce “fustangiul” Jiang s-a transferat de la Universitatea Centrală din Nanjing la Universitatea Jiaotong din Shanghai, el a vizitat familia Wang de câteva ori. El şi Wang Yeping erau cumva interesaţi unul de celălalt, deşi niciunul nu se gândea prea mult la asta în momentul acela. În 1949, când era evident că PCC va pune curând mâna pe putere, lui Jiang i-a venit o idee şi a început să-I facă curte lui Wang Yeping.

Wang Zhelan avea oarecare resentimente vis-à-vis de familia lui Jiang Shijun (tatăl biologic al lui Jiang Zemin). Când soţul ei, Jiang Shangqing, a murit, PCC încă era numit “bandiţi comunişti”. Fiind fratele mai mare, Jiang Shijun, tatăl lui Jiang Zemin, l-a admonestat pe Jiang Shangqing cerându-I să părăsească Partidul Comunist, dar fără nici un rezultat. Pentru a evita să fie implicat, bătrânul Jiang a încercat să nu aibe nici un fel de contact cu fratele lui. Atunci când Jiang Shangqing a murit, Jiang Shijun a crezut că este vina fratelui său mai mic, şi, deşi era un tip ce se preta la cheltuieli extravagante, el nu a acordat familiei lui Wang Zhelan nici un ajutor financiar. Văduva de 28 de ani a dus o viaţă grea, crescând singură cele două fiice, una în vârstă de un an şi celaltă de trei ani. Când cea de-a doua fiică a sa, Jiang Zehui, a fost intervievată de Robert Kuhn, ea a spus “Familia noastră avea foarte puţin de mâncare, iar câteodată nu avem nimic”[2].

După ce PCC a preluat puterea, situaţia s-a inversat. Jiang Shijun a plecat capul şi greutăţile au început să se mărească şi pentru copii lui, de asemenea. Pentru a solidifica denumirea de „copil adoptiv al martirului”, denumire ce îi era de folos, Jiang Zemin a început să facă eforturi pentru a întări relaţiile cu familia lui Wang Zhelan. Când Wang Zelan şi-a vizitat părinţii acasă în Shanghai şi a văzut că nepoata să se întâlnea cu Jiang Zemin, n-a realizat ce planuri are acesta din urmă. A crezut că Jiang este diferit faţă de tatăl său fără inimă şi neloial familiei şi, ca atare, era mulţumită de relaţia lor. În luna decembrie a anului 1949, la nici măcar două luni după ce PCC a fost oficial inaugurat, Jiang Zemin s-a căsătorit rapid cu Wang Yeping. Căsătoria inscripţionase odată şi pentru totdeauna pe fruntea lui Jiang „copilul înfiat al martirului”.

Ulterior, mătuşa Wang Zhelan s-a angajat la o bancă în Shaghai. După ce s-a pensionat a fost îngrijită peste 20 de ani de fiica cea mare - Jiang Zeling. La aproximativ o lună după ce Jiang Zemin a devenit primarul Shanghaiului, ea a murit în oraşul Yangzhou la venerabila vârstă de 74 de ani.

3. Soţia lui Zemin „Bufniţa” are o aventură

După căsătorie, pentru o bucată de timp, relaţiile soţilor Zeming nu au fost rele. Wang Yeping a dat naştere la doi băieţi: Jiang Mianheng, în 1952, şi Jiang Miankang, în 1954.

Dar vremurile bune vor dispărea în curând. Când Jiang Zemin a plecat în Uniunea sovietică în 1955, Wang Yeping a rămas în Shanghai să crească singură cei doi copii mici. După război, în Uniunea Sovietică erau mai multe femei decât bărbaţi. Situaţia descrisă în filmul „Nopţile Moscovei” în care doi bărbaţi concurau pentru mâna unei femei, se schimbase de atunci. Plin de dorinţe, Jiang a început să calce strâmb la Fabrica de automobile din Moscova, în ciuda faptului că era un bărbat căsătorit. Atunci când s-a întors în China, el n-a mai considerat-o atrăgătoare pe Wang Yeping. Deşi Jiang nu a spus nimic, soţia să o simţea.

După ce s-a întors din Uniunea Sovietică, Jiang Zemin fredona constant cântecul Volgă e acoperită de zăpadă şi gheaţăTrei căruţe merg pe suprafaţa gheţii Cineva cântă un cântec trist Şi cântăreţul conduce căruţa” . În adâncul lui, lui Jiang îi lipsea frumoasa spioană Klava. Amărăciunea lui Wang Yeping se amplifica ori de câte ori auzea cântecul în zilele reci de iarnă. Ea a fost încă de la început reticientă să se mute cu copii în Changchun. Fiind obişnuită să trăiască în oraşele din sud, îi venea greu să se adapteze condiţiilor geroase, severe, din nord-estul Chinei. Şi, în plus faţă de asta, Jiang Zemin rareori dădea pe acasă; după ce termina serviciul deseori mergea la dansuri cu personalul sovietic. Wang Yeping era lăsată acasă să aibe grijă de copii singură, lucru pentru care deseori era nemulţumită.

Dacă există cineva care poate simţi că un bărbat s-a schimbat, de obicei este soţia. Wang Yeping simţea că inima lui Zemin părea uitată undeva în Uniunea Sovietică. Deseori l-a întrebat pe Jiang, ca şi cum ar face conversaţie, ce făcea în timpul liber în Uniunea Sovietică. El de obicei murmura ceva evaziv şi nu divulga nimic. Asta a făcut-o pe Wang chiar şi mai suspicioasă.

În zilele noastre, mulţi oameni găsesc înfăţişarea doamnei Wang mai degrabă fadă şi anostă, şi chiar s-au auzit voci sarcastice ce spuneau că Jiang ţine acasă o bufniţă ca animal de companie. Dar conform relatărilor muncitorilor de la Complexul Automotive din Changchun, Wang Yeping era una din cele ”trei frumuseţi” de acolo, fiind remarcabil de drăguţă. Avea cam treizeci de ani şi arăta tot tânără. Lui Wang, din Shanghai, frumuseţea îi era îmbunătăţită prin sofisticatul stil vestimentar urban.

Specializarea lui Wang Yeping în colegiu erau limbile străine. Nu se găsea un post adecvat pentru ea la uzina de automobile. Dar deoarece Jing era un cadru de partid, fabrica i-a conferit soţiei sale tratament special, făcând-o secretară. La început, Uzina de Automobile din Changchun avea două ramuri. Jiang Zemin era şef al primei ramuri, iar Wang Yeping lucra la cea de-a doua. Bineînţeles, nu putea discuta cu ceilalţi suspiciunile sale vis-a-vis de Jiang Zemin. Dar o singură dată nu s-a putut abţine şi şi-a descărcat sufletul către directorul ramurei secunde a uzinei. Fiind consolată călduros de el, Wang s-a gândit la o metodă să-şi vindece rănile emoţionale: să aibe o relaţie cu directorul.

Dar veştile călătoresc repede. În acele vremuri, legăturile extrconjugale nu erau tratate cu lejeritate. Unii oameni au luat atât de în serios aceste lucruri, încât au ajuns la sinucidere. Dar când relaţia lui Wang a fost dezvăluită, ea a continuat să se comporte normal. Pe atunci, principalele bârfe şi zvonuri din fabrică erau despre adulterul ei. În public, Jiang se prefăcea că nu ştie nimic, dar în intimitatea casei se certau aprig.

Jiang a apelat la Wang Daohan, prim-ministru adjunct al Ministerului Industriei, cerând să fie transferat în altă locaţie. Cel mai convingător argument al lui a fost:„Acum că toată lumea ştie că nevastă-mea are o aventură, cum mai pot conduce treburile pe acolo?”. Whang Daohan a fost înţelegător cu dificultatea în care se afla „fiul adoptat” al lui Jiang Shangqing, cel ce fusese odată promovat de unchi. Aşa că, în 1962, cu ajutorul lui Wang Daohan, Jiang Zemin a fost desemnat director adjunct la Institutul de Cercetare şi Aparatură electrică din Shanghai, ce aparţinea de Ministerul Industriei. Şi Wang Yeping s-a întors la Shanghai, lucru după care tânjea, şi i s-a dat un loc de muncă la acelaşi institut la care muncea soţul ei. Nu ştia nimic despre tehnologie, dar i s-a adăugat în CV ”personal tehnic” pentru a putea lucra la institut. Văzând că ministrul adjunct l-a ajutat personal pe Jiang, toţi subordonaţii erau foarte atenţi cu el, încredinţându-i un spaţios apartament cu două dormitoare în noul cartier Caoyang, construit în 1960. Din această experienţă, Jiang Zemin a realizat şi mai mult puterea autorităţii politice. Începând cu acest punct, el a fost şi mai atent să-l satisfacă pe Wang Daohan, numindu-l chiar „mentorul” său.

În 1965, ministrul Industriei a organizat o delegaţie care a participat la o conferinţă tehnică în Japonia şi Jiang Zemin a făcut parte din ea. Delegaţia a făcut o escală la Hong Kong, pentru o vizită, înainte să meargă în Japonia. După ce s-au întors, Wang Daohan a sugerat superiorilor ca Jiang să fie avansat director şi secretar adjunct de partid la nou-întemeiatul Institut de Inginerie Termodinamică din Wuhan. Cariera lui Jiang avansa fără impedimente datorită atenţiei personale a lui Wang Daohan. Jiang nu numai că era mulţumit că unchiul său, Jiang Shangqing, fusese un oficial PCC, dar şi pentru faptul că acesta murise devreme. Altminteri, dată fiind relaţia dintre unchiul şi tatăl său, probabil că Shangqing ar fi retezat toate legăturile cu familia să. Şi chiar dacă el ar fi făcut alte alegeri, nimeni nu l-ar fi ajutat deoarece era până la urmă un ”fiu de trădător”.

va urma...


[1] Un mu = 1 / 6 acru.

[2] Robert Lawrence Kuhn, "Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin" (New York: Crown, 2004), 32.

alte articole din secțiunea Opinii