Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 18 (1)

Amantele dictatorului; ucigaşii sunt oameni cu influenţă, nepotismul trece neobservat

Afacerile dubioase ale lui Jiang Zemin şi multele sale amante au fost mult timp obiectul zvonurilor atât în ​​cercurile oficiale cat şi în rândul publicului larg. În 2002, spre marea indignare a lui Jiang, o carte uimitoare, intitulată Prima Doamna Song Zuying a apărut în oraşul Shaodong, provincia Hunan. În timp ce publicarea cărţii a dus la zeci de întemniţări, arestările nu au reuşit să oprească scoaterea la iveala a detaliilor cu privire la viaţa sexuală a lui Jiang.

1. Song Zuying

Dintre toate amantele lui Jiang, Zuying Song s-a bucurat de cea mai mare atenţie.

"Vino să-ti vezi fratele mai mare când te afli la ananghie"

Song Zuying, ce provenea dintr-o familie săracă de etnie Miao din vestul provinciei Hunan, a fost selectată în mod fortuit pentru a urma studiile universitare în cadrul Departamentului de Muzică şi Dans de la Universitatea Centrală pentru Naţionalităţi. Printr-o altă şansă, ea şi-a făcut debutul la CCTV la Gala Anului Nou Chinezesc din 1991 şi a cântat timid "Un coşuleţ de nuiele în spate". Deşi piesa nu a lăsat vreo impresie specială asupra publicului, din cauza machiajului, Zuying Song, a părut a avea o strălucire aparte. În timpul spectacolului, Jiang, care era suficient de bătrân pentru a fi bunicul ei, a început să se simtă atras de ea.

Mai târziu, Jiang a mutat-o pe Song la Ansamblul de dansuri şi cântece al Departamentului Politic al Marinei Poporului din China, unde a devenit vedetă. În trecut, fusese dificil pentru comandantul şi Secretarul Partidului din Marină să-l vadă pe Jiang, dar acum situaţia s-a schimbat şi Jiang a început să frecventeze destul de des Departamentul Politic al Marinei Militare pentru a-i viziona spectacole. Şi de fiecare dată când era prezent, o interpretare specială a lui Song trebuia să fie inclusă în program. La sfârşitul spectacolului, de obicei Jiang simţea nevoia să dea personal mâna cu artiştii, dar când ţinea mâna lui Song, părea să nu vrea să-i mai dea drumul. Ochii lui rămâneau fixaţi pe ea, ca şi cum ar fi vrut s-o înghită. Treptat, oamenii au părut să înţeleagă, astfel încât de fiecare dată când apărea Jiang, o plasau dinadins pe Song în ultimele numere ale programului. Apoi au început să acorde atenţie deosebită condiţiilor ei de viaţă şi rangului ei.

La un moment dat, în timp ce-i strângea mâna la sfârşitul unui spectacol, Jiang i-a strecurat un bilet mic de hârtie. Song n-a îndrăznit să îl deschidă imediat din cauza mulţimii, astfel încât l-a pus în buzunar. După ce s-a întors acasă, a deschis biletul şi a citit, "Vino să-ti vezi fratele mai mare când te afli la ananghie. Fratele mai mare te poate ajuta să rezolvi totul "."Fratele mai mare" nu era nimeni altul decât Jiang însuşi. Mai târziu, după ce a dobândit succesul, Song a dezvăluit accidental aceste cuvinte unor persoane.

Pentru a proteja relaţia sa cu Song de interferenţe externe şi de expunere, Jiang i-a cerut lui Song să divorţeze de soţul ei. După divorţ, Song a locuit în Vila de Oaspeţi din cadrul Departamentului Politic al Marinei. Jiang a întâlnit-o de multe ori pe Song în Vila de Oaspeţi noaptea. Jiang venea în secret în mijlocul unor măsuri de securitate stricte şi nimeni din exterior nu se putea apropia de el. De fiecare dată când Jiang venea, pe maşina sa era montată o plăcuţă de înmatriculare diferită, astfel încât vehiculul său să nu poată fi identificat. De îndată ce Jiang ieşea din maşină, mergea direct în camera lui Song. În ceea ce priveşte întâlnirile dintre Jiang şi Song în Vila de Oaspeţi, personalul a pretins ca nu vedea nimic, dar oamenii erau dezgustaţi de diferenţa de vârstă. Mai târziu, un cadru senior, cu simţul decenţei a raportat aventura amoroasă Jiang-Song superiorului său şi drept rezultat a fost pus sub supraveghere şi telefonul său monitorizat.

Diferenţa de vârstă dintre Song, care s-a născut la 1 august 1966 în judeţul Guzhang, provincia Hunan, şi Jiang, care s-a născut pe 26 august 1926 în Yangzhou, provincia Jiangsu, era de patruzeci de ani. Din punctul de vedere al vârstei, Jiang ar fi putut fi bunicul lui Song. Astfel, fostului soţ al lui Song, aşa-numitul "frate mai în vârstă" Luo Hao, i-a fost impus un rol foarte incomod de jucat. Ori de câte ori jurnaliştii o intervievau pe Song, fostul soţ era obligat să fie prezent, dar nu-i era permis să vorbească cu reporterii. Song îl lăsa într-o altă cameră.

Cardul roşu al Zhongnanhai-ului

Zuying s-a bucurat de privilegiul de neegalat de a cânta sau de a avea spectacolele difuzate de CCTV. Ea însăşi decidea ceea ce urma sa cânte, şi directorii sau şefii de departamente de la CCTV sau chiar din Ministerul guvernului central de Propagandă nu aveau nici un cuvânt de spus în această privinţă. Jiang a solicitat, de asemenea, ca CCTV sa nu redirecţioneze camera spre înalţii funcţionari din public în timp ce erau transmise spectacolele lui Song, în scopul de a se menţine consistenţa absolută a programului.

În vara anului 2002, Song a călătorit într-un oraş din provincia Sichuan pentru a participa la un spectacol special organizat în cinstea ei. Cu aprobarea lui You Xigui, director al Biroului Gărzii Centrale, Zhou Yongkang, pe atunci ministru al Securităţii Publice şi apoi secretar de Partid al provinciei Sichuan, i-a asigurat securitatea lui Song acordându-i prioritate de vârf, ceva care în mod normal, s-ar fi acordat numai unui lider naţional la un rang mai înalt decât cel de vice-premier. Desigur, acest lucru a fost un ordin de la Jiang.

În acest spectacol, o sală de sport care avea între patruzeci şi cincizeci de mii de spectatori a fost plină, deoarece toată lumea a vrut să o vadă pe amanta lui Jiang. Printre piesele pe care le-a interpretat Song a fost şi un cântec popular din provincia Hubei numit "Melodia Bărcii Dragonului." În versurile baladei există un dialog: "Eu, o tânără, doresc să traversez râul, cine mă va căra în spate? "În timp ce ea cânta, atunci când a ajuns la acesta parte, mii de oameni din audienţă din spatele scenei au răspuns în unanimitate, "bunicul Jiang o va face! "Song a fost foarte stânjenită, dar nu a putut opri spectacolul, pentru că zeci de mii de oameni plătiseră biletele pentru a o asculta cântând. Aşa ca n-a avut altă opţiune, decât sa continue cântecul. Când a venit refrenul, ea a trebuit să repete, "Eu, o tânără, doresc să traverseze râul, cine mă va căra în spate?" Încă o dată, mii de membrii ai audienţei din spatele scenei au răspuns cu voce tare , "bunicul Jiang!" După ce s-a întors la hotel, ea a plâns amar toata noaptea până i s-au înroşit ochii. A doua zi, Song a zburat înapoi la Beijing pentru a se plânge lui Jiang. Jiang a fost furios, aşa că a ordonat secretarului de Partid al oraşului din provincia Sichuan să investigheze în detaliu incidentul. Secretarii de partid din zilele noastre şi-au învăţat lecţia de oficiali. Ei n-au vrut să jignească audienţa din cauza acestui lucru, astfel încât câteva zile mai târziu, a fost trimis un răspuns la departamentul în cauză din guvernul central, spunându-se că, deşi postul de televiziune al oraşului şi cel a Biroului de Securitate Publică au înregistrat întreg spectacolul din acea noapte, camerele au fost îndreptate toate către scenă, nu către public, deci nu exista nici o cale pentru a-i identifica pe "răsculaţi." Astfel acest incident a rămas astfel fără consecinţe.

Potrivit cercului interior, Song avea un card roşu, care îi permitea să intre în mod liber la Zhongnanhai. Aşa-numitul "Card Roşu de Zhongnanhai" se referă la un permis de vehicul pentru intrarea în Zhongnanhai. În general vorbind, numai oficiali la rangul de ministru au dreptul la acest card roşu. Chiar şi directorul CCTV, care se află la rangul de viceprim-ministru, nu deţine un card roşu. În 1997, unei soliste de ansamblu i-a fost acord un drum împreună cu Song către o sesiune de înregistrări la studioul CCTV. În maşină, această cântăreaţă s-a întâmplat sa deschidă torpedoul şi a găsit în mod neaşteptat Cardul roşu de Zhongnanhai.

Povestea a fost în curând răspândita pe o scară atât de largă în cadrul Ansamblului Departamentului Politic al Armatei de Eliberare a Poporului Chinez, astfel încât departamentele de literatură de specialitate şi artă din cadrul sistemelor de AEP şi sistemelor de telecomunicaţii au organizat reuniuni multiple cu personalul, cerând ca toţi membrii personalului în cauză "sa nu facă, răspândească sau creadă în zvonuri". Ei chiar au continuat să impună această cerinţă ca disciplină politică, pe care toţi membrii personalului trebuiau să o respecte. Solista a fost concediată repede şi trimisa înapoi la Tianjin. Cu toate acestea, fiecare persoană a înţeles foarte bine de unde era cardul roşu a lui Song.

Ultimatumul de pe Internet

Încă din 1998, ştirea despre relaţia dintre Jiang şi Song era larg răspândita în Beijing, încât aproape toată lumea ştia de ea. Şoferii de taxi, de multe ori stăteau de vorbă cu clienţii lor despre asta ca modalitate de a-şi petrece timpul în blocajele din trafic.

Într-o zi în 2001, Zhao An, fostul şef al Departamentului de Literatură şi Artă al CCTV şi fost regizor al Galei Festivalului de Primăvară al CCTV, a invitat unele celebrităţi - inclusiv pe amanta dictatorului, Zuying Song - la cină la restaurantul Quanjiafu. La masă, Song a descris cu entuziasm experienţele sale romantice cu Jiang şi Zhao An a înregistrat-o pe ascuns. Mai târziu, manuscrisul lui Zhao cu transcrierea înregistrării a fost descoperit de colaboratorul său, libretistul Zhang Junyi. Pe baza conţinutului acestui manuscris, Zhang a trimis peste două sute de scrisori anonime la agenţii de stat diferite, departamentele juridice şi disciplinare şi către şefii acestora pentru a-i expune pe Zhao An şi Song pentru "calomnierea conducerii". La ordinele lui Jiang, Zhang Junyi a fost ulterior arestat, acuzat de oferirea şi / sau acceptarea de mită, împreună cu Zhao An şi condamnaţi la pedeapsa cu închisoarea. Zhang Junyi a primit şase ani, iar Zhao An primit o sentinţă de zece ani.

Mai târziu, Jiang a iniţiat o propunere specială în şedinţa Congresului al XVI-lea, care i-a permis să rămână la putere în calitate de preşedinte al Comisiei Militare Centrale (CMC). Acesta l-a iritat pe savantul Lu Jiaping, care a expus scandalul dintre Jiang şi Song. În scopul de a bloca scurgerea de informaţii în afară, Jiang a reacţionat şi Lu Jiaping a fost arestat la domiciliul său pe 23 februarie 2004.

A doua zi, pe Internet a apărut un ultimatum, avertizându-l pe Jiang că există dovezi audio şi video "profesionale", pentru multe dintre întâlnirile sale secrete cu Song. Dacă Lu Jiaping nu era eliberat în ziua următoare, acestea ar fi fost făcute publice atât în ​​ţară cât şi în străinătate. Înainte de acest incident, o casetă pornografică arătând abuzurile sexuale comise de un oficial din Taiwan fusese circulată pe Internet. Un astfel de avertisment, evident, sugera faptul că unii dintre rivalii lui Jiang puteau avea unele dovezi pornografice extrem de stânjenitoare.

Spre surprinderea tuturor, Lu Jiaping a fost eliberat în aceeaşi zi. Cu toate acestea, după ce incidentul s-a stins, Jiang a ordonat reţinerea a lui Lu Jiaping din nou în Hunan, în scopul de a-l reduce complet la tăcere.

Song şi-a continuat creşterea meteorică şi a atins rangul de interpretă emerită, s-a bucurat de "alocaţia specială de la Guvern", acordată de către Consiliul de Stat. A devenit de asemenea membră al Conferinţei Politice Consultative, membră a Comitetului Executiv al Federaţiei Femeilor "Toată-China", membră a Federaţiei Naţionale pentru tineret şi director în Consiliul pentru Asociaţia de Muzică a Chinei.

Marele Teatru National

În scopul de a o mulţumi pe Zuying Song, Jiang nu a precupeţit nici o cheltuială din trezoreria statului.

Când Song şi-a exprimat interesul pentru un concert solo în Sydney, Jiang imediat a alocat milioane de yuani de la Marină pentru a fi utilizaţi în scopul de-a o face pe Song faimoasă în Australia. Lumea a considerat că este foarte ciudat faptul că vocile din fundal nu erau voci de chinezi şi care nu au putut pronunţa cuvintele în chineză corect. În plus, instrumentele muzicale folosite au fost toate de origine occidentală, chiar dacă Song este o cântăreaţă de cântece populare şi are nevoie de acompaniamentul instrumentelor muzicale populare chineze. Ea a fost singura care a însufleţit scena pentru un concert de muzică populară chineză, în timp ce toţi ceilalţi artişti erau artişti occidentali. Concertul nu a părut să fie nici chinezesc, nici occidental, oferind publicului impresia a ceva care nu a fost "nici cal nici măgar".

Organizatorul din 2002 a FIFA World Cup din Coreea a solicitat Chinei sa trimită o cântăreaţă celebră pentru ceremonia de deschidere şi uite-aşa a fost trimisă Song, care era considerată de către gazde o interpretă "de mâna a doua". Spre stânjeneala Chinei, Coreea a compensat generos toate celelalte celebrităţi care au apărut în timpul ceremoniei, dar Song nu a primit nici un bănuţ.

De asemenea, Jiang a plătit o dată peste 10 milioane de yuani pentru a ajuta la scoaterea primului CD cu selecţii muzicale ale lui Song, CD care a fost pus în vânzare chiar înainte de Ajunul Anului Nou Chinezesc 2002.

Dar cel mai mare cadou prin care Jiang a intrat în graţiile lui Song a fost Marele Teatru National.

Pe 13 decembrie 2001, Xinhua News Agency a anunţat începerea construcţiei Marelui Teatru Naţional, care ar fi fost situat la vest de Sala Mare a Poporului. El ocupa o suprafaţă de 118.900 metri pătraţi şi era amplasat pe un şantier de construcţii de 149.500 de metri pătraţi. Valoarea totală a investiţiilor pentru nucleul proiectului a fost 2.688 miliarde de yuani. Partea periferică a proiectului a costat peste 800 de milioane de yuani şi a fost plătită de oraşul Beijing. Această parte urma să fie finalizată în patru ani. În plus faţă de costurile de mai sus, o investiţie de 300 de milioane de yuani a fost necesară înainte de finalizarea proiectului. Suma totală a proiectului este de 3.8 miliarde de yuani - aproape de două ori suma din donaţiile făcute pentru "Proiectul Speranţa" atât în China, cât şi în străinătate în ultimii cincisprezece ani. Această sumă ar fi putut subvenţiona educaţia a cinci milioane de elevi săraci.

Încă de la începuturile sale, proiectul s-a împotmolit în probleme şi litigii.

Privind din orice perspectivă, experţii nu au crezut în necesitatea construirii Marelui Teatru. Ei toţi s-au opus cu tărie şi au rezistat acestui proiect. Experţii au pus la îndoială necesitatea de a cheltui peste 3 miliarde de yuani pentru a construi o astfel clădire gigantică pentru divertisment, în condiţiile în care nevoile de bază pentru mâncare şi adăpost pentru şomerii din China nu puteau fi garantate. În plus, persoana responsabilă de design era un arhitect francez, Paul Andreu, care nu avea nici o experienţă în proiectarea de teatre. Pe 23 mai 2004 un colaps fatal a avut loc la acoperişul noului terminal 2E al Aeroportului Charles de Gaulle, care a fost proiectat sub supravegherea lui Andreu. Accidentul a cauzat şase decese şi au fost mulţi răniţi. Biroul procurorilor din Paris, a declarat pe 29 mai 2004 că îl suspectează pe Paul Andreu a fi implicat în practici frauduloase în eforturile de a câştiga licitaţia pentru Marele Teatru Naţional din Beijing. În iulie 2003, autorităţile franceze au iniţiat o investigare preliminară a acestei acuzaţii.

Aşa cum au subliniat experţi din arhitectură, dintr-o perspectivă culturală, Marele Teatru le dădea oamenilor o impresie a unui OZN gigantic plin de extratereştri care debarcau chiar în faţa Zhongnanhai-ului. Chiar fără a citi vreun raport despre construcţie, oamenii pot recunoaşte imediat că acesta este o mare greşeală şi sunt jenaţi a avea o clădire în dizarmonie completă cu cultura tradiţională de la Beijing, capitala a şase dinastii chineze. În plus, există multe întrebări cu privire la caracterul practic. Michael Kirkland, membru al Institutului Regal de Arhitectură din Canada, a comentat că acest design a aruncat pe apa sâmbetei limbajul arhitectural şi principiile ştiinţifice de bază; aceasta era o clădire foarte funcţională, dar proiectantul a tratat-o ca pe o operă de artă, ceea ce a fost o imensă greşeală. După închiderea părţii de sus cu ceea ce arată ca un capac şi proiectarea de camere în interiorul altor camere, este foarte dificil să ridici orice scenă mare care necesită un spaţiu masiv şi înalt. Unii au comentat că designul era la fel de practic precum deschiderea unei umbrele în interiorul unei clădiri, iar în interiorul Teatrului te simţi ca prins într-un cocon. Ca urmare, au trebuit să fie construite în subteran şase până la opt etaje, un design cu adevărat absurd.

În numărul din decembrie 1999, "Architectural Review ", cea mai remarcabilă revistă de arhitectură din lume, a numit teatrul un "scandal". A criticat arhitectura lui Paul Andreu şi a numit-o în mod sarcastic [1] "Un imens glob sclipitor stă ca o meduză în mijlocul iazului ei: încă un adaos în menajeria de clădiri care formează noua textură a centrului oraşului.”

Privit din văzduh, teatrul seamănă cu un glob uriaş de flegmă, dar se pare ca lui Jiang i-a plăcut. Robert Lawrence Kuhn a scris în "Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin" - "De la extremitatea sudică a Zhongnanhai, de unde lui Jiang îi plăcea să privească Luna şi reflecţia ei în lacul de Sud, cineva ar putea privi peste apă şi vedea edificiul uluitor în creştere"[2].

Pentru a ajunge la teatru, Paul Andreu a aranjat intrarea pe sub lac, astfel că publicul trebuie să meargă în jos printr-un tunel lung de o sută de metri şi apoi să urce din nou. Pentru chinezi, experienţa este comparabilă cu trecerea prin pasajul subteran al unui mormânt uriaş.

Marele Teatru Naţional este asaltat de alte probleme, cum ar fi poluarea luminoasă, cheltuieli de întreţinere şi curăţenie mari, o factură de energie electrică lunară de 4 milioane de yuani şi altele. China are în prezent mare nevoie de energie electrică. O sută patruzeci de savanţi de la Academia Chineză de Ştiinţe şi Academia Chineză de Inginerie, precum şi 114 arhitecţi, urbanişti şi ingineri de renume, au prezentat mai multe scrisori comune guvernului central chinez în care făceau apel pentru a nu i se încredinţa lui Paul Andreu proiectarea Marelui Teatru Naţional.

Jiang nu a luat în serios avizele oamenilor de ştiinţă. Poate că pentru el, a o mulţumi pe amanta sa, Song, a fost o prioritate mai mare. A fost hotărât să îl vadă construit cât mai curând posibil. Unii oameni au venit cu o glumă semantică şi au numit teatrul "Marele Bordel National" [pronunţarea cuvintelor teatru şi bordel fiind foarte similară, în limba chineză: teatrul este numit ju yuani şi bordelul ji yuani].

Pe de altă parte, Song a muncit din greu pentru a-l răsplăti pe Jiang. Selecţia sa de cântece conţine în mod constant versuri care preamăresc Partidul Comunist Chinez şi pe Jiang, cum ar fi "O viaţă bună," "Este mult mai bine", "Un lider care transmite moştenirea şi intră cu vigoare în viitor", "Te urmez pentru totdeauna", etc.

Liderii guvernelor centrale şi locale chineze erau dornici să o mulţumească pe Song, pentru că ştiu foarte bine că va fi cu mult mai eficient decât să încerci să-l mulţumeşti pe Jiang direct. Amiralii din cadrul Forţelor Navale şi-au arătat protecţia faţă de tânăra Song, fiind foarte atenţi la nevoile ei. Odată, Formaţia de dans şi cântec a Marinei a avut de gând să delecteze Marina din Tibet. Atunci când un ofiţer de rang înalt al marinei a văzut numele lui Song pe listă, a anunţat, "Song nu va merge în Tibet. Platoul mare al Tibetului este rece şi dur. Dacă i s-ar întâmpla ceva, ne-am putea confrunta cu Secretarul General [al Partidului Comunist Chinez, Jiang.] "

va urma...

[1] “Outrage: Paul Andreu designs the National Theatre of China în Beijing,” The Architectural Review, Dec, 1999.

[2] Robert L. Kuhn, Omul care a schimbat fata Chinei: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 432.