Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 16 (3)

Capitolul 16
Capitolul 16 (Luis Novaes / Epoch Times)

3. Interviu exclusiv cu Mike Wallace

Pe 15 august 2000, pentru a da un impuls vizitei sale externe, Jiang s-a înţeles cu Mike Wallace - directorul emisiunii "60 minute" al CBS, şi cu echipa sa de producţie, să acorde un interviu în Beidaihe. Astfel, Mike Wallace a devenit primul reporter de televiziune american care l-a intervievat faţă în faţa pe Jiang. Echipa lui Wallace aşteptase acest interviu peste zece ani.

Interviul a durat peste trei ore. Emisiunea Urma să fie transmisă în noaptea de 3 septembrie, înainte de vizita lui Jiang Zemin în Statele Unite. Jiang a pretins că este generos şi a subliniat că scopul interviului era consolidarea prieteniei dintre China şi SUA. El a spus că relaţiile dintre cele două ţări sunt bune în toate domeniile. Wallace vorbea foarte direct. El a observat destul de bine că Jiang vorbeşte "ca un politician adevărat" şi că "nu are nici un gram de sinceritate".

Wallace a menţionat de asemenea într-un mod incisiv, că Jiang era ultimul mare dictator comunist din lume. Jiang a răspuns: " Modul în care descrieţi lucrurile din China este la fel de absurd ca Nopţile Arabe". Apoi a continuat: "Congresul Naţional al Poporului selectează Comitetul Central al Partidului Comunist, iar în Comitetul Central există Biroul Politic. Iar pe lângă Biroul Politic activează Comitetul Permanent, din care fac parte. Şi nici o decizie nu poate fi luată fără acordul tuturor membrilor".

Obsedat de lanuda de sine,, Jiang a uitat de fapt, unele lucruri foarte simple. Mai exact - că Congresul Naţional al Poporului nu are pur si simplu dreptul de a alege membrii Comitetului Permanent al PCC, şi nu a avut niciodată un astfel de drept. Acest lucru îl ştie fiecare cetăţean chinez. Atotputernicul lider chinez nu avea nici măcar noţiuni elementare din domeniul legislaţiei. Nu era capabil să înţeleagă ce poziţie deţinea. Singurul lucru pe care-l ştia era acela că era "împărat" şi că putea face tot ce voia. De fapt, PCC nu are nevoie de acordul tuturor membrilor săi permanenţi, pentru a lua decizii. Decizia privind reprimarea Falun Gong este un exemplu elocvent în acest sens. În acest caz, şase din cei şapte membri nu au fost de acord, dar Jiang a acţionat în baza propriei dorinţe.

Wallace a întrebat: "De ce americanii îşi pot alege liderii naţionali, dar voi, din câte se pare, nu aveţi încredere în chinezi pentru alegerea liderilor voştri naţionali?"

Jiang a spus: "Eu sunt, de asemenea, un lider ales, deşi avem un sistem electoral diferit. Fiecare ţară trebuie să aibă propriul său sistem, pentru că ţările noastre au culturi şi tradiţii istorice diferite, precum şi diferite niveluri de dezvoltare în domeniul educaţiei şi economiei".

În comentariile sale, Jiang a confundat câteva concepte diferite. De fapt, el trebuia să înţeleagă clar că a fost ales de Congresul Naţional Popular, pe care mulţi îl numesc "marionetă". Era un dictator absolut, pe care oamenii obişnuiţi nu l-au ales niciodată.

El se apăra, invocând "condiţiile specifice din China". Dacă comparăm cu opinia PCC, declarată o jumătate de secol în urmă, argumentul lui sună ca o glumă excelentă.

Ziarul oficial al Partidului Comunist din China, Xinhua Diary, a publicat cu şaizeci şi cinci de ani în urmă, următorul paragraf:

"Ei (KMT) au sugerat că China nu poate urma o politică democratică astăzi, dar că va putea face acest lucru peste câţiva ani. Ei se aşteaptă ca numai după ce nivelul de erudiţie şi educaţie din China va ajunge la nivelul Europei şi Americii, vom putea promova o politică a democraţiei. De fapt, într-un sistem democratic ar fi mai uşor să educăm şi să instruim populaţia". (25 februarie 1939)

Cinci ani mai târziu, Xinhua adăuga:

"Pentru a pune în aplicare integral şi eficient sistemul de alegeri generale - astfel încât oamenii să aibă posibilitatea să-şi exercite drepturile fundamentale de a alege şi de a fi aleşi, trebuie să ne asigurăm că, după cum a spus domnul Sun Zhongshan [Sun Yat-sen] înainte de alegeri, asociaţiile locale şi oamenii obişnuiţi au libertatea de a alege, de a propune programe, de a nominalizeza candidaţi şi dezbate. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să dispună de libertatea de întrunire, comunicare, opinie şi de presă. În caz contrar, aşa-numitul dreptul la vot rămâne doar pe hârtie". (02 februarie 1944).

În prezent, Jiang a uitat la ce făcea apel pe vremuri PCC. S-ar putea spune că şi-a uitat originea.

Când Wallace l-a întrebat pe Jiang de ce China este un stat monopartit, Jiang a spus, "De ce am avea nevoie de partide de opoziţie?" Suna ironic faptul că acum cincizeci de ani chiar PCC explica "de ce". Partidul declara: "Pentru a aduce democraţie acum, trebuie mai întâi să se pună capăt guvernării unui singur Partid. Dacă această problemă nu va fi rezolvată, acţiunile naţionale vor fi inevitabil concentrate în mâinile unui singur Partid. Oamenii capabili şi înţelepţi nu vor fi capabili să-şi exprime ideile, şi propunerile bune nu vor putea fi realizate. Astfel, aşa-numita "democraţie", indiferent cum va fi exprimată, va exista doar pe hârtie".

Wallace a remarcat faptul că în China nu există libertatea presei. El a spus că americanii cred că libertatea individuală şi libertatea presei sunt legate strâns şi a continuat întrebându-l pe Jiang de ce îi este frică de libertatea presei.

Jiang a spus: "Presa trebuie să fie purtătorul de cuvânt al Partidului". Explicaţia lui Jiang Zemin contravine poziţiei anterioare a PCC. Pe 1 septembrie 1943, presa PCC acuza KMT - oponentul său - de următoarele:

"«Teoreticienii» presei fasciste apără în mod deschis şi fără ruşine punctul de vedere "un partid, un lider, un ziar". În ceea ce priveşte ziarele progresiste "dizidente" - ele impun diferite tipuri de restricţii, anexări sau eliminări; de exemplu, controlul manuscriselor, cenzura, ameninţări la adresa cititorilor, împiedicarea vânzării, infiltrarea spionilor în redacţia ziarelor, capturarea pe ascuns a puterii administrative, iar în cele din urmă preluarea forţată sau închiderea sursei media”.

Pe 9 octombrie 1944 Xinhua, în aceeaşi notă, comunica:

"Dacă astăzi vom recunoaşte că lumea postbelică este o entitate irezistibilă şi indivizibilă, atunci, pentru a supravieţui în această lume şi a fi un" membru marcant " al comunităţii internaţionale, primul lucru pe care trebuie să-l realizăm este respectarea libertăţii presei, care este un drept incontestabil al omului, iar aplicarea sa trebuie pusă în practică imediat".

Este greu de înţeles cum cincizeci de ani mai târziu, atunci când Jiang spera să apară în faţa presei occidentale asemenea unui dictator "luminat", argumentele sale au fost atât de slabe, chiar comparate cu punctele de vedere anterioare ale PCC.

Fără îndoială, că cel mai ridicol s-a prezentat Jiang Zemin atunci când a făcut comentarii denigratoare la adresa fondatorului Falun Gong.

Wallace a subliniat că lucrul pe care nu îl putea înţelege este de ce autorităţile chineze persecută Falun Gong. Wallace a reiterat că practicanţii Falun Gong fac exerciţii şi cred în viaţa spirituală. Ce totuşi, a întrebat Wallace, l-a făcut pe Jiang să înjosească, aresteze şi să ucidă adepţii Falun Gong atât de paranoic?

Jiang a răspuns că fondatorul Falun Gong, dl. Li Hongzhi, susţine că este reîncarnarea lui Buddha şi reîncarnarea lui Hristos şi predică o teorie apocaliptică despre sfârşitul lumii şi explozia planetei. Jiang a mai spus că Falun Gong a forţat mii de membri ai săi să se sinucidă.

Evident, declaraţiile făcute de Jiang Zemin sunt departe de adevăr. Însă Jiang a crezut că a înţeles modul de gândire al americanilor. El ştia că în societatea occidentală, lucrul cel mai probabil care va stârni ura şi dezaprobarea va fi ceva ofensator la adresa lui Isus. Cu toate acestea, ce era problematic în declaraţia lui Jiang, era faptul că fondatorul Falun Gong nu a pretins niciodată că ar fi reîncarnarea lui Buddha sau Isus.

Mai mult decât atât, fondatorul Falun Gong nu a făcut predicţii despre explozia Pământului. De fapt, în 1998, el a declarat miilor de oameni într-o sală mare că distrugerea Pământului, care, după cum au prezis mulţi, va fi în 1999 - nu se va întâmpla.

Cât despre necazurile care apar de pe urma exerciţiilor Falun Gong, până în anul 1999 guvernul chinez a efectuat cel puţin trei studii de amploare şi a constatat că Falun Gong este foarte eficient în tratarea bolilor şi menţinerea sănătăţii. Deci, într-adevăr nu există nici o justificare pentru această persecuţie. După ce persecuţia a început în 1999, în presa controlată de PCC şi implicit de Jiang, s-a comunicat că 1400 de oameni au murit din cauza practicării exerciţiilor. Aceste date, fără îndoială, au fost fabricate de către autorităţile chineze. Cu toate acestea, în gura lui Jiang această informaţie s-a transformat în mii de sinucideri.

Zeci de milioane de oameni practică Falun Gong. Chiar dacă 1400 din ei ar fi murit în termen de şapte ani, rata mortalităţii s-ar ridica la 200 pe an. Acest lucru este cu mult sub nivelul ratei mortalităţii medii din China, care este de 0,6%. Prin urmare, cel mai ironic este faptul că aceste 1400 de decese pretinse, chiar dacă ar fi avut loc, nu ar însemna un efect negativ al Falun Gong, ci dimpotrivă, demonstrau efectul bun asupra sănătăţii ca urmare a practicii.

În mod evident, din interviul special cu Mike Wallace, oamenii nu au putut vedea "imaginea înţeleaptă lui Jiang", din contră au fost martori la comportamentul său indecent şi la un limbaj sfidător. Este de remarcat faptul că, atunci când Jiang a minţit despre abilităţile sale de preşedinte, el a folosit prestigiul naţional al Chinei pentru a calomnia Falun Gong, lucru prin care de fapt a lezat prestigiul Chinei.

4. Întâlnirea cu Falun Gong în timpul Summit-ului Mileniului

În septembrie 2000, New York-ul era mai agitat ca niciodată din cauza Summit-ului Mileniului.

Potrivit poliţiei New-Yorkeze, în timpul Summit-ului au avut loc peste nouăzeci de demonstraţii aprobate, printre care cel puţin zece împotriva lui Jiang Zemin. De la sosirea sa şi până la plecare în 9 septembrie, mulţimea protestatară l-a urmat îndeaproape. Demonstraţiile cu cel mai mare număr de participanţi şi cu cea mai mare influenţă au fost cele ale aderenţilor Falun Gong.

Aproximativ două mii de practicanţi Falun Gong din întreaga lume au venit la New York să-l "salute" pe Jiang. Au sosit oameni din peste treizeci de state ale SUA, precum şi din Canada, Europa şi Australia. Pretutindeni pe străzile New-York-ului, puteau fi zărite tricouri galbene cu cuvintele "Falun Dafa", pe care le purtau aceştia. Activităţile Falun Gong, care au fost unele de de amploare au început pe 5 septembrie. În acea zi, o mulţime practicanţi s-au adunat pentru a efectua exerciţiile şi apoi au început să distribuie pliante în şase - şapte locuri diferite, printre care şi la Hotelul Waldorf, unde era cazat Jiang. Erau locuri marcante din New York; practicanţii au mers, de asemenea, în trei cartiere chinezeşti.

Culoarea galbenă, atât de frumoasă mai ales în sezonul de toamnă, a devenit culoarea sezonului.

Pe 6 septembrie la prânz, peste o mie de practicanţi au pornit o paradă cu o lungime de opt cvartale, prin care cereau încetarea persecuţiei împotriva Falun Gong. Parada a avut loc pe 3rd Avenue, în direcţia nord, până în piaţa Naţiunilor Unite - Dag Hammarskjold.

Trecuse peste un an de când Jiang începuse persecuţia Falun Gong; practicanţii din Statele Unite continuau revendicările prin efectuarea exerciţiilor în grupuri mari, dar pentru prima dată organizaseră o paradă. În acea zi, ei au publicat "o scrisoare deschisă către Jiang Zemin", pe o pagină în New York Times, solicitând ca Jiang să asculte cu atenţie vocea milioanelor de practicanţi Falun Gong şi să înţeleagă suferinţa prin care treceau milioane de chinezi.

Cineva în tricou galben s-a ciocnit pe neaşteptate cu primarul din New York, dl. Giuliani. Privind la tricoul pe care scria "China: opreşte persecuţia Falun Gong". Acesta a spus: "Faceţi un lucru corect".

De fapt, lui Jiang îi era frică de demonstraţiile Falun Gong. Oficialii chinezi au folosit toate mijloacele posibile pentru a-l ajuta pe Jiang să evite întâlnirea cu practicanţii Falun Gong. Jiang a încercat să facă presiuni asupra poliţiei din New York, ca în unele locuri să nu le fie permis oamenilor să poarte tricouri galbene. Traseul de la aeroport la hotel, a fost împărţit în mai multe segmente, iar ruta fiecăruia segment a fost plasată în plicuri separate care n-au putut fi deschise până ce convoiul nu se apropia de sfârşitul fiecărui segment de drum. Acest lucru ar putea fi considerat bine gândit. Dar chiar şi aşa, pe Jiang l-au tecut de multe ori fiorii, văzându-i pe practicanţii paşnici şi sinceri.

La amiază, pe 8 septembrie, atunci când Jiang a ieşit de la o întâlnire care a avut loc la Hotel Waldorf la prânz, un practicant, trecând la un metru de Jiang a strigat la el: "Vă rugăm să eliberaţi toţi practicanţii Falun Gong". Toţi reporterii şi personalul chinezi care au fost acolo, au auzit în mod clar vocea lui. Atunci când Jiang a auzit cuvântul "Falun Gong", faţa i-a devenit palidă, o mână i s-a ridicat spontan şi corpul a început să-i tremure necontrolat.

În noaptea de 8 septembrie, după un concert la Lincoln Center, Jiang a ieşit pe uşa din spate. El plănuia să se alăture coloanei sale, care urma sa plece de undeva de lângă ieşirea principală. Dar înainte de asta s-au întâmplat următoarele: opt membri ai Partidului Libertăţii şi Democraţiei în China, conduşi de preşedintele în exil Ni Yuxian, au cumpărat bilete şi au venit la Centrul Lincoln. Ei au sosit la timp şi au s-au aşezat în mijlocul rândului P din spatele zonei VIP, unde aveau bilete, la orele 20:00. Când al doilea program - "Râul inundat de lumina lunii primăvara" a luat sfărşit şi publicul aplauda, toţi opt s-au ridicat şi au început să aplaude. La acel moment publicul din sală a constatat că toţi purtau tricouri identice, de culoare albă cu inscripţii roşii. Pe piept era inscripţia: "Anulaţi conducerea unui singur partid în China", iar pe spate era scris: "Jiang Zemin - dictatorul". Publicul a fost surprins. După o jumătate de minut de reculegere, consulul general al PCC, Zhang Hongxi şi-a venit în fire şi repede a ordonat liderilor chinezi de peste hotare Liang Guanjun şi Hua Junxiong să-i înconjoare pe cei opt.

Aflându-se încă în stare de şoc puternic, la prima cotitură a coloanei auto, Jiang a observat un susţinător al Falun Gong, ridicând în direcţia lui un poster. Pe poster era scris în limba engleză cu majuscule: "Practica Falun Gong – este un lucru bun". Citind posterul, Jiang s-a lăsat pe spate în disperare şi a început să tremure din tot corpul. Cineva în maşină, văzând posterul, s-a grăbit să aplece ochii.

Pe 9 septembrie, chiar înainte de plecarea lui Jiang din New York, practicanţii Falun Gong au aflat că el se află într-o clădire a delegaţiei chineze la ONU pe strada 35. Mulţi practicanţi au mers acolo. Unii au început să facă exerciţii de partea cealaltă a străzii, alţii ţineau banere cu textul "Opriţi persecuţia Falun Gong", "Faci bine ajungi bine, faci rău ajungi rău", s.a., pentru a fi auziţi. Oficialii ce faceau parte din delegaţie foloseau tactici de diversiune, şi au făcut în aşa fel încât convoiul să-şi înceapă drumul de la uşa principală, pentru a sustrage atenţia practicanţilor, în timp ce Jiang a ieşit pe o intrare laterală. Cu toate acestea, pe neaşteptate, atunci când maşina lui pleca, Jiang s-a întâlnit cu patru practicanţi Falun Gong care aveau un baner cu o inscripţie luminoasă "Falun Dafa". Când automobilul s-a îndreptat spre 1-st Avenue şi strada 35, o scenă cu practicanţii Falun Gong ţinând banere şi executând exerciţii a apărut din nou în faţa ochilor lui Jiang.

Se pare că Jiang n-a putut evita prezenţa Falun Gong.

5. Strigând la reporterii din Hong Kong

La un moment dat în timpul vizitei, Jiang vorbea şi râdea vesel în faţa unuia dintre cei mai respectaţi reporteri ai Americii. Dar la doar trei luni mai târziu, răbufnea de furie în faţa reporterilor juniori din Hong Kong. Interviul realizat de reporterii din Hong Kong, a reflectat adevărata faţă a lui Jiang.

Pe 27 octombrie, în timpul unei întâlniri cu liderul din Hong Kong, Dong Jianhua, care sosise la Beijing pentru a prezenta raportul activităţii sale, Jiang a fost foarte nemulţumit de întrebările puse. El s-a pus într-o situaţie incomodă făcându-le reproşuri celor nouă reporteri din Hong Kong, lucru total nepotrivit.

Atunci când o reporteră i-a luat un interviu lui Jiang despre raportul lui Dong Jianhua, ea l-a întrebat dacă realegerea acestuia este asigurată de "decretul imperial al lui Jiang". Jiang s-a înfuriat atât de tare, încât a început în dialectul cantonez şi în limba engleză, incoerent, să acuze reporterii din Hong Kong, învinovăţind-i că pun întrebări simple şi naive. El a declarat reporterilor în limba engleză: "Sunteţi prea simpli, prea naivi" şi "Sunt furios!". Furia lui a ţinut patru minute.

Jiang a criticat cu obrăznicie nivelul de profesionalism al reporterilor din Hong Kong, declarând că acesta este sub cel al lui Mike Wallace. Jiang a spus: "Trebuie să ştiţi că Wallace este cu mult mai competent decât voi. Am discutat cu el într-un mod foarte natural". Se pare că Jiang era foarte mândru de prezentarea sa, atunci când Wallace l-a intervievat timp de "60 de minute". Când Wallace a subliniat că Jiang era ultimul dictator comunist din lume, mulţi jurnalişti din Hong Kong erau probabil invidioşi pe Wallace. Dar poate că de data aceasta cel gelos ar fi trebuit să fie Mike Wallace. Wallace - reporter emerit, cu multă experienţă, n-a reuşit să scoată masca tiranului complet şi să arate adevarata faţă a acestuia întregii lumi. Dar în Hong Kong, o femeie foarte tânără a reuşit cu uşurinţă acest lucru. Asta trebuie să-l fi întristat pe Wallace.

Jiang probabil nu ştia că într-o ţară liberă şi democratică, reporterii sunt întotdeauna consideraţi regi neîncoronaţi. Libertatea presei nu are doar funcţia de a proteja democraţia, ea joacă, de asemenea, într-o măsură oarecare rolul unui supraveghetor. Wallace este cunoscut prin faptul că a permis lumii să vadă o mulţime de evenimente şi ştiri anterior necunoscute, însoţite de o analiză profundă şi investigare isteaţă. Wallace este în acelaşi timp întruchiparea şi beneficiarul libertăţii presei. Fără un sistem democratic în SUA, care protejează libertatea presei şi libertatea de exprimare, nu ar putea exista reporteri atât de competenţi. Jiang părea că nu înţelege motivul fundamental al notorietăţii lui Wallace.

În contrast cu acesta, reporterii din China sunt obligaţi să îngenuncheze, să facă tot posibilul pentru a menţine minciuna lui Jiang şi a ajuta la persecutarea Falun Gong. Cum pot atinge ei un nivel înalt de profesionalism? Atunci când Jiang a strigat la reporterii din Hong Kong, el a jucat în mod clar un spectacol. Le-a cerut reporterilor să uite despre etica profesională şi pur si simplu "să facă bani fără zgomot".

După afişarea puterii sale în faţa reporterilor din Hong Kong, Jiang a înţeles probabil că sărise calul. Cu toate astea, nu s-a putut abţine să nu-i avertizeze că dacă articolele lor se vor abate de la "normă", vor fi făcuţi responsabili.

Ulterior, presa din Hong Kong şi-a exprimat nedumerirea faţă de avertismentele lui Jiang. Aproape toate ziarele au raportat istoria pe prima pagină cu editoriale răsunătoare, descriind comportamentul agresiv al lui Jiang.

Ar putea exista secrete în spatele furiei lui Jiang înfăţişată în faţa presei? Oare nu era din cauză că în acel moment Jiang nu deţinea puterea şi prestigiul pe care le aveau la timpul lor Mao Zedong şi Deng Xiaoping? Se datora faptului că în mâinile sale nu mai era puterea absolută, sau faptului că existau asemenea provocări la adresa autorităţii sale, încât până şi cel mai de încredere subordonat al său, Zeng Qinghong, nu putea deveni membru absolut al Biroului Politic, precum spera el? Nu a fost atins Jiang Zemin exact pe rană de către reporterul care l-a întrebat dacă re-alegerea lui Tung Tszyanhua este asigurată de "ordinul imperial”? Sau era Jiang înconjurat de atât de multe dificultăţi, acasă şi în străinătate, din cauza reprimării Falun Gong, încât nu se putea controla şi conduce ca un lider? Lăsam la latitudinea cititorului să decidă.


[1] Li Hua, “Zhuanfang Hao Fengjun: 6-10 Ban Heimu Da Jiedi” (Interviu exclusiv cu Hao Fengjun: Adevărul despre Biroul 6-10). Da Ji Yuan, 14 iunie 2005. http://www.dajiyuan.com/gb/5/6/14/n955224.htm

[2] Ibid.

[3] “Masanjia Laojiaosuo Jing Chuan 200 Ren Jiti Jueshi Kangyi” (200 de oameni sunt în greva foamei în lagărul de muncă de la Masanjia). Boxun, January 29, 2005. http://216.93.186.244/news/gb/religion/2005/01/200501290046.shtml.

[4] “Hao Fengjun: De ce am fugit din China (II),” The Epoch Times, 10 iunie 2005. http://english.epochtimes.com/news/5-6-10/29446.html.

[5] Ibid.

[6] “Zhonggong Di Er Wei Chutaozhe Zhengshi Jiandie Zhikong,” Da Ji Yuan, 8 iunie 2005. (Un al doilea transfug chinez vorbeşte despre spionaj) http://www.epochtimes.com/gb/5/6/8/n947844.htm.

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii