Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 13 (2)

Capitolul 13
Capitolul 13 (Luis Novaes / Epoch Times)

3. Răspunsul din partea mişcării Falun Gong şi a comunităţii internaţionale

În timp ce Jiang Zemin tocmai începea în forţă campania de suprimare a grupului, fondatorul acestuia, dl. Li Hongzhi se afla în Sydney, Australia, participând la ceea ce practicanţii Falun Gong numesc “conferinţă de împărtăşire a experienţelor”. Cea de care vorbim era internaţională, la ea participând studenţi din toate colţurile lumii. Pe 2 mai 1999, dl. Li Hongzhi s-a întâlnit cu reporteri chinezi ai ziarelor Australian Chinese Daily, Independence Daily şi Yazhou Zhoukan. După amiaza a dat interviuri reporterilor de la Departamentul de Radio şi TV al Australiei, cu reporteri de la Sydney Morning Herald şi France Presse. Dl. Li Hongzhi a făcut următoarele remarci:

Cred că această practică Dafa este un lucru serios. Dacă este ridicată în slăvi de diferite mass-media, ca şi când i s-ar face reclamă, nu ar fi serios, aşa că noi nu am făcut aşa ceva în media printată. Pe scurt, studenţii discută cu familia şi prietenii lor despre veştile stării lor generale prospere, vorbind despre sentimentele lor sincere şi despre modul în care s-a îmbunătăţit sănătatea lor sau despre modul în care, după ce studiază învăţăturile Falun Gong, ei sunt atraşi de acestea. Noi nu ne-am minţi propria familie sau partenerul de viaţă despre acest gen de lucruri, aşa că ceea ce se spune trebuie să fie adevărat, oamenii realizează asta. Niciodată nu v-aţi ademeni propria soţie sau copiii, sau familia sau prietenii să vă urmeze exemplul după ce aţi fost păcălit de ceva. Acest lucru nu se întâmplă.”

Dl. Li Hongzhi a mai adăugat:

Mulţi dintre studenţii noştri au o educaţie înaltă, iar mulţi sunt oameni de ştiinţă; mulţi deţin diplome de doctorat sau masterat. În SUA de exemplu, mulţi dintre ei - nu mai puţin de câteva mii - au obţinut mai multe diplome. Nu sunt ei inteligenţi? Sunt foarte inteligenţi. Pentru a intra mai în detaliu, în China, mulţi oameni aparţinând practicii noastre sunt intelectuali, cadre senioare, sau chiar politicieni. Au trecut prin Revoluţia Culturală şi au avut o credinţă spirituală, au căutat adevărul, au crezut orbeşte în lucruri şi au trecut prin tot felul de mişcări. Sunt aceşti oameni proşti? Absolut nu. Atunci, ar urma ei orbeşte sau ar crede ei orbeşte în ceva? Ei cu siguranţă nu ar face asta. [6]

Comentariile dl. Li Hongzhi au spulberat îndoielile multor persoane din afara Chinei. Au existat mai multe, evenimentul întâmplându-se la scurt timp după adunarea din 25 aprilie de la Zhongnanhai. Acesta a şi fost motivul pentru care primul lucru pe care l-a făcut Jiang Zemin după lansarea persecuţiei împotriva Falun Gong a fost să blocheze intrarea în ţară a tuturor informaţiilor corecte despre Falun Gong.

În ziua în care a început persecuţia din China, dl. Li Hongzhi a făcut o declaraţie publică cerând guvernelor, organizaţiilor şi oamenilor buni din întreaga lume sprijinul şi ajutorul pentru rezolvarea crizei care urma sa apară în China. El şi-a exprimat speranţa că guvernul chinez şi liderii săi nu-i vor considera inamici pe practicanţii Falun Gong.

În următoarele zile dl. Li Hongzhi a vorbit cu reporteri din diferite ţări, menţionând mereu că Falun Gong nu prezintă niciun pericol pentru vreun regim politic, ci în schimb aduce beneficii unui guvern, unei ţări, sau unui popor. Pe 22 iulie site-ul Falun Gong Clearwisdom a publicat o scrisoare trimisă de dl. Li Hongzhi Comitetului Central al PCC şi liderilor guvernului. În scrisoare, a cerut guvernului chinez să se abţină de la adoptarea de măsuri pentru a persecuta aderenţii nevinovaţi ai Falun Gong şi să rezolve problema pe calea dialogului paşnic. El a prezis că persecuţia violentă, nesăbuită, a grupului va aduce în cele din urmă dezastru pentru ţara şi poporul său, lucruri pe care nici o persoană bună nu şi le-ar dori.

În afară de apelurile paşnice depuse de 100 de mii până la 1 milion de practicanţi Falun Gong în China, sprijinul pentru acest grup a venit, de asemenea, de la practicanţi din întreaga lume. După evenimentele din 20 iulie, mulţi practicanţi au decis să se adune în faţa Capitoliului din Washington, să mediteze şi să depună petiţii la consulatul chinez în SUA. În următoarele două săptămâni, practicanţii au contactat guvernul american, congresmeni, mass-media şi consulatele tuturor ţărilor în Statele Unite ale Americii, informându-i cu privire la suprimarea practicii în China. Speranţa era simplă: că aceste persoane şi grupuri vor contacta guvernul chinez în numele celor persecutaţi.

Guvernele din lumea liberă şi organizaţiile pentru drepturile omului au răspuns prompt. Între iulie şi decembrie 1999, au fost făcute multe declaraţii de condamnare aspră a campaniei PCC, care încălca drepturile omului şi libertatea - şi s-a cerut eliberarea victimelor şi a celor deţinuţi. Declaraţiile au fost făcute de guvernul canadian, Federaţia Mondială a Asociaţiei Naţiunilor Unite (WFUNA) şi de Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Australia şi Statele Unite ale Americii, printre alţii.

4. Organul de decizie al PCC

Din momentul în care a fost dat semnalul pentru eliminare, premierul Zhu Rongji, şef al Consiliului de Stat, cel care deţinea poziţia cea mai înaltă în guvern, nu şi-a arătat faţa la televizor. Absenţa sa a durat de fapt două săptămâni. Într-o zi, la jumătatea lunii august a acelui an (1999), televiziunea de stat CCTV a difuzat ştiri despre faptul că Jiang Zemin avusese o discuţie informală cu privire la întreprinderile de stat, ocazie cu care a reuşit să dea lucrurilor o altă orientare, depăşind problemele financiare. În mod tradiţional era treaba lui Zhu să comenteze sprijinirea întreprinderilor de stat şi organizarea unui plan pentru a le ajuta să iasă din dificultăţile financiare în următorii trei ani – aşa cum se anunţase; până la urmă Zhu era autorul admirabilului plan. Dar acum Jiang Zemin preluase chiar şi aceste atribuţii. Aparent Zhu devenise în acea perioadă atât de obosit şi deprimat încât abandonase lupta.

În luna august, în raportul său către Congresul Naţional al Poporului privind activitatea referitoare la teoria celor “Trei puncte importante” [7], Li Peng a spus: “Când vine vorba de practicanţii Falun Gong, nu încercaţi să căutaţi ce au făcut sau ce n-au făcut în trecut. Cheia este să se analizeze dacă şi-au schimbat perspectiva. Am să fac acest punct clar tovarăşilor mei. Nu trebuie să transformăm acest conflict intern între oamenii noştri într-un conflict cu “un inamic; trebuie să fim raţionali”. În mod clar şi deliberat, Li Peng se distanţa de politica lui Jiang de suprimare.

Membrii Biroului Politic au avut puncte de vedere similare. Ceea ce îl exaspera pe Jiang Zemin era fost faptul că, în afară de câteva locuri, precum Shandong şi provincia Liaoning, multe oraşe şi provincii nu erau interesate de implementarea persecuţiei. Ei urmau ordinele la suprafaţă, dar când era vorba să le implementeze, acestea erau abandonate. Până la sfârşitul lui 1999, în unele oraşe şi provincii din sudul Chinei, cum ar fi Guangdong, puteau fi auzite vorbe precum: “Marea majoritate a practicanţilor Falun Gong sunt oameni buni” şi “Nici măcar un singur practicant nu va fi condamnat în Guangdong”. Hu Jintao, moştenitor la tronul Chinei şi Li Changchun manevrau problema pasiv, fără prea mult entuziasm. Nu erau dispuşi să intre în istorie în postura ruşinoasă de persecutori, ca Jiang Zemin.

Jiang a simţit că nu avea altă opţiune, decât să meargă în februarie 2000, personal în provincia Guangdong, pentru a supraveghea în persoană campania împotriva Falun Gong de la faţa locului. El a criticat oraşul Guangdong spunând că este “slab şi incompetent în suprimare” şi l-a forţat pe Li Changchun (secretarul de Partid al provinciei) să-şi facă auto-critica la o întâlnire a Biroului Politic. Jiang a trimis, de asemenea, un fax cu caracter personal către comitetul municipal de Partid din Shenzhen, spunând lucruri precum “apăraţi frontul”. Sub presiunea exercitată de Jiang Zemin şi Luo Gan, provincia Guangdong a început în cele din urmă sa trimită practicanţii Falun Gong în lagărele de muncă. În primul lot de practicanţi trimişi în lagăre, se afla un coleg de clasă al lui Hu Jintao, pe nume Zhang Mengye. Cineva i-a spus lui Jiang: “Ai împuşcat doi iepuri dintr-un foc. Ai creat un precedent pentru persecuţie în Guangdong: dacă nici colegul lui Hu Jintao nu este exceptat, atunci cine mai poate fi? În acelaşi timp, i-ai creat lui Hu Jintao un renume prost în minţile anumitor oameni. Astfel, el pare că şi-a vândut colegul atunci când a trebuit să-şi salveze pielea”.

Jiang a condus ostilităţile de unul singur şi a făcut un mare spectacol din asta. Însă mulţi din guvernul central priveau totul ca pe show-ul unui bufon.

5. Constrângerea lui Zhu Rongji

Bo Yibo a observat impasul în care intra campania de suprimare şi i-a dat o idee lui Jiang, spunând, “Guvernul nu depune eforturi suficient de mari în această problemă. Acest lucru are legătură cu faptul că tovarăşul Rongji nu a pus accent pe această problemă şi nu a luat o poziţie publică”.

Există o vorbă care circulă în rândul maselor: “Marxismul poate fi rezumat în mai multe volume. Ideologia lui Mao Zedong poate fi rezumată în mai multe cărţi, a lui Deng Xiaoping în mai multe articole, dar a lui Jiang Zemin în doar câteva cuvinte. Fiecare generaţie este o umbră a celei de dinainte”. Complet adevărat. Teoriile lui Jiang privind ”Cele trei accente” şi cele ”Cele trei Reprezentări” pot fi exprimate în doar câteva zeci de cuvinte. Nu constituie nici pe departe vreo “ideologie”.

După ce a început persecuţia împotriva Falun Gong, Zeng Qinghong a început să popularizeze ”Teoria celor trei accente” pe scară largă. Jiang a considerat teoria ca pe o mare şansă de a-şi consolida propria imagine. Aşa cum a intuit Zeng, Zhu, care se întâlnise cu practicanţii Falun Gong pe 25 aprilie, trebuia să adopte acum o poziţie, ca nu cumva din exterior să se creadă că există opinii divergente în cadrul PCC. Zeng, încerca de asemenea să se folosească de reputaţia şi prestigiul lui Zhu Rongji, care dacă s-ar fi declarat de partea suprimării, ar fi adus inimile chinezilor de partea lui Jiang, iar speranţele practicanţilor Falun Gong care depuneau petiţii s-ar fi estompat. Zeng realiza că această campanie de popularizare a aşa-zisei teorii a ”Celor trei accente” era de fapt o şansă pentru a-l constrânge pe Zhu să adopte o poziţie.

După ce Zeng a împărtăşit planul său lui Jiang, acesta l-a chemat pe Zhu Rongji. Mesajul pe care l-a transmis lui Zhu era că promovarea teoriei ”Celor trei accente” nu avea suficient sprijin. Zhu trebuia să considere efortul ca pe ceva care proteja poziţia de conducere a Partidului şi trebuia prin urmare să i se acorde atenţia cuvenită. Jiang l-a acuzat Zhu că “nu urmează situaţia politica generală” şi că „nutreşte antagonisme faţă de politicile Partidului şi le executa pasiv”. L-a avertizat să ţină seama, că cel mai important lucru dintre ”Cele trei accente” era “accentuarea politicii”. Mesajul mai spunea că la momentul acela reprimarea Falun Gong era cea mai importantă problemă politică. Jiang a spus: “tovarăşe Rongji, PCC cere Consiliului de Stat nu numai să “accentueze politica”, ci să o accentueze bine. Ar trebui să popularizăm „Teoria celor trei lucruri importante” şi să integrăm ideologia cu cea mai importantă problemă politică” a momentului – altfel ar echivala cu divizarea Partidului”.

După ce a părăsit biroul lui Jiang Zemin, Zhu Rongji era vizibil taciturn. Nu mult după aceea, Zhu a sprijinit decizia lui Jiang de a suprima grupul - o poziţie în contradicţie cu convingerile sale. Poate că n-a vrut să îndure suferinţa etichetării ca “om de dreapta”. Sau poate că s-a gândit la situaţia jalnică a lui Zhao Ziyang.

Teoria ”Celor trei accente” n-a avut niciodată vreun impact real. La vremea respectivă exista o vorbă legată de prenumele a doi membri ai Biroului Politic: Wu Guangzheng şi Wei Jiangxin [8],: “vorbeşti despre politică, studiind şi având caracter, dar în cele din urmă nici un oficial nu este vertical, eşti împotriva delapidării, corupţiei şi declinului moral, dar în final nimic nu merge”.

În perioada celor Trei Regate (220-280 d.H.), cruzimea şi răutatea despotului Sima Zhao erau cunoscute, dar Sima putea să-şi mai salveze reputaţia într-o anumită măsură, pentru că l-a avut ca ajutor pe Jia Cong, care făcea lucruri murdare pentru el. Mao Zedong a început Revoluţia Culturală, dar lucrurile murdare le-a repartizat lui Lin Biao, Jiang Qing şi Zhang Chunqiao. Când a venit vorba despre persecuţia prostească a mişcării Falun Gong, nimeni n-a fost dispus să facă prea multe pentru Jiang. Jiang n-a putut să se ascundă în spatele scenei aşa cum făcuseră ceilalţi în istorie. A trebuit să apară în prim plan la fiecare etapă. El a dezvăluit în mod continuu vinovăţia . El a fost cel care a scris scrisoarea către Biroul Politic în noaptea de 25 aprilie 1999, aşa după cum el a fost cel care în septembrie 1999, la conferinţa APEC din Nouă Zeelandă a înmânat fiecărui şef de stat o cărţulie care calomnia Falun Gong. Jiang spera ca şefii de stat să facă lucruri cărora el li se opusese de multe ori – aşa-numitele „amestecuri în treburile interne ale altora” şi să îşi manifeste aprobarea pentru campania sa de persecuţie. Dar aici Jiang s-a lovit de un zid. Guvernul lui Clinton, prin intermediul Comisiei SUA pentru Libertăţi Religioase Internaţionale, făcuse public raportul său anual din 9 septembrie în care era condamnată reprimarea Falun Gong de către regimul chinez. Trei luni mai târziu, într-un discurs cu privire la drepturile omului, Clinton a criticat în mod public China pentru persecutarea Falun Gong. El a numit arestarea aderenţilor “un exemplu îngrijorător” de încălcare a drepturilor omului. Niciun şef de stat n-a îndrăznit să spună că această campanie de persecuţie a lui Jiang era rezonabilă. Văzând ce efect minuscul a produs cărţulia sa, Jiang a acuzat imediat ţările că “interferează cu treburile interne ale [Chinei]” şi că sunt “anti-China”.

6. O sărbătoare care a risipit mănă de lucru şi bani

PCC a continuat propaganda împotriva Falun Gong zilnic. În programele sale de ştiri naţionale, de fiecare dată exista cel puţin o ştire care discredita Falun Gong. Acest lucru a durat peste două luni. Campania s-a oprit brusc timp de câteva zile, cu ocazia sărbătorii celei de-a 50-a aniversări a venirii PCC la putere. Oficialii PCC doreau ca publicul să simtă un climat politic stabil şi armonios.

Cel mai dornic să sărbătorească cea de-a cincizecea aniversare a venirii la putere a PCC era nimeni altul decât Jiang Zemin, secretarul general al PCC. Dorea să aşeze un portret uriaş al său lângă cele ale lui Mao Zedong şi Deng Xiaoping în ziua aniversării, dorea să se simtă ca şi cum ar fi regele lumii, chiar dacă era numai pentru o zi. De asemenea, a vrut ca armata, marina şi aviaţia să defileze înaintea sa aşa cum a făcut-o Deng la cea de-a treizeci şi cincea aniversare – şi să se bucure pe deplin că era preşedintele Comisiei Militare. Jiang a dorit să vadă în Piaţa Tiananmen bannere cu sloganuri ca: “Uniţi-va în jurul tovarăşului Jiang Zemin, nucleul Comitetului Central al PCC.” Dorea declararea puterii sale absolute către întreaga lume.

Iniţial, Biroul Politic al Comitetului Central stabilise o regulă: amploarea celebrării celei de-a cincizecea aniversări ar trebui să fie similară cu cea a celei de-a treizeci şi cincea aniversări. La punerea în aplicare, regula a fost însă aruncată pe geam. Înainte de sărbătoare, Zhu Rongji l-a chemat pe Zeng Peiyan, ministru al Comisiei de planificare, şi pe Huaicheng Xiang, Ministrul Finanţelor, şi le-a cerut să ofere detalii cu privire la bugetul evenimentului. Când a aflat că valoarea costului total era de 180 miliarde de yuani (22 miliarde USD) şi că suma includea planuri de elaborare a unor de ceremonii de omagiere, prime pentru funcţionarii publici şi pensionari şi crearea de noi infrastructuri pentru comemorare, pe Zhu l-a apucat furia. Dar Zhu nu putea să facă altceva decât să-şi muşte buzele. Mai târziu, el a declarat personalului său, “sunt premier, şi totuşi nu pot administra nimic. Proiectele mari din Beijing sunt irosiri de forţă de muncă şi capital. Sunt complet inutile. Dar le pot pune capăt? Dacă am fi în Statele Unite ale Americii, presupunând că nu este a cincizecea aniversare ci aniversarea centenarului, ar îndrăzni cineva să facă acest lucru (aceste cheltuieli iraţionale) în Washington DC? Oricine ar încerca să facă ceva de genul acesta ar fi dat afară. Se poate ca toţi banii poporului să fie cheltuiţi pe capitoliu?”.

Jiang, pe de altă parte, spunea: “Cred că sărbătoarea trebuie să ne prezinte ca pe o mare putere. Când vine vorba de activităţile de celebrare ale celei de-a cincizecea aniversări, trebuie să ne gândim la impactul lor politic, mai degrabă decât să ne limităm din cauza finanţelor. Şi de asemenea, avem acum resursele statului pentru a face aşa ceva”.

Dar chiar dacă resursele Chinei puteau suporta evenimentul, era acesta necesar? Banii pe care Jiang i-a cheltuit cu generozitate în acest proiect puteau plăti aproximativ o sută de proiecte HOPE [9]; puteau plăti educaţia a peste 200 milioane de studenţi sau puteau acoperi nevoile zilnice a 30 de milioane de şomeri timp de un an [10] .

Atunci când Jiang şi anturajul său au trecut prin Piaţa Tiananmen şi Jiang l-a imitat pe Deng Xiaoping, strigând: “Bună ziua, tovarăşi”, el în mod cert nu era la fel de sigur pe sine ca Deng. Jiang ştia că atunci când Deng a făcut acelaşi lucru, studenţii de la Universitatea Beijing au ridicat bannere pe care scria “Bună ziua, Xiaoping” şi că Deng era susţinut de popor sau cel puţin de ţărani. De data aceasta, când Jiang îşi sărbătorea victoria, aproximativ 100 de milioane de cetăţeni (Falun Gong) tocmai fuseseră declaraţi duşmani. Ei alcătuiau o masă enormă, fără a mai lua în calcul rudele şi prietenii lor.

[6] Interviu la International Convention Center, Sydney, Australia. 2 mai 1999.

[7] Pentru detalii despre aşa-zisa teorie a “Celor Trei Accente” vedeţi capitolul 8 secţiunea 6

[8] “Oficial corect” sună în chineză la fel ca “testat ca funcţional”

[9] Proiectul HOPE este un proiect caritabil în China, care oferă asistenţă medicală şi educativă

[10] Calculat la 500 de yuani pe lună de persoană

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii