Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 11 (2)

Capitolul 11
Capitolul 11 (Luis Novaes / Epoch Times)

3. Folosirea oportunităţii de a trimite trupe, întărirea controlului asupra armatei.

Un alt motiv pentru care Jiang a refuzat implementarea planului de deviere a fluviului a fost acela că a dorit să folosească această oportunitate pentru a trimite trupe, fapt prin care îşi întărea controlul asupra armatei.

Cu toate că Jiang era Preşedintele Comisiei Militare Centrale, el nu atinsese niciodată o armă în viaţa lui şi era lipsit de credibilitate în rândul generalilor seniori, care luptaseră în multe bătălii. Fără a-şi stabili o bază a credibilităţii în cadrul armatei, Jiang nu era sigur că militarii îi vor urma ordinele în momentele critice. Dorinţa lui Jiang de dobândire a controlului absolut asupra armatei a crescut odată cu moartea lui Deng Xiaoping. Jiang avea nevoie de un motiv legitim pentru a trimite şi angaja un număr mare de trupe pe timp de pace. Dacă acest lucru se întâmpla fără a avea vreun motiv bine întemeiat, atunci desfăşurarea de forţe putea cauza nelinişte în rândul ţărilor înconjurătoare şi proteste, sau putea da naştere chiar la conflicte internaţionale. Astfel, în vara lui 1998, când Yangtze-ul era ameninţat de inundaţii pe aproape întreaga suprafaţă, Jiang a văzut în asta o oportunitate.

Pe 7 august 1998, digul principal din Jiujiang de-a lungul Fluviului Yangtze ceda. În aceeaşi seară, Jiang convoca o întrunire extinsă a Comitetului Permanent al Biroului Politic. La întrunire, Biroului Politic adopta „Rezoluţia Centrală a PCC asupra Reducerii Dezastrului de-a lungul Fluviului Yangtze”, trimiţând de urgenţă Armata Populară de Eliberare şi forţe paramilitare pe linia de front a viiturii. Fu Quanyou, director al Departamentului de Personal a dat curs, ordonând că toate trupele solicitate să participe în eforturile de reducere (a dezastrului) trebuie să execute ordinele în mod necondiţionat şi să pornească spre primele linii în decurs de două ore de la primirea ordinului.

În timpul acestei operaţiuni militare de reducere a efectelor inundaţiei, Jiang a trimis trupe din Guangzhou, Jinan, Nanjing, Beijing şi din Regiunile Militare Shenyang, utilizând forţa aeriană, pe cea navală, Corpurile Secundare de Artilerie, poliţia paramilitară şi personal din diferite colegii şi universităţi militare. Mai bine de zece corpuri, trei sute de mii de ofiţeri şi soldaţi, 114 generali maiori, generali locotenenţi, generali şi peste cinci mii de oficiali de la nivelele de regiment şi divizie au fost trimişi pe diguri de-a lungul Fluviului Yangtze, pentru a aştepta ordinele lui Jiang. În timpul inundaţiei, a fost folosit un efectiv total de şapte milioane de trupe şi cinci milioane de civili rezervişti [2]. Numărul total de soldaţi implicaţi a fost mai mare decât acela din timpul bătăliilor majore de la Huanhai, Liaoshen şi Pingjin, care au avut loc înainte ca PCC să dobândească puterea în China.

În timpul inundaţiei, Jiang a ordonat de asemenea practica de schimbare a comandanţilor între diferite regiuni militare. A ordonat de exemplu, ca regiunile militare Guangzhou şi Nanjing să-şi schimbe comandanţii; mai mult - trupelor de ameliorare a efectelor inundaţiei li se ordona în mod frecvent să îşi deplaseze bazele militare. Acesta era în mod evident un exerciţiu militar şi nu avea nimic comun cu domolirea inundaţiei şi tratarea urgenţelor. Un corp de vehicule motorizate a fost trimis în grabă printr-un pod aerian la Wuhan, iar apoi de acolo trimis la Shishou şi Jianli - aflate la cca. 400 de km distanţă. Dacă ar fi fost vorba într-adevăr de vreo salvare în caz de urgenţă, atunci de ce nu au fost trupele aeropurtate direct la Shishou şi Jianli? De ce au fost ele trimise de-a lungul acestei rute, ceea ce a avut ca efect epuizarea lor şi întârzierea operaţiunilor de salvare? Într-un alt caz, trupele din Regiunea Militară Beijing au fost masate în oraşul Jiujiang din Provincia Jiangxi, iar ulterior în oraşul Shashi din Provincia Hubei, înainte de a fi trimise în grabă în oraşul Yueyang din Provincia Hunan.

După cum au decurs lucrurile, cauza onorabilă domolirii efectelor inundaţiei şi a salvării i-au oferit lui Jiang o scuză legitimă pentru a-şi testa autoritatea şi controlul asupra armatei pe timp de pace. Dacă ar fi adoptat propunerea de deviere a viiturii, atunci el n-ar fi putut pune în scenă un exerciţiu militar de o asemenea anvergură. Acesta a fost un alt motiv, pentru care Jiang a fost atât de insistent împotriva devierii viiturii. Vieţile şi proprietăţile a milioane de rezidenţi din zona dezastrului provocat de inundaţii au fost pentru Jiang pur şi simplu o justificare pentru trimiterea de trupe. În ochii lui Jiang, vieţile a sute de mii de soldaţi şi ofiţeri erau doar o chestiune neînsemnată. Când trupele înfruntau tot felul de pericole pentru salvarea oamenilor şi a proprietăţilor acestora, numai puţini dintre ei ştiau că Jiang – care în mod ironic era Preşedintele Comisiei Militare Centrale - era de fapt acela care pusese oamenii şi trupele în acea situaţie.

În timp ce se desfăşurau toate acestea, Jiang se bucura întru totul de funcţia de Preşedinte al Comisiei Militare Centrale.

În dimineaţa zilei de 13 august, Jiang împreună cu vicepreşedintele Comisiei Militare Centrale, Zhang Wannian şi cu directorul Biroului Administrativ Central, Zeng Qinghong, a au zburat până în oraşul Shashi, Provincia Hubei. Vizita a avut scopul de a inspecta zonele cu risc ridicat aflate de-a lungul digurilor Fluviului Yangtze şi amplasamentul trupelor în efortul de domolire a inundaţiilor.

În timpul zborului, Jiang l-a întrebat pe Zhang: “Câte trupe se află acolo de-a lungul râului?”

Zhang a răspuns: „Armata Populară de Eliberare şi poliţia paramilitară au 130 000 de trupe acolo, în plus peste două milioane de civili rezervişti. Doar în Provincia Hubei sunt peste 80 000 de trupe. Regiunile militare Jinan şi Nanjing au pregătit de asemenea cinci divizii pentru a fi trimise de urgenţă. Aceasta este cea mai amplă activitate militară de-a lungul Fluviului Yangtze de la ”campania de trecere a fluviului din timpul războiului civil.”

Atunci când au ajuns la digul din oraşul Jinjiang, Zhang a desfăşurat o hartă militară şi i-a expus pe scurt lui Jiang în prezenţa mass-media situaţia trimiterii şi alocării trupelor de domolire a inundaţiilor. Jiang, purtând o uniformă militară şi o pălărie de combatant - în calitate de comandat-şef l-a întrebat pe Zhang: „Unde sunt trupele din Jinan?” Zhang arătând spre hartă a răspus: “În Wuhan.” Jiang a întrebat: “Unde sunt unităţile aeropurtate” Zhang a răspuns: „În Honghu.” Zhang a continuat apoi să raporteze despre alte chestiuni. După ce Zhang şi-a terminat informarea, Jiang a rostit un discurs. El a început astfel: „Am demonstrat că trupele noastre sunt într-adevăr o armată a poporului, echipată cu marxism-leninism, gândirea lui Mao Zedong, şi ideologia lui Deng Xiaoping. Ea este conectată la oameni precum peştele de apă sau sângele de carne. Aşa cum am mai spus deja, armata şi poporul sunt uniţi într-un tot. Cine ne poate învinge?”

Acesta era momentul pe care Jiang îl aştepta de mult. Îşi satisfăcuse în cele din urmă dorinţa arzătoare de preşedinte al Comisiei Militare Centrale. Pe timp de pace, comandantul-şef nu se confruntă cu nici un pericol real, astfel că Jiang în acele circumstanţe putea da comenzi după cum dorea. Dar dacă ar fi fost vorba de vreun război real, Jiang foarte probabil că nu ar fi fost de găsit nicăieri.

Toate celelalte lucruri colaterale au fost folosite de către Jiang în timpul inundaţiei Fluviului Yangtze pentru organizarea celei mai ample operaţiuni militare de la Războiul Coreean împreună cu cea mai amplă trimitere de trupe militare în regiunea Fluviului Yangtze de la războiul împotriva Kuomintang-ului la mijlocul anilor ’40. A fost încântat să vadă că militarii ştiau, din motive politice, să urmeze numai cuvintele sale, considerându-l drept „nucleu”. Prin această operaţiune, Jiang şi-a cimentat cu adevărat controlul asupra armatei şi a terminat transferul puterii de la generaţia precedentă de lideri precum Deng Xiaoping. Este cel de-al doilea motiv real din spatele ordinului de a apăra digurile cu preţul vieţii.

4. Digul cedează, plânsete sfâşietoare se aud de peste tot

În timpul inundaţiilor, în plus faţă de creşterea numărului de trupe şi de poliţie paramilitară, Jiang a ordonat ca oficialii de diferite ranguri să suplimenteze personalul şi resursele materiale cheltuite pentru a apăra digul. Conform Ministerului Resurselor Acvatice, au fost trimişi acolo peste 70 milioane de oficiali, trupe şi rezervişti civili [3]. Totalul cheltuielilor s-a ridicat la peste 10 miliarde de yuani.

Ridicând obiecţiuni împotriva planului de deviere, Jiang a ordonat ca digul să fie apărat cu preţul vieţii oamenilor şi a promis să dea personal uman şi sprijin material oricât va fi necesar. Cheltuielile totale în materiale şi bani au valorat peste 10 miliarde de yuani. Însă rezultatele tot nu au fost bune. Între 1 şi 15 august digurile ridicate de civili s-au rupt în zonele Paizhou, Jiujiang şi Jiangxinzhou din regiunea Jiayu. Pe 7 august digul de-a lungul canalului principal al Yangtze-ului s-a rupt.

Digul construit de civili la Waijiang, regiunea Jiayu era primul care avea să cedeze, lucru care s-a întâmplat pe 1 august. În următoarele 5 zile, soldaţii şi rezidenţii au fortificat zona ruptă folosind saci cu nisip, bărci scufundate, stâlpi, panouri, blocuri de ciment şi pietre. Pe 5 august, digurile construite de civili în Paizhou, Jiujiang şi Jiangxinzhou din regiunea Jiayu au cedat de asemenea.

Zona protejată de digul din Paizhou era populata de număr mare de persoane. Se mândrea cu un sol bogat şi climă blândă, oferind producţii mari de peşte, cereale şi bucurându-se de comerţ, dezvoltare industrială şi minerit. Când pericolul inundaţiei era iminent, toţi bărbaţii în putere din peste 20 de oraşe învecinate au mers să lucreze pentru dig, totalizând aproape 500.000 de oameni. Cei rămaşi acasă erau bătrânii, bolnavii, femeile şi copii sub 12 ani. În noaptea de 5 august, digul care fusese saturat cu apă timp de mai bine de o lună nu a mai putut rezista la viitura feroce care era în creştere. Apa a creat o breşă de peste 50 de metri şi a pornit năvalnic către satele, minele, şcolile şi câmpurile fermelor învecinate. Aproape 100 de poliţişti paramilitari şi rezervişti civili care apărau digul au fost luaţi de apă. Bătrâni, femei şi copii au fost luaţi de ape, unii înainte de a se trezi din somn. În stare de panică unii oameni s-au urcat pe acoperişuri şi în copaci, doar pentru a fi înghiţiţi de viitură. Case şi proprietăţi construite de acele familii timp de generaţii au dispărut într-o clipă. Animale domestice precum găini, raţe, porci şi vite s-au înecat în apele furibunde. În orele acelea, între 3 şi 5 dimineaţa, precum şi în după amiaza ce a urmat, lumea părea că se prăbuşeşte. Pe zeci de mile terenul s-a transformat în ocean. Şi inundaţia a continuat cu valuri înalte şi puternice. Plânsete sfâşietoare se auzeau peste tot în acel ţinut.

Oficiali guvernamentali de la diverse nivele trimiteau vehicule mari şi bărci pentru a bloca breşa din dig, în timp ce bărci de salvare organizate căutau supravieţuitorii. Dar era prea târziu. Furia apelor nu a putut fi descurajată. Materialele menite să blocheze breşa din dig, precum saci cu cereale, vehicule, bărci naufragiate au dispărut rapid în ape. Supravieţuitorii inundaţiei nu au putut ajuta cu nimic. Chiar şi trupele de pe bărci doar cu greu se puteau menţine în starea de plutire. Efortul de salvare a fost sever împiedicat.

Doar între 6 şi 7 august au dispărut 11.000 de oameni. Statisticile interne de la Biroul de Afaceri Civile din regiunea Jiayu de după inundaţie indicau faptul că urmare a celor două breşe din dig, 11.000 de femei, copii şi bătrâni au fost daţi dispăruţi sau au murit. Peste 1.000 de trupe şi rezervişti civili au avut aceeaşi soartă. Multe familii au fost despărţite. Familii întregi au pierit în inundaţie. Multe trupuri nu au mai fost recuperate.

Pe 5 august pereţii contra viiturii din Jiujiang şi Jiangxinzhou, aflaţi pe cursul inferior al Fluviului Yangtze s-au rupt în acelaşi timp. Din fericire aceasta se întâmpla în cursul zilei, numărul victimelor fiind mai mic. Pe 7 august un dig principal al Fluviului Yangtze aflat în aria Jiujiang s-au rupt si el. Oficialii au intrat în panică şi situaţia a devenit haotică. Comandantul nu ştia ce să facă şi a ordonat ca toate bunurile mobile să fie aruncate în spărtură pentru a bloca viitura. Cinci milioane de tone de orez, grâu şi soia, peste 15 camioane şi 18 bărci naufragiate au fost aruncate în ape. Ulterior, un grup de forţe speciale de 200 de membri din Zhangjiakou, antrenat în reparaţii de diguri a sosit şi a construit piloni în jurul rupturii; după aceea au folosit stâlpii pentru stabilizarea panourilor prefabricate. Apoi au turnat noroi şi pietre plombând în cele din urmă deschiderea. Ruptura a cauzat pierderi economice directe în valoare de 8,2 miliarde de yuani. Pe lângă cei 12.000 de morţi din Paizhouwan, s-au adăugat alţi 6.000 de civili morţi şi peste 50 miliarde yuani pierderi economice. Iată rezultatul rupturilor din pereţii contra viiturii din Waijiang, din digurile de la Jiujiang şi Jiangxinzhou şi de la digul principal al Fluviului Yangtze aflat în aria Jiujiang.

La mijlocul lui august inundaţiile scoseseră forţat din case 240 milioane de oameni. Epidemiile au erupt de asemenea în zonele dezastrului. De la inundaţii încoace, rezidenţii din zonele dezastrului au îndurat greutăţi de neimaginat. În timp ce se întâmplau toate acestea, ce făcea Jiang – pe care Robert Kuhn îl creditează cu apelativul de „omul care a schimbat China”? Kuhn povesteşte în biografia acestuia că la începutul lui Septembrie al acelui an, Jiang a invitat „15 directori şi actori proeminenţi, incluzându-i pe Li Qiankuan şi Sun Daolin, la Zhongnanhai.” [4] Ce gândea el? I-a invitat oare pentru un spectacol caritabil, sperând să-i ajute astfel pe rezidenţii din zona calamitată? Nu.

Folosind cuvintele lui Jiang, erau „vremuri bune” [5]. Kuhn scria: “Zeng [Qinghong] a văzut că şeful lui era bine dispus, aşa că l-a invitat să recite un poem. Mereu dornic de a fi pe scenă, Jiang a făcut-o şi de data asta – în limba rusă” [6]. „Nesurprinzând pe nimeni, Jiang s-a aşezat şi a început să cânte, iar Zeng Qinghong orchestrând totul i-a rugat pe musafiri să cânte împreună cu el. [7]. “Jiang a cântat “O seară într-o suburbie a Moscovei” vechi cântec de dragoste rusesc. ” [8]. Actriţe tinere au cântat împreună cu el. Apoi toţi s-au unit, pentru a interpreta un cântec popular „Oceanul, casa mea.” „Fiecare cunoştea lirica, alăturându-şi vocea – în special Jiang, care părea lipsit de inhibiţii artistice” [9]. În timp ce Fluviul Yangtze se transforma el însuşi într-un ocean, ameninţând sute de milioane de vieţi, Jiang cânta „Oceanul, casa mea.” Ironic este faptul, că Jiang, cel care din superstiţie evita anumite cuvinte pentru posibilele lor asocieri, de data asta nu avea nici un fel de probleme cu asocierea de idei [10]. Îi păsa lui în vreun fel de suferinţa oamenilor? Unde era măcar un grăunte de grijă pentru suferinţa oamenilor?

La cel de-al Şaptelea Simpozion Internaţional asupra Sedimentărilor Fluviale din 1998, Yang Zhenhuai, fost Ministru al Resurselor Acvatice şi Membru al Comisiei celui de-al Nouălea Congres Naţional Popular spunea că motivul principal pentru imensele pierderi din timpul inundaţiei a fost acela că zona de deviere a viiturii şi căile de deviere a acesteia nu fuseseră folosite aşa cum era planificat; astfel apele viiturii au fost forţate să urce mult peste valorile obişnuite.

Jiang a îndrumat mass media să-i acopere în mod sistematic această greşeala politică majoră. Oficialilor guvernamentali li s-a solicitat să repete minciunile despre victime şi pierderea de proprietăţi. Cifrele oficiale au fost coborâte extrem de jos. Numărul real al victimelor şi valoarea proprietăţilor pierdute au fost de peste 50 de ori mai mari decât cele din statisticile oficiale.

În mod ironic, cartea lui Kuhn spune ceva foarte diferit despre pierderile tragice apărute ca rezultat al încălcării legilor naturii de către Jiang şi de respingere a propunerii de deviere a viiturii. Kuhn scrie că Jiang a „încercat să întărească moralul prin lăudarea eforturilor oamenilor, numind lupta lor o reabilitare a Partidului, a sistemului socialist şi a Armatei Populare de Eliberare” [11]. Jiang a mers dincolo de acoperirea crimelor sale, înspre implicarea naţiunii însăşi în această murdărie, printr-o spirală propagandistică. Citând din Kuhn, (capitolul „Victoria”) Jiang spunea: „asta de asemenea înseamnă că naţiunea chineză posedă tradiţia glorioasă de a se strădui constant pentru îmbunătăţirea sa şi de a purta lupte grele şi că naţiunea chineză este o naţiune mare cu o coeziune puternică [12]. De abia acum iese la iveală exact ceea ce înţelege Jiang prin „coeziune”: a rămâne alături de capriciile liderului său politic Jiang, făcându-l mereu „nucleu”.

Maşina de propagandă a PCC a catalogat inundaţia ca fiind una „extraordinară, o inundaţie ce apare odată la un secol”, dând impresia că dezastrul grav provocat de om ar fi în totalitate rezultatul forţelor naturii. Culpabilitatea lui Jiang a fost în totalitate trecută cu vederea.

Înşelăciunea implicată în acest caz ar trebui să le amintească locuitorilor Chinei de foametea de trei ani, din perioada 1959 – 1961. În timpul acelor trei ani, peste 30 de milioane de oameni au murit din cauze nenaturale, acesta constituind cel mai mare număr de morţi prin înfometare pe timp de pace cunoscut vreodată în istorie. Cifra reprezintă o dată şi jumătate numărul victimelor Războiului de Rezistenţă de opt ani împotriva Japoniei. Mass media oficială de stat a atribuit calamitatea unui „dezastru natural extraordinar”.

Totuşi oamenii de ştiinţă au constatat ulterior că nu au existat dezastre naturale serioase pe perioada acelor trei ani. Inundaţiile şi seceta şi-au făcut apariţia numai în zone izolate şi nu au depăşit limitele obişnuite. Cauzele reale ale tragediei au fost „Marele Pas Înainte” şi Mişcările Comunelor Populare iniţiate de către PCC în 1958. Cele două s-au combinat pentru a devasta China. Când a apărut foametea, guvernul susţinea totuşi că ţara e prosperă şi nu a luat nicio măsură pentru ameliorarea impactului. În timp ce numărul chinezilor care mureau de foame atingea cote masive, guvernul chinez se ocupa de oferirea de ajutoare financiare şi materiale „altor ţări socialiste înfrăţite”. Chiar şi în zilele de azi, guvernul Chinei ascunde încă oamenilor adevărul despre foametea de trei ani. Drept rezultat, mulţi încă mai privesc episodul, care constituie o tragedie nemaiîntâlnită în istorie, ca pe un dezastru „natural”. În felul acesta supravieţuieşte mitul „dezastrului natural de trei ani”.

Spre exasperarea multora, Kuhn prezintă inundaţia sfâşietoare din 1998 într-o lumină diferită. În biografia lui Jiang Zemin, el scrie: „Marea inundaţie i-a scos la lumină atât pe inginerul, cât şi poetul din Jiang”[13]. Dar precum a dovedit realitatea, presupusele talente ale lui Jiang „ca inginer şi poet” s-au manifestat în ignorarea legilor fizicii, prin refuzul de a devia viitura din motive legate de propriul interes şi prin desconsiderarea vieţii şi a proprietăţii sutelor de milioane de rezidenţi afectaţi.


[1] O formă de geometrie chineză – practica citirii peisajelor

[2] Numerele 5 şi 7 millioane au luat în calcul citate oficiale. De exemplu dacă din 10 civili au existat 4 care au fost trimişi de 3 ori totalul ar fi 18. (asta înseamnă 6+4x3=18).

[3] Conform formulei den nota de subsol 2 de mai sus.

[4] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China : Viaţa şi moştenirea lăsată de Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 366.

[5] Kuhn, Omul care a schimbat China, 366.

[6] Ibid., 366.

[7] Ibid., 369.

[8] Ibid., 369.

[9] Ibid., 369.

[10] Acesta este aceea de umflare a Fluviului Yangtze şi a oceanului despre care cânta.

[11] Kuhn,Omul care a schimbat China, 365.

[12] Ibid., 365.

[13] Ibid., 365.

[14] Conform celor relatate în presa chineză pe 13 August 1998.

[15] Cele trei caractere chineze care compun numele de Jiang Zemin înseamnă „fluviu”, „a înghiţi” şi „oameni” şi acesta a fost ritmul pe care a cântat.

[16] Secolul I, versul 50, preluat de la http://www.sacred-texts.com/nos/cen1eng.htm

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii