Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 10 (2)

Capitolul 10
Capitolul 10 (Luis Novaes / Epoch Times)

Nu a fost vreun produs, cu care armata să nu facă contrabandă. Nici narcoticele nu au fost excluse. Conform unui buletin de ştiri BBC din 28 martie 2001, Consilierul pe Securitate Naţională al Filipinelor, Roilo Golez, a declarat că personalul armatei chineze desfăşura operaţiuni de producere de droguri ilegale în cinci provincii din Estul Chinei. Aceste uzine livrau anual metamfetamină în valoare de 1,2 miliarde USD în Filipine. Golez şi-a exprimat dorinţa ca China să înceteze exporturile de narcotice în Filipine. El a spus că dacă contrabanda cu droguri din China ar putea fi redusă cu 50%, atunci Filipine şi-ar rezolva jumătate din problemele legate de narcotice. Ulterior, guvernul filipinez şi-a trimis în mod repetat reprezentanţi la Beijing, pentru a discuta despre şi a protesta împotriva traficului cu narcotice în curs de desfăşurare şi împotriva operaţiunilor armatei chineze - armată condusă de Jiang Zemin.

Contrabanda făcută prin intermediul armatei a fost doar o cale rapidă folosită de oficialii militari pentru îmbogăţire. O altă cale rapidă a fost profitul obţinut de pe urma întreprinderilor militare.

Un căpitan dintr-o unitate de lansare rachete din Regiunea Militară Nanjing a înfiinţat Corporaţia Yixing Marele Zid al Poporului Chinez. A obţinut un împrumut bancar mare, oferind acţiuni liberale din veniturile sale ilicite. Astfel, un simplu căpitan a reuşit să deturneze o uluitoare sumă de trei sute de milioane de yuani. Astfel de exemple abundă. Directorul Biroului Administrativ al Comisiei Militare, Dong Liangju, avea nouă vile de lux construite în locuri naţionale pitoreşti pe întinsul ţării, alături de cincisprezece maşini de lux. Comandantul Regiunii Militare Guangdong a folosit fonduri delapidate de la entităţi economice, pentru a-şi cumpăra şase vile cu grădini şi patru maşini de lux. Vicepreşedintele Academiei Militare de Ştiinţe a importat materiale de decoraţiuni interioare în valoare de o sută două zeci de mii de USD din Italia. Comandantul Adjunct al Corpului Doi Artilerie a aranjat pentru familia sa un shopping în Europa şi în America în valoare de două sute cincizeci de mii USD. La mutarea în alte reşedinţe, şapte oficiali militari din Regiunea Militară Guangdong au cheltuit 1,2 milioane USD doar pe renovări de băi; în medie, fiecare familie a cheltuit o sută opt zeci de mii USD pe echipament sanitar importat din Italia.

În noiembrie 1998, Ministrul Apărării şi Vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale a Chinei, Chi Haotian, a declarat la o întrunire a Comisiei Militare şi a Comisiei de Inspecţie a Disciplinei Militare din Xishan, Beijing, că “începând cu 1994, 80% dintre activele şi profiturile generate de entităţile economice militare au fost delapidate şi împărţite între oficialii seniori şi cei de nivel mediu. În fiecare an, oficialii seniori şi cei de nivel mediu au cheltuit 50% din toate fondurile armatei pe mâncare şi băutură, turnee în străinătate, case de lux şi maşini de lux.”

În 1998, armata a cheltuit un total de 131 miliarde yuani pe cheltuieli bugetare şi extra-bugetare, făcând ca o cifră de 50% - însemnând aprox. 65,5 miliarde - să meargă în cheltuieli ilicite. În plus, fondurile publice delapidate de la entităţile economice operate de armată s-au ridicat la suma de 186,4 miliarde. Cu alte cuvinte, suma totală risipită de către oficialii militari a fost - în mod şocant – de două ori bugetul armatei pe 1998 în valoare de 94 miliarde. La sfârşitul lui martie 1999, Procuratura Militară înregistrase 2170 de cazuri majore de corupţie, deturnări de fonduri publice şi fonduri publice ascunse în străinătate. Numai în acel an, douăzeci şi patru de generali maiori sau oficiali seniori au fugit peste graniţă, ducând cu ei sume enorme de fonduri publice deturnate.

Sub conducerea liderului Comisiei Militare Centrale, Jiang Zemin, generalii de toate nivelele erau angajaţi în competiţia pentru promovare şi în spălarea banilor.

Zhu Rongji a înştiinţat că operaţiunile de afaceri ale armatei subminau ordinea economică normală. În 1996 el a propus în consecinţă, ca armata să-şi înceteze activităţile antreprenoriale, dar a trebuit să constate că propunerea lui nu se bucură de niciun sprijin. Apoi problema s-a agravat. În 1998 Zhu a simţit că problema nu trebuie să mai continue şi în consecinţă a adus din nou chestiunea in atenţia lui Jiang, solicitându-i în termeni duri ca activităţile de business ale armatei să înceteze.

În cele din urmă în 1998, la „Conferinţa Naţională de Lucru împotriva Contrabandei”, Jiang a anunţat că armatei, poliţiei paramilitare şi sistemelor juridice şi celor de securitate publică nu li se mai permite angajarea în operaţiuni antreprenoriale. Sistemele aveau să se dezangajeze singure până la sfârşitul lui decembrie 1998, transferând toate operaţiunile de acest fel către guvernele locale din China.

În ciuda faptului că Jiang a luat o poziţie diferită faţă de cea pe care a avut-o iniţial – nemaipermiţând armatei angajarea în activităţi de business – motivul său a rămas de fapt neschimbat. În cartea Omul care a schimbatChina, Robert Kuhn elogiază faptul că Jiang a interzis activităţile antreprenoriale ale armatei, făcând din asta o mare realizare. Dar în felul acesta, Kuhn răstălmăceşte adevărul.

Motivul iniţial al lui Jiang pentru care a permis implicarea armatei în activităţi de business a fost acela de a dezvolta un mediu corupt, în care el putea cu mai multă uşurinţă să-şi organizeze un grup de adepţi şi unde putea acorda titluri militare după capricii. El nu avea nevoie de o armată, care să pună accent pe antrenamentul de formare sau pe consolidarea aptitudinilor militare. Iar dezordinea, al cărei rezultat a fost coruperea armatei, a fost aceea care a asigurat preşedintelui neexperimentat al Comisiei Militare Centrale solul fertil pentru dezvoltarea propriei sale fracţiuni.

Cu timpul însă, Jiang a început să se temă că operaţiunile de business ale armatei îi vor conferi acesteia o mai mare independentă – ceva în detrimentul eforturilor lui Jiang de a o controla. Astfel, el îşi dorea să-i reteze sursele de venit, încât militarii să nu mai aibă altă alternativă, decât aceea de a depinde de el pentru alocarea de fonduri, iar armata în schimb să fie obligată să se supună ordinelor sale. Interzicerea activităţilor de business ale armatei a fost calea de ieşire pentru Jiang. Mai mult, a fost o primă şansă de a-şi mări autoritatea în cadrul armatei. După ce şi-a cultivat ani de zile propria fracţiune în cadrul armatei, în acest punct Jiang a devenit sigur pe sine. Jiang avea în mâinile sale toate poziţiile politice de frunte, care căzuseră odată cu Yang Shangkun şi Yang Baibing, iar Deng Xiaoping era mort. În consecinţă, Jiang, la insistenţele lui Zhu Rongji în cele din urmă a luat decizia de a pune capăt activităţilor de business ale armatei. Mişcarea venea numai după o atentă deliberare asupra întrebării, dacă Jiang – în mod personal - ar avea ceva de câştigat sau dacă i-ar face rău.

Pentru a face un joc sigur, Jiang a apelat la tacticile sale uzuale. L-a rugat pe Hu Jintao, care era al cincilea în grad în Comitetul Permanent al Biroului Politic să trateze această problemă spinoasă; acest lucru i-a permis lui Jiang să se ascundă în spatele scenei. La acea vreme, Hu nu era nici vice-preşedinte, nici membru în Comitetul Comisiei Militare şi nici vice-premier. El era doar responsabil cu afacerile PCC. Astfel Hu a trebuit să se mobilizeze şi să smulgă profiturile din mâinile armatei. Jiang l-a privit dintotdeauna pe Hu ca pe un ghimpe în coasta sa, deoarece Hu fusese numit de Deng personal ca succesor al lui Jiang. Din acest motiv, Jiang îl ruga pe Hu să acţioneze în numele său atunci când apărea câte o chestiune dificilă. Cu numele, el îi asigura lui Hu „oportunităţi de pregătire”. În realitate, dacă armata ar fi acţionat prin mijloace radicale, sau dacă ar fi ales să obstrucţioneze procesul, atunci acest aranjament ar fi avut scopul ca Jiang să nu fie considerat răspunzător în mod direct. Hu era acela care trebuia să fie ţapul ispăşitor. Şi odată cu aceasta, Jiang îl putea în mod potenţial deposeda pe Hu de titlul de „succesor” al său. Această tactică a fost de fapt folosită de Jiang de câteva ori. Hu, care era o natură discretă, a fost destul de norocos şi nu a dat peste necazuri prea mari în anii dinainte de a-şi asuma funcţia.

Printre cele 22 de mii de întreprinderi militare care existau la sfârşitul lui 1998, mai puţin de cinci mii terminaseră sau erau pe cale de a termina transferul activităţilor de business către guvernele locale. Deoarece întreprinderile militare erau întreprinderi independente, cu unităţi contabile independente şi cu multe privilegii speciale, ele nu aveau nicio legătură cu industriile locale sau cu departamentele de comerţ şi venituri. Înregistrarea acţiunilor, a distribuţiei şi a profitului erau toate într-o dezordine teribilă. Chiar atunci când guvernele locale doreau să verifice practici contabile precum intrările, sarcina era descurajantă: ori de câte ori erau implicate interesele legitime ale militarilor, oficialii militari creau probleme şi obstacole sau un simulau supunere, făcând auditarea conturilor lor extrem de grea. În plus, o cercetare excesivă putea fi etichetată ca „amestec în secretele militare”. Guvernul local putea desfăşura verificarea decât în mod superficial, deoarece prea multă investigaţie nu era benefică nimănui. În cele din urmă, eforturile de a dezangaja armata din activităţile comerciale au fost abandonate.

3. Împărţirea inechitabilă a fondurilor ilegale aduce vărsări de sânge

În perioada 2 - 22 Februarie 1999, PCC a emis trei decrete consecutive urgente către armată.

Pe 2 februarie Consiliul de Stat şi Comisia Militară Centrală au emis o notificare urgentă intitulată: „Oprirea luptei vătămătoare pentru capitalul şi activele armatei”. După şase zile, Departamentul de Personal General, Departamentul Politic General, Departamentul Logistic General şi Departamentul General al Armamentului, au emis un ordin ulterior, anume: „Fiţi fermi în investigarea şi tratarea activităţilor ilegale, incluzând susţinerea, împărţirea sau transferul de capital şi active în cadrul întreprinderilor militare”. Apoi pe 22 Februarie Consiliul de Stat şi Comisia Militară Centrală au emis încă o notificare urgentă: „Opriţi imediat disputele asupra capitalului şi activelor în afaceri; pedepsiţi cu severitate, în conformitate cu legea, pe oricine foloseşte armele pentru a lupta pentru capital şi proprietăţi”.

În 1998, după ce armata, poliţia paramilitară şi birourile publice de securitate s-au dezangajat în principiu din operaţiunile de business, proprietatea deţinută de aceste entităţi economice a fost împărţită între militari. Lăcomia armatei şi a poliţiei paramilitare crescuse deja până la acea dată, astfel încât ei recurgeau în mod frecvent la violenţă pentru a-şi rezolva disputele asupra împărţirii proprietăţii lichidate. Izbucneau frecvent violenţe care ameninţau vieţi. Cei implicaţi angajau arme, artilerie şi chiar vehicule blindate în lupta dintre ei.

Jiang Zemin a condus armata sub spectrul corupţiei. Oficialii militari de rang înalt pe care i-a atras, în mod cert nu au fost promovaţi pe baza abilităţilor lor. O perspectivă înfricoşătoare, luând în considerare faptul, că armele au fost puse în mâinile acelor oameni degeneraţi din punct de vedere moral. Urmează câteva exemple scurte, care scot la iveală gravitatea problemei.

Comisarul Politic Adjunct al Regiunii Militare Guangdong şi Comisarul Politic Adjunct al Flotei Maritime Navale din Sudul Chinei şi-au condus subordonaţii la un bar, pentru a împărţi proprietăţile ilicite pe care le obţinuseră. Moderatorii au fost din cadrul personalului de la Comanda Garnizoanei Zhuhai. A apărut un mic dezacord care a avut ca rezultat o bătaie în care s-au angajat oficialii ambelor părţi, aruncând fiecare cu sticle de bere în capul celorlalţi. Câţiva au suferit fracturi de craniu, în timp ce altora le curgea sânge. Şeful Departamentului Cartierului General de Logistică a Regiunii Militare Guangdong pe nume Tang şi Directorul Departamentului Politic al Bazei Navale din Zhanjiang pe nume Xiao au murit ambii în urma pierderilor excesive de sânge şi a rănilor la cap.

Pe 28 noiembrie 1998, Generalul maior Cui Guodong, Comandant Militar Adjunct al Corpului de Armată Treisprezece a zburat la Xichang, pentru a cere douăzeci de milioane de yuani Directorului Adjunct al Cartierului Principal de Logistică al Subregiunii Militare Xichang pe nume Song. Cei doi s-au certat. Song fiind mai rapid şi mai talentat în scoaterea pistolului, l-a folosit primul. În câteva clipe, Cui împreună cu un gardian de siguranţă, Jiang Guomin, zăceau la pământ ucişi de focurile de armă trase de Song. Această chestiune i-a alarmat pe Şeful General de Personal al Comisiei Militare Centrale, Fu Quanyou, pe Directorul Adjunct al Departamentului Politic General, Wang Ruilin, şi pe Secretarul Comisiei Inspectoratului pentru Disciplina Militară, Zhou Ziyu. Ei au zburat imediat la Xichang.

Un alt incident simptomatic a fost explozia majoră declanşată la Staţia Radar a Bazei Aeriene 656 din oraşul Xianning, Provincia Hubei, unde mai bine de o mie de ofiţeri şi soldaţi şi peste zece elicoptere au trebuit sa se lupte cu incendiul care a urmat. Peste o sută douăzeci de oameni au fost ucişi sau răniţi. Pagubele economice au fost de neevaluat. Întreaga afacere se datorează unui oficial de la departamentul logistic al Bazei de rachete Chuxiong (din Provincia Yunnan) care a fost pedepsit pentru că a delapidat bani, pe care superiorul său dorea să-i acapareze. Oficialul a fost amărât de pedeapsa primită. În duminica de 5 aprilie 1998, când nimeni nu se afla în depozit, el a incendiat camera de depozitare din răzbunare. Focul pus dimineaţa devreme a ars până la orele două după amiaza.

Şi astfel s-a ajuns ca sub conducerea şi îndrumarea Preşedintelui Comisiei Militare Centrale Jiang Zemin, ofiţerii “Armatei Populare” să nu moară pe câmpul de luptă apărându-şi ţara, ci în agonia luptei interne pentru averi dobândite ilegal. Incidente de felul celor descrise aici au apărut în aproape toate provinciile şi regiunile Chinei. Bineînţeles că ar fi imposibil să descriem toate detaliile lor. Aici vom cita unele cazuri puţin mai reprezentative, pentru a ilustra amploarea problemei.

În Regiunea Militară a Provinciei Anhui din estul Chinei, Comandamentul Garnizoanei oraşului Hefei şi Unitatea de Poliţie Paramilitară a Provinciei Anhui se aflau în sfera Regiunii Militare a Estului Chinei. Aceste trei părţi au format un parteneriat în scoruri de business. Înainte de 1998, când grupul a trebuit să transfere afacerile guvernului local, regiunea militară provincială îşi manipulase deja finanţele. Înainte de perioada predării sale, şeful Regiunii Militare a Provinciei Anhui delapidase 75% din proprietatea întreprinderii şi a oferit celorlalte două părţi numai cei 25% rămaşi. Cei care au refuzat oferta au avut în faţă ţeava pistolului. Cele trei părţi s-au încăierat pe un hol de întruniri al Regiunii Militare a Provinciei Anhui, rezultatul fiind moartea sau rănirea a peste treizeci de ofiţeri.

În nord-vestul Chinei, Regiunea Militară a oraşului Lanzhou şi Regiunea Militară a Provinciei Gansu operau o afacere în comun. Pe 15 ianuarie 1999 în ajunul predării întreprinderii către guvernul local, şeful Regiunii Militare Lanzhou a trimis armata la Regiunea Militară Provincială, pentru a captura peste treizeci de maşini noi. Aproape simultan, Regiunea Militară Provincială a trimis câteva vehicule militare şi camioane la Depozitul 075 de Mărfuri al Regiunii Militare Lanzhou, cu intenţia de a captura oţel. Cele două părţi s-au întâlnit pe un drum îngust. Fără a schimba vreo vorbă au deschis reciproc focul, rezultatul fiind şaptezeci şi două de victime; printre cei care au murit se aflau doisprezece ofiţeri militari.

În sud-vest, Garnizoanele Zunyi şi Regiunea Militară a Provinciei Guizhou au început un duel armat în clădirea garnizoanei asupra căreia ar fi aterizat 2,6 milioane de yuani din contrabandă. Peste nouăzeci de persoane au murit, printre ele aflându-se cincizeci şi doi de ofiţeri şi soldaţi.

În nord-est, Garnizoanele Jinxi din Provincia Liaoning şi Corpurile de Artilerie Doi operau o afacere în comun. Înainte de realocarea afacerii, Garnizoanele Jinxi delapidaseră o jumătate de milion de yuani. Corpurile de Artilerie Doi şi-au trimis întregul personal, pentru a înconjura clădirea garnizoanei, lucru care l-au făcut timp de peste şaptezeci de ore. Din fericire, într-o luptă atât de apropiată nu puteau fi trase proiectile. Comandantul Regiunii Militare Shenyang şi Comandantul Corpurilor de Artilerie Doi au fost atât de stânjeniţi când au primit vestea despre incident, încât au plecat în grabă spre locul faptei cu elicopterul.

Pe 7 septembrie 1997, orele 11 seara a izbucnit o luptă între Comanda Garnizoanei Shenyang, Divizia 116 a Corpului de Armată 39 şi Poliţia Paramilitară a Provinciei Liaoning, motivul fiind modul de împărţire a sumei de 120 milioane de yuani în beneficii. În încăierare au fost implicaţi trei sute cincizeci de militari, treizeci şi şapte vehicule militare şi două vehicule înarmate. Divizia 116 a trimis două sute cincizeci de ofiţeri şi soldaţi. Comandantul Adjunct al Regimentului pe nume Jiang din Trupele Mecanizate şi-a pierdut viaţa la primul foc de armă. Armele Poliţiei Paramilitare s-au dovedit a fi inferioare şi peste patruzeci de persoane au fost ucise sau rănite.

În vestul Chinei la amiaza zilei de 22 noiembrie 1997, Cartierele Militare al Corpului Armat 28 din Xiping (suburbie a Datong-ului, din Provincia Shanxi) au fost bombardate din cauza unui conflict intern. O clădire de pe partea de est a fost distrusă şi şaizeci şi trei de militari au murit. Printre ei se număra un director al Biroului Comitetului PCC şi un colonel senior, pe nume Gong.

Central de Hangare al Forţelor Aeriene Chineze, cel mai mare de acest fel din Asia şi al doilea din lume este localizat în Sheqi, în afara oraşului Anyang din Provincia Henan din central Chinei. Construcţia centrului a început în august 1990 şi a fost terminată în decembrie 1994, valoarea ei ridicându-se la suma de 80 miliarde de yuani. Centrul are hangare de avioane pe două zeci şi două de nivele şi poate deţine trei sute cincizeci de avioane. Zona de parcare avioane de la sol poate deţine o sută şaizeci de avioane de luptă, avioane de atac şi bombardiere. Pe 3 august 1996, orele 11 seara la Biroul de Serviciu 7 în partea de sud-vest a centrului, doi ofiţeri s-au luat la ceartă, motivul fiind împărţirea inechitabilă a fondurilor obţinute ilegal; banii veneau din afaceri făcute în colaborare cu o altă unitate militară din afara Centrului. Cearta a escaladat în folosirea armelor de foc, lucru care a declanşat o explozie care a declanşat la rândul ei un incendiu. Incendiul s-a extins, a urmat o explozie mai mare şi un incendiu şi mai mare, declanşându-se astfel un lanţ de explozii şi incendii. Acest lucru a continuat timp de opt ore, încetând de abia în dimineaţa următoare. La orele 7 : 20 dimineaţa, Comandantul Forţelor Aeriene Yu Zhenwu şi Şeful Personalului de Generali Fu Quanyou s-au deplasat în grabă la faţa locului. Totul era devastat. Optzeci şi unu de avioane distruse în explozii şi nouăzeci de militari răniţi sau morţi. Pagubele economice directe au fost evaluate la 1,1 miliarde de yuani. Incidentul a costat China a şaisprezecea parte din întreaga sa flotă aeriană de cinci mii de aeronave.

Rapoartele oficiale afirmă că performanţa armatei în antrenamentul cu şi în testarea tehnică a muniţiei pe viu au fost în declin şi nu au corespuns standardelor Comisiei Militare Centrale. Violarea legii şi a disciplinei rămâne la cote ridicate. Şirul de incidente continuă să existe, enumerând dezertările şi focurile de armă acolo unde nu este permis.

Mai neliniştitor este faptul că deşi cheltuielile militare pentru toate regiunile militare majore şi grupurile armate au continuat să crească, aceste cheltuieli nu au fost dirijate către conducerea activă a antrenamentelor şi a exerciţiilor tehnice combative, ci spre o promovare viguroasă a unei ample campanii de pierdere în greutate pentru ofiţeri şi cadrele militare. Activităţile au fost împărţite în trei nivele: pe companie şi batalion, pe regiment şi divizie şi pe forţele armate. Cei care reuşeau să piardă cinci kilograme erau răsplătiţi cu o mie sau două de yuani. Pe cei care scăpau de şapte kilograme şi jumătate îi aştepta o recompensă de două până la cinci mii de yuani, iar o reducere în greutate de zece kilograme se plătea cu cinci până la zece mii de yuani.

Cu Jiang Zemin, care implementează astfel de metode pentru a conduce armata, ce şanse de reuşită ar avea această armată într-o confruntare reală, în caz de necesitate?

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii