Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 10 (1)

Capitolul 10
Capitolul 10 (Luis Novaes / Epoch Times)

Indulgenţa şi corupţia penetrează forţele armate; dorinţele ruinează „Marele Zid de Fier”(1998)

Jiang Zemin ştia foarte bine că nu are nici prestigiu şi nici vreo calificare în domeniul militar. Majoritatea liderilor militari s-au evidenţiat pe câmpul de luptă. Iar majoritatea aveau legături solide cu alţi lideri militari, lucru care în particular îi lipsea lui Jiang. Atât Mao Zedong cât şi Deng Xiaoping comandaseră odată forţe militare numeroase şi dobândiseră respectul veteranilor armatei chineze. Prin contrast, lui Jiang îi lipseau nu numai baza politică pe care o avea fiecare, ci şi experienţa acestora în domeniul militar. Niciodată nu făcuse mai mult decât să atingă o armă.

În majoritatea societăţilor normale moderne un partid de guvernământ poate forma un guvern doar prin intermediul alegerilor democratice. Vocile divergente din societate au rolul de a monitoriza autoritatea administrativă a partidului politic de guvernământ. Managementul deficitar al guvernului se poate solda cu punerea sub acuzare sau îndepărtarea din funcţie. Armata în aceste ţări aparţine statului şi nu vreunui partid politic. Misiunea militarilor este aceea de a apăra interesele populaţiei şi graniţele ţării. Astfel, nici conflictele dintre partidele politice şi nici conflictele interne din cadrul vreunui partid în general nu implică armata. Indiferent de candidatul ales, loialitatea armatei faţă de naţiune şi supunerea la comanda celei mai înalte autorităţi a naţiunii, aşa cum este stipulat în Constituţie, sunt imperative. Acesta este unul dintre motivele pentru care ţările democratice pot rămâne stabile din punct de vedere politic, în ciuda faptului că din când în când există dezbateri aprinse şi tensiuni între partide.

Dar sistemul militar al Chinei este diferit faţă de cel al naţiunilor vestice. În realitate, armata Chinei aparţine PCC şi nu naţiunii. În consecinţă, armata serveşte drept unealtă a Partidului, care caută să obţină propriile beneficii. Partidul Comunist Chinez a pus dintotdeauna accent pe formarea de filiale ale Partidului la nivel de întreprindere. Mergând înapoi în timp, Mao Zedong postula formula, conform căreia „Partidul comandă armele”. Cu alte cuvinte, cel care are controlul suprem asupra armatei va fi şi cel care va învinge în orice luptă politică în interiorul Partidului. Dacă nu acaparează puterea militară, atunci viitorul politic al persoanei respective va sta în mâinile altora.

În aceasta consta adânca îngrijorare a lui Jiang Zemin. Dar Jiang avea propriile metode de a controla armata.

1. Promovarea oficialilor pentru a le câştiga supunerea

Promovarea în cadrul armatei este o chestiune importantă. Este acordată pentru realizări merituoase cum ar fi activitatea pe câmpurile de luptă sângeroase şi protejarea caselor cetăţenilor şi a bunăstării naţiunii.

Pe vremea lui Mao, cei care erau făcuţi mareşali şi generali depăşiseră pericole de nedescris înainte de atingerea acelor ranguri. Cei care erau promovaţi apreciau promovarea şi se simţeau demni de ea. Militarii ştiau că în timp de pace - vremuri în care existau doar puţine oportunităţi de a-şi demonstra tăria – promovarea la gradul de general nu era un lucru uşor. Totuşi, pe vremea guvernării lui Jiang regulile s-au schimbat, iar servilismul a devenit rapid o scurtătură folosită pentru promovarea în cadrul armatei. Sunt cunoscute pe scară largă în rândul militarilor promovările lui Zhang Wannian, Guo Boxiong şi You Xigui - fiecare fiind un rezultat al favoritismului, mai degrabă decât al realizărilor în cadrul armatei. Cazul care a mers la extreme a fost acela al Comandantului General Maior Guo Boxiong din unitatea militară 47. Guo a fost promovat la gradul de vicepreşedinte al Comisiei Militare doar pentru că a stat de gardă pentru Jiang, în timp ce acesta trăgea un pui de somn după amiază.

De la restaurarea sistemului militar pe ranguri în 1998, Comisia Militară Centrală (CMC) a numit nouăzeci şi şase de ofiţeri superiori la rangul de general în armată şi în poliţie. Alături de cei şaptesprezece ofiţeri superiori, care au fost numiţi generali de către Deng Xiaoping pe 14 Septembrie 1988, ceilalţi şaptezeci şi nouă generali au fost numiţi de către Jiang între 1993 – 2004. Cât despre generalii maior şi generalii locotenent, sute au fost promovaţi la aceste ranguri în epoca lui Jiang - aproape că mişcarea făcea parte dintr-un joc al hazardului.

Pe 7 iunie 1993, Jiang a premiat şase ofiţeri superiori prin acordarea rangului de general în cadrul armatei. După un an, pe 8 iunie 1994, Jiang conferea încă nouăsprezece titluri de generali, unul după altul.

Pe 23 ianuarie 1996, într-un moment de fantezie, Jiang le-a spus celor din jurul lui: „Să promovăm azi câţiva oameni la rangul de general pentru amuzamentul nostru. Ce ziceţi?” Cei aflaţi în jurul lui erau peste măsură de servili, răspunsul lor fiind bineînţeles afirmativ. Jiang le-a conferit pe loc la patru persoane rangul de general. În acea zi, comisarul politic Sui Yongju din Corpul Doi Artilerie a urcat de la rangul de general locotenent la cel de general.

Pe 24 octombrie 1997 – într-o singură zi – Jiang a promovat o sută cinci zeci şi două de persoane la rangul de general. Copiii foştilor oficiali de rang înalt şi cei cu legături familiale au fost vizaţi în mod special de către Jiang pentru sprijin. De exemplu, He Pengfei, fiul lui He Long, s-a înrolat în armată de abia în 1976 după colapsul Bandei celor Patru. A slujit în armată mai puţin de douăzeci de ani, dar printr-o singură promovare a devenit comandant adjunct vice amiral. Până în 1997, Jiang a conferit unui număr de 530 de persoane gradul de general, general maior şi general locotenent.

Pe 27 Martie 1998, Comisia Militară Centrală a ţinut o ceremonie de promovare a zece ofiţeri superiori din armată şi poliţie la rangul de general. Pe 29 octombrie 1999, au fost două promovări pe poziţii de general, iar pe 21 iunie 2000 Comisia Militară Centrală a ţinut o ceremonie de promovare a şaisprezece ofiţeri superiori din armată şi poliţie la rangul de general.

Pe 2 iunie 2002, şapte persoane au fost promovate la rangul de general. Se spune că ofiţerii seniori au fost indignaţi după ce l-au văzut pe Jiang Zemin în timpul ceremoniei televizate, folosind numai o mână pentru prezentarea certificatelor de promovare către primitori. Ei au remarcat: „Jiang nu cunoaşte nici cel mai de bază protocol. Asta nu are nici un pic de solemnitate.”

Pe 20 iunie 2004, chiar înainte de a se retrage din funcţie, el a promovat cincisprezece ofiţeri din armată şi poliţie la rangul de general, printre care se afla şi urmaşul său de încredere You Xigui.

Mulţi dintre cei cărora li s-au conferit ranguri şi titluri cu atâta superficialitate nu au privit desemnarea ca pe o onoare, aşa cum s-ar fi cuvenit. Ei ştiau în inimile lor, că astfel de onoruri de promovare nu erau împărţite conform meritelor lor, ci mai degrabă ca recompensă. Recompensă menită a crea supunere. Din această cauză ei au primit aceste onoruri uşor, iar la ceremoniile de decernare s-au purtat într-o manieră care numai de seriozitate nu amintea.

În trecut, promovarea generalilor veterani avea la bază abilităţile acestora, iar primitorii se bucurau de un imens prestigiu; ordinele lor erau întâmpinate cu supunere. Dar acum oficialii vor folosi orice fel de mijloace posibile pentru a obţine promovarea. Au prea puţin respect unii faţă de ceilalţi, se calomniază reciproc, creează obstacole pentru munca colegilor, refuză colaborarea, sunt invidioşi unul pe celălalt şi se subminează reciproc. Ne putem întreba: ce fel de putere poate dobândi armata cu oameni de un asemenea calibru? Un militar de acest fel nu ar reuşi să câştige bătălii, indiferent cât de moderne ar fi armele pe care le-ar avea.

2. Indulgenţa faţă de corupţie şi contrabandă

Activităţile antreprenoriale în cadrul armatei au început la mijlocul anilor '80. [1] Obiectivul iniţial era acela de a compensa ceva din cheltuielile de întreţinere. Oficialii seniori ai PCC erau optimişti în privinţa potenţialului antreprenorial şi au sprijinit iniţiativa spunând că se „susţine armata din cadrul armatei”. Anumite personalităţi militare senioare precum Yang Shangkunşi Wang Zhen scriau frecvent mesaje, slogane sau nume cu mâinile lor (propriile caligrafii) pentru întreprinderile militare în semn de încurajare. După ce Jiang Zemin a devenit Preşedinte al Comisiei Militare, el a profitat de autoritatea sa şi de punctele slabe din întreprinderile militare pentru a dobândi controlul deplin asupra armatei. Jiang a dat multe beneficii necuvenite soldaţilor, permiţând militarilor să facă comerţ la întâmplare şi promovând corupţia în rândurile acestora. Jiang a intuit că dacă lăcomia acestor oameni ar deveni de nesatisfăcut, cu toate delapidările lor, ei ar trebui să se bazeze pe el şi să se simtă obligaţi. Contrar aşteptărilor sale, lucrurile au ieşit de sub control: niciodată armata nu mai fusese coruptă într-o asemenea măsură. Contrabanda marinei militare chineze pe ţărmul sud-vestic a devenit mai sălbatică decât pirateria, în timp ce în nord contrabanda armatei s-a dezvoltat mai puternic decât cea a bandiţilor.

La o întrunire pe tema corupţiei, premierul Zhu Rongji spunea că în doar primele luni ale anului 1998, armele şi artileria aparţinând odinioară armatei uciseseră patru sute cinci zeci de vameşi, poliţişti şi alt personal menit apărării legii, în timp ce răniseră alţi două mii două sute. Militarii de asemenea au folosit observatorul meteo în propriile scopuri private, au falsificat semnătura premierului şi au ştampilat documente folosind sigla vicepreşedintelui Comisiei Militare, pentru a sustrage în mod fraudulos două miliarde de yuani (două sute treizeci de milioane USD). În mod incredibil, când au fost aduse la cunoştinţă lui Jiang, toate aceste chestiuni au fost muşamalizate. Probleme de genul pirateriei, activităţilor banditeşti sau oficialilor corupţi cu care se confrunta China, deveniseră joacă de copii în comparaţie cu corupţia militarilor.

Pe data de 26 iulie 1998, Flota Maritimă de Nord a Armatei Populare de Eliberare a trimis patru nave de artilerie, două urmăritoare de submarine şi o navă militară de transport de patru mii de tone, pentru a escorta patru nave tanc petroliere, care făceau contrabandă cu petrol din nordul Europei. Tancurile petroliere fuseseră umplute cu şaptezeci de mii de tone de petrol rafinat.

Fiecare coincidenţă ne spune bineînţeles o poveste. Tancurile petroliere se intersectaseră cu douăsprezece ambarcaţiuni de patrulare anti-contrabandă trimise de Ministerul Securităţii Publice şi Administraţia Generală a Vămilor din China. Ambarcaţiunea înarmată pentru prevenirea contrabandei a strigat prin portavoce către flota militară, somând-o să coopereze cu inspecţia. Flota militară a răspuns: „Nu trebuie să acţionaţi în grabă, dacă nu aveţi ordine de la Comisia Militară Centrală şi de la Comandamentul naval!”

Confruntarea s-a liniştit pentru cca. cincisprezece minute, timp în care marina militară, care încă escorta tancurile petroliere contrabandiste, a cerut de urgenţă instrucţiuni de la conducătorii săi de pe uscat. Superiorilor le-a fost frică să ia o decizie, astfel încât ofiţerii de marină au cerut instrucţiuni de la oficialii militari seniori din Beijing. Ei au primit un ordin simplu şi deschis, fără vreun pic de ambiguitate: „Trageţi în ei, trageţi până vor fi distruşi!”.

Una dintre cele patru nave de artilerie şi-a îndreptat rapid tunurile către nava de control a Ministerului Vămilor şi Securităţii Publice şi a tras câteva rafale de muniţie. Aproape simultan, nava de transport militară şi alte trei nave de artilerie au înaintat în plină viteză către bărcile de patrulare ale Vămii şi au intrat în ele. Bătălia a durat cincizeci şi nouă de minute. Confruntarea, care a avut loc în Marea Huanghai, s-a soldat cu 87de morţi şi răniţi. În ciuda faptului că au existat victime, nici un fel de pedeapsă nu a fost aplicată niciuneia din părţile implicate.

În mod ironic printre cele treisprezece suflete din Ministerul Vămilor şi Securităţii Publice pierdute în acea zi, unul se numea Deng. El era descendentul la a cincea generaţie al lui Deng Shichang, erou naţional în marina militară din timpul Dinastiei Qing, care a luptat şi a murit în Bătălia Navală din 1894 – bătălie care a avut loc în aceeaşi zonă a mării.

Pe 13 iulie 1998, la o întrunire a Comitetului Central al PCC, premierul Zhu Rongji a confirmat faptul că Departamentul de Lucru al Frontului Unit, a introdus prin contrabandă zece mii de maşini în China şi a împărţit cei 2,32 miliarde yuani (267 milioane USD) obţinuţi ca profit din vânzări cu Conferinţa Politică Consultativă şi cu Grupul de Conducere al Partidului. Dintre toate contingentele, armata este cel mai mare jucător implicat în contrabandă. La seminarul naţional asupra contrabandei din septembrie 1998, Zhu a declarat că în ultimii ani, suma totală anuală obţinută din contrabandă se ridică la opt sute de miliarde de yuani, din care partea armatei reprezintă majoritatea, adică cel puţin cinci sute de miliarde. La rata de impozitare de 33% de pe vremea aceea, evaziunea fiscală s-a ridicat la aproape o sută şaizeci de miliarde. Banii nu au fost folosiţi pentru subvenţionarea armatei, ci aprox. 80% au mers în buzunarele oficialilor militari de la diferite nivele.

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii