Organele Statului: recoltarea forţată de organe de la deţinuţi politici

Organele Statului
Organele Statului (Bogdan Florescu / Epoch Times)

Vineri, 25 octombrie, în incinta Universităţii de Stat din Republica Moldova (USM) din oraşul Chişinău, a avut loc lansarea cărţii Organele Statului. Publicaţia este scrisă de autori de pe 4 continente, din 7 ţări cu tematica: Abuzul transplanturilor în China, elucidând o problemă a umanităţii şi a drepturilor omului, în scopul de a găsi soluţii reale de combatere a acestui fenomen negativ.

La eveniment au participat Gina Sturdza şi Adrian Sturdza, de la managementul ziarului The Epoch Times România, Dumitru Roman – doctor în Drept, expert în problema traficului de persoane, profesori, lectori şi studenţi ai USM.

Deşi în mod tradiţional, China este o ţară în care oamenii nu îşi donează organele din considerente de credinţă, după anul 2001 a devenit una dintre ţările care înregistrează cel mai mare număr de transplanturi.

O anchetă efectuată în anul 2005 de David Kilgour, fost secretar canadian pentru Asia-Pacific, şi David Matas, avocat de drepturile omului, a găsit că pentru 40 de mii de transplanturi efectuate până în 2005, regimul de la Beijing nu cunoaşte sursele. Raportul Kilgour-Matas arată că organele sunt extrase cu forţa, pe viu, de la practicanţi Falun Gong închişi pe nedrept în lagăre de muncă.

De unde anume provin organele folosite în industria de transplant din China este problema de bază abordată de către autorii cărţii ”Organele Statului: Abuzul transplanturilor în China”.

Cartea comentează dezvăluiri şocante despre traficul de organe din China. Potrivit investigaţiilor, organele sunt recoltate pe viu de la deţinuţi condamnaţi la moarte, dar mai ales de la deţinuţi "politici" încarceraţi ilegal în lagăre de muncă.

"Este o carte interesantă, trebuie citită, deoarece conţine o informaţie pe care nu o găseşti prin ziare. Este o problemă şocantă şi gravă a societăţii chineze", a precizat Natalia, student la USM, prezentă la eveniment.

Adrian, un alt student la USM, a exclamat că "în această seară, s-a discutat o problemă majoră ce ţine de bioetică. Am aflat lucruri ce nu se găsesc în presa actuală. Eu personal aş ajuta persoanele care sunt persecutate, prin relatarea acestui adevăr la rude, prieteni etc. M-a afectat mult această discuţie. Am conştientizat la ce ”progres josnic” a ajuns umanitatea producând atâta tortură şi fapte inumane”.

Potrivit prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, ”această carte nu este despre transplant. Este o carte despre spirit civic, despre dreptate, despre demnitate şi nu cred că va exista un cititor care să nu fie influenţat. Este o carte care trezeşte reacţii (pro sau contra), este o carte vie, pe care orice membru al societăţii trebuie să o citească”.

Organele statului reprezintă o culegere de eseuri care abordează din unghiuri diferite tema abuzurilor, transplanturilor şi procurarea de organe neetică. Eseurile includ declaraţii ale martorilor, informaţii oficiale, date cronologice şi analize în profunzime ale situaţiei reale existente în China contemporană.

Unul din coautorii cărţii lansate este David Matas, renumit apărător al drepturilor omului care împreună cu Dr. Torsten Trey, directorul executiv al organizaţiei Medici împotriva Recoltării Forţate de Organe, dezvăluie un adevăr tragic pentru umanitate, şi anume lipsa totală de etică în ceea ce priveşte comercializarea ilegală de organe şi ţesuturi umane.

Astfel, ei susţin că această creştere a numărului de organe disponibile pentru transplant coincide cu perioada în care practica Falun Gong a fost scoasă în afara legii de către regimul chinez, în iulie 1999. De la acea dată, zeci de mii de practicanţi au fost închişi în lagăre de muncă forţată, unde potrivit dr. Torsten Trey aceştia au fost transformaţi treptat “într-un rezervor de donatori de organe în viaţă, deşi nu au consimţit să facă acest lucru".