Orban: PSD continuă să pună piedici. Şeful Casei de Pensii a intrat în concediu medical. Iresponsabil!

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a acuzat miercuri seara, la Digi24, că PSD continuă să pună piedici, un exemplu în acest sens fiind faptul că preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Ioan - Petru Căprariu, a intrat în concediu medical, astfel că nu pot fi calculate şi finalizate pensiile celor care şi-au înaintat dosarul şi aşteaptă de luni de zile pensia.

„Preşedintele Casei de Pensii şi-a luat concediu medical, parcă special ca să creeze probleme în plata pensiilor. Ei creează efectiv nişte situaţii absolut de neimaginat, un asemenea comportament iresponsabil eu n-am mai văzut, în condiţiile în care sunt întârzieri la calcularea pensiilor. S-au pensionat oamenii şi aşteaptă deciziile de pensionare, sunt întârzieri de o lună, de două, de trei luni de zile în calculele care stau la baza deciziei de stabilire a pensiilor. Stau oamenii şi aşteaptă deciziile pe pensii şi el intră în concediu medical”, a declarat Ludovic Orban.

Şeful Executivului pune situaţia lui Căprariu pe seama faptul că acesta din urmă ar fi putut bănui că urmează să fie schimbat din funcţie, astfel că şi-a luat concediu medical.

„Trebuie demişi toţi cei care au fost puşi de PSD şi care sunt responsabili de situaţia critică în care ne găsim”, a afirmat Ludovic Orban.

Premierul a adăugat că într-o situaţie critică este şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), unde şeful este pus de preşedintele PSD Neamţ, care a ajuns într-o situaţie dezastruoasă, precum şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), unde e o situaţie de risc major, pentru că există riscul la nivelul Comisiei Europene să se ia decizia de interdicţie privitor la exportul cărnii de porc şi a produselor de carne de porc.

„Am ajuns în punctul ăsta pentru că a existat un plan de acţiune care a fost discutat cu specialiştii de la nivel european, plan de acţiune care nu a fost pus în practică. Europenii spun: vrem să vedem un plan de acţiune, că sunteţi serioşi şi că bateţi să combateţi pesta porcină. Ori planul ăla de acţiune a fost trimis la Bruxelles şi din el a fost pus în practică te miri ce!”, a mai afirmat Ludovic Orban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne