Orban - Politica UE referitoare la Marea Neagră este încă timidă, este necesară o nouă strategie în regiune
alte articole
Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, a afirmat joi că politica UE referitoare la Marea Neagră este, încă, una "timidă", deşi există o serie de iniţiative europene în acest caz şi a arătat că este necesară elaborarea unei noi strategii pentru această regiune.
El a mai subliniat că, deşi iniţiativele şi oportunităţile de cooperare în regiune sunt numeroase, prezenţa UE nu este atât de "vizibilă".
"Este important, în opinia mea, ca implicarea UE în regiune să devină din ce în ce mai consistentă, mai substanţială pe măsura potenţialului de dezvoltare oferit de Marea Neagră, dar şi a provocărilor pe care aceasta le ridică. Dispunem la nivelul UE de o politică integrată pentru dezvoltarea socio-economică a regiunilor maritime, însă dimensiunea referitoare la Marea Neagră este în continuare limitată. Se poate lucra în acest sens", a spus ministrul Afacerilor Europene la conferinţa "Politici UE la Marea Neagră - consolidarea cooperării regionale", organizată la MAE.
Orban a pledat pentru ideea construirii unui dialog structurat între CE, România şi Bulgaria şi celelalte state riverane Mării Negre.
"Dacă o să cerem doar României şi Bulgariei să aplice principiile politicii maritime integrate şi o să uităm că de fapt sunt multe alte terţe state care sunt riverane la Marea Neagră, efectele vor fi extrem de reduse. De aceea, trebuie să avem inteligenţa şi capacitatea să dezvoltăm un dialog, astfel încât să putem aplica aceste principii ale politicii maritime integrate", a afirmat ministrul.
El a subliniat că România sprijină procesul de reformă lansat de Comisia Europeană în ceea ce priveşte modernizarea politicii maritime şi obiectivele pe care CE le propune. În plus, el a arătat că ţara noastră sprijină propunerile care pot contribui la facilitarea cooperării regionale sub umbrela UE, dând ca exemplu instituirea Consiliului consultativ pentru Marea Neagră după modelul celor pentru Marea Baltică. Orban a precizat că acest consiliu ar reprezenta un cadru adecvat pentru dialog periodic pe domenii concrete.
Ministrul a susţinut că se poate avea în vedere acordarea unui rol mai important programului operaţional privind Marea Neagră printr-o alocare financiară mai substanţială, având în vedere interesul foarte ridicat al beneficiarilor. În acest context, el a arătat că în cadrul celui de-al doilea apel pentru proiecte din acest program operaţional s-au primit peste 190 de aplicaţii care depăşesc valoare de 15 milioane de euro prevăzută pentru alocare.
"Pentru România este extrem de important ca pentru a fi în măsură să pună în aplicare principiile reforme politicii maritime integrate să beneficieze în continuare pentru perioada 2014-2020 de alocări importante. Ştiu că există anumite percepţii că alocările oferite pentru perioada 2007-2013 sunt considerabil prea mari faţă de capacitatea de absorbţie, dar eu sper ca în scurt timp să putem demonstra că asemenea afirmaţii nu sunt justificate", a spus el.
El a pledat şi pentru necesitatea elaborării unei strategii pentru regiunea Mării Negre.
"Ştiu că există o anumită rezistenţă, ştiu că întâi se aşteaptă rezultate concrete în ceea ce priveşte cele două macroregiuni pentru care există strategii ale UE, de aceea ceea ce se va întâmpla în ceea ce priveşte strategia UE pentru regiunea Dunării este extrem de important. Trebuie să înţelegem că există o corelare între regiunea Dunării, regiunea Mării Negre şi tocmai de aceea este nevoie de o abordare coerentă, o politică a UE pentru regiunea Mării Negre", a afirmat el.