Orban: Adoptarea de noi măsuri de relaxare ar putea fi amânată. Evoluţia epidemiei din ultimele 10 zile cere precauţie

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Redeschiderea restaurantelor ar putea fi amânată din cauza evoluţiei epidemiei de coronavirus din România, a susţinut luni premierul Orban, într-o serie de declaraţii vizând următoarea etapă de relaxare care ar fi putut include şi această măsură. În plus, premierul a criticat faptul că în unele situaţii cetăţenii au ignorat în totalitate regulile impuse de autorităţi pe perioada stării de alertă, relatează Digi 24.

“Evoluţia în ultimele 10 zile e o evoluţie care ne face să fim foarte precauţi în [privinţa unor – n.r.] măsuri ulterioare de relaxare. Planul de relaxare pe care l-am pus la punct este un plan de relaxare în etape, din 15 în 15 zile şi e necesară o evaluare pentru a vedea cum s-au desfăşurat lucrurile. Miercuri voi convoca toţi miniştrii şi toate instituţiile statului care au atribuţii de control, de la Ministerul Afacerilor Interne, cu Poliţie şi Jandarmerie, până la Ministerul Sănătăţii cu direcţiile de sănătate publică, Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor, ANSVSA, pentru a face o analiză a planului de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor”, a precizat Orban.

De asemenea, premierul şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că pe terase şi pe plaje cetăţenii au ajuns, treptat, într-un punct în care practic nu prea mai respectă regulile instituite pentru a reduce riscul de transmitere a Covidului.

“Într-adevăr, s-a văzut clar că în foarte multe locuri nu sunt respectate regulile şi există un risc de transmitere a virusului crescut din cauza nerespectării acestor reguli. Şi pe plaje, dacă la început aşezarea a fost conformă, încetul cu încetul s-a intrat într-o devălmăşie şi aproape nu s-a mai respectat nicio regulă. Înţeleg că este aglomeraţie, dar şi pe terase trebuie respectate regulile de distanţare care sunt stabilite. Poate trebuie gândită o altfel de programare a mersului la masă şi în alte locuri”, a explicat Orban.

În ceea ce priveşte mărirea numărului de persoane care pot participa la evenimente private, premierul a afirmat că acest lucru va fi analizat şi va depinde de cazul în care oamenii vor respecta regulile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne