Opoziţia îi cere demisia lui Ponta. "E singurul premier din Europa trimis în judecată şi aflat încă în funcţie"

30 septembrie 2013, Parlamentul Romaniei. În imagine Victor Ponta
30 septembrie 2013, Parlamentul Romaniei. În imagine Victor Ponta (Epoch Times România)

Trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul Turceni-Rovinari, a stârnit reacţii dure din partea Opoziţiei.

PNL: PSD să spună cu voce tare dacă îl mai susţine pe Ponta, trimis în judecată, la şefia Guvernului

"Victor Ponta este toxic pentru România, deţinând în continuare funcţia de prim-ministru. PNL i-a cerut demisia din momentul în care împotriva sa a fost începută urmărirea penală. În Europa, Victor Ponta este singurul premier trimis în judecată pentru infracţiuni conexe celor de corupţie şi aflat încă în funcţie. Posibilitatea de a fi condamnat chiar din postura de prim-ministru pune România în cea mai dificilă situaţie în relaţia cu partenerii săi. Ponta a compromis funcţia de şef al Executivului, esenţială într-un stat de drept.

Faptul că rămâne în funcţie este o sfidare adusă românilor, care au transmis clar mesajul că resping politicienii cu probleme de integritate şi suspectaţi de corupţie în dosarele instrumentate de DNA. Ponta dă un exemplu nociv şi creează un precedent extrem de periculos care va justifica şi în cazul altora să reprezinte instituţii ale statului din calitatea de inculpat sau de trimis în judecată.

În aceste condiţii, PNL solicită coaliţiei de guvernare să precizeze public şi să asume dacă îl mai susţine pe Victor Ponta în funcţia de premier, având în vedere noua sa calitate juridică. PSD să spună cu voce tare dacă mai girează un inculpat, trimis în judecată, pentru a conduce Executivul, care este parte a uneia dintre cele trei puteri în stat."

Alina Gorghiu: Le cer astăzi domnilor Oprea şi Dragnea să se disocieze de Victor Ponta

"De mai bine de 100 de zile domnul preşedinte al UNPR Gabriel Oprea şi domnul preşedinte al PSD Liviu Dragnea pretind că problemele penale ale domnului Ponta nu ne afectează nici în raport cu mediul de afaceri din România, nici în raport cu cetăţenii oneşti care cred în principiile şi valorile unui stat de drept, nici în raport cu partenerii internaţionali.

Le cer astăzi domnilor Oprea şi Dragnea să se disocieze de un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi să-i retragă sprijinul politic care îl menţine în funcţie.

Fiecare zi fără demisia solicitată de Opoziţie lui Victor Ponta din fruntea Guvernului este responsabilitatea exclusivă a celor doi lideri ai coaliţiei."

PMP: Suntem singura ţară din lumea civilizată cu premier trimis în judecată pentru corupţie

"Suntem singura ţară din lumea civilizată cu premier trimis în judecată pentru corupţie. Premierului unei ţări nu i se aplică prezumţia de nevinovăţie până la judecata "de apoi". El reprezintă un model pentru milioane de cetăţeni, reprezintă ţara în relaţiile cu alte ţări, ar trebui să fie un model de încredere şi respect ce se transmite apoi şi asupra României.

Conducătorii ţărilor civilizate nu mai doresc să aibă de-a face cu Victor Ponta. Până şi socialiştii europeni l-au ostracizat, nu mai este invitat la nici o reuniune importantă a lor. În aceste condiţii, să te cramponezi de funcţia de premier, stârnind iritarea şi scârba partenerilor noştri reprezintă un act de sabotare a interesului naţional.

Atunci când premierul unei ţări devine “persona non grata” în ţările civilizate, are o singură soluţie: să demisioneze imediat, pentru a nu aduce prejudicii uriaşe de imagine propriei ţări. Aşteptăm de la Victor Ponta o minimă dovadă de responsabilitate şi de respect pentru interesul naţional."

Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB): Victor Ponta, un personaj toxic care afectează grav imaginea României

"USB solicită demisia premierului Victor Ponta şi cere PSD să-i retragă sprijinul politic actualului premier pentru a nu afecta credibilitatea României. România nu mai poate fi reprezentată în continuare, la nivel internaţional, de un om trimis în judecată pentru infracţiuni conexe faptelor de corupţie.

Funcţia de prim ministru nu mai poate fi compromisă de Victor Ponta, un personaj toxic care afectează grav imaginea României. USB cere demisia lui Victor Ponta din funcţia de prim ministru, pentru a nu fi singura ţară din Europa condusă de politician trimis în judecată pentru infracţiuni grave.

În situaţia în care Victor Ponta refuză să îşi dea demisia, aşa cum s-a întâmplat imediat după punerea sa sub urmărire penală, USB solicită PSD să-i retragă sprijinul politic, pentru a alege un nou premier şi pentru a mai salva astfel ce se mai poate salva din credibilitatea României.

USB solicită PSD să nu mai fie complice cu Victor Ponta şi să acţioneze în intereresul ţării, nu al unui premier trimis în judecată pentru infracţiuni conexe corupţiei. Nu în ultimul rând, USB cere actualei majorităţi politice să aibă decenţa să nu-l nominalizeze pentru funcţia de premier pe Gabriel Oprea, având în vedere că acesta este acuzat că şi-a plagiat doctoratul şi, în plus, a mai coordonat câteva doctorate , tot plagiate, aruncând o umbră gravă asupra credibilităţii comunităţii academice din România."

Mihai Neamţu: Final de epocă. Primul-Mincinos al României în faţa judecătorilor!

"Se încheie o epocă, se termină un coşmar. Privind spre biografia spectrală a Primului Falsificator al Ţării, descoperi o mlaştină de minciuni sfruntate, tertipuri slinoase, furturi deşănţate, păcăleli ieftine şi neadevăruri tulburătoare. Nicio ţară europeană n-a produs o asemenea arătare la vârful puterii. Nicio patrie din Balcani n-a defilat cu un asemenea Dorian Gray nepocăit. O statuie vospită-n culorile falsităţii ne-a sfidat prea mulţi ani. Victor Ponta, fii bărbat! (...)

Minciuna usucă rădăcina conştiinţei curate, tulbură sufletul omului viu şi umbreşte judecata conducătorilor. Ei bine, viaţa lui Victor-Viorel Ponta este, de fapt, opera unui plastograf. Foarte devreme, în sufletul lui Victor Ponta s-a cuibărit minciuna discretă a ciripitorului. Purtând genţi murdare şi dând zelos din coate, ipochimenul şi-a făcut drum spre vârful ierarhiei TSD. A explodat, mai târziu, minciuna hiperbolică a demagogului adult care promite românilor şomeri, chiar fără să roşească, one million jobs.

Întâlneşti minciuna timidă şi nesărată unui adolescent guraliv care-şi abureşte prietenii cu trecutul său anticomunist, plămădit – vezi Doamne! – în Piaţa Universităţii. Dai însă şi peste minciuna grozavă a farsorului adult şi grandoman care fabulează pe tema recunoaşterii sale internaţionale. Victor Ponta a ştiut să mintă diplomatic, atunci când au murit oameni nevinovaţi în Munţii Apuseni. La nevoie, însă, Premierul s-a folosit de artileria grea a propagandei RTV, producând panglici pe tema Referendumului din 2012.

Întâlnim minciuna frivolă a seducătorului de platou, care priveşte galeş spre o reporteriţă frumuşică; există însă şi ipocrizia omului fără însuşiri, corupt, laş şi ezitant în faţa proiectului Roşia Montană. Puteţi descoperi duplicitatea bârfitorului care-şi toarnă colegii cu aplomb şi voluptate.

Nu uitaţi, vă rog, nici cuvântările ţoapei intelectuale care şi-a scris cărţile prin fraudă, susţinând un doctorat imaginar şi construind o întreagă carieră academică pe temelia de nisip a imposturii. Vă imaginaţi un Casanova publicând o dizertaţie despre înfrânare şi feciorie? Ar fi bizar. Vă închipuiţi un şofer fără carnet comentând, la Top Gear, apariţiile de ultim răcnet ale industriei auto? Nu merge. Asta a făcut Victor Ponta, patronînd o conferinţă a Politehnicii Bucureşti despre cercetarea ştiinţifică din România.

Din aceeaşi plămadă s-a născut minciuna vânătorească a lăudărosului care, după atâta incompetenţă şi duplicitate, îşi expune la Congresul PSD trofeele electorale dobândite prin furt şi calomnie. Prin minciună, Victor Ponta a sărăcit România. Prin minciună, Victor Ponta a condamnat la suferinţă mii de pacienţi ai spitalelor publice. Prin minciună, Victor Ponta a luat de la gura şcolarilor premianţi, dar flămânzi, pâinea bine-meritată a performerului. Minciuna guvernamentală ne-a costat miliarde de dolari şi mii de vieţi omeneşti.

Să ţinem minte, dragi români, minciuna securistică a celui care tace şi fuge, atunci când e întrebat despre moartea procurorului Cristian Panait. Să nu pierdem dezgustul faţă de fariseismul etalat în campaniile electorale pe la moaştele Cuvioase Paraschiva – gest compensat prin vizitele într-un orgiastic club de fiţe în Dubai.

Să mai observăm doar că cea mai frecventă deraiere morală se produce prin tehnica amestecului. Aşa se naşte minciuna uşor ezitantă, îndulcită, chiar reverenţioasă. Victor Ponta nu minte prosteşte, ca dictatorii nord-coreeni, ci suprapune mai degrabă informaţii plauzibile peste neadevăruri straşnice, percutante, inflexibile. Aici apar şi prietenii Primului-Mincinos care vin din rândul universitarilor îndoielnici şi din breasla statisticienilor care, dacă intereselor o cer, "rotunjesc" anumite cifre din rapoartele macro-economice.

Primul-Mincinos al României n-a fost niciodată singur. Mentorii şi acoliţii săi au perfectat mecanismele de manipulare a poporului român iar laboratoarele KGB & PCR care l-au produs pe Ion Iliescu s-au specializat în producţia de fantasme. Victor Ponta este doar una dintre iluziile PSD produse în ultimii 25 ani.

Pretutindeni, numai minciună. Minciuna flecarului care "ca şi plumbul în apă se afundă". Minciuna celui plătit să jure strâmb, precum agentul comunist în faţa Senatului american; minciuna politică, pregătită să stea "cu regele la masă"; minciuna pârâşului la tribunal, dar şi minciuna dialectică din paradoxul cretanului care afirmă: "toţi cretanii sunt mincinoşi."

Nu vom putea niciodată epuiza enciclopedia minciunii din viaţa şi opera lui Victor Ponta. Dar vom putea să-i reamintim cuvintele lui Iisus: diavolul, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru ca nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi este tatăl minciunii."

Monica Macovei: Ponta, dă-ţi demisia!

"Ponta, dă-ţi demisia! Eşti trimis în judecată pentru spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri. Nu mai poţi fi prim-ministru."

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.