Operaţiunea "Modificarea Codului Penal". Georgică Severin vrea să-şi scape colegii de presupusele abuzuri

Senatorul PSD Georgică Severin.
Senatorul PSD Georgică Severin. (Facebook)

Nu de mult, la Consiliul Naţional al PSD, senatorul PSD, Georgică Severin, le cerea colegilor săi jurişti să facă propuneri pentru modificarea Codului Penal "fără jenă că vor ţipa unele ambasade" pentru că "avem nevoie de legi care să facă dreptate şi nu răzbunare". Marţi, într-o intervenţie pentru RFI, Severin a venit cu completări pe acest subiect.

Una dintre problemele ridicate de senatorul PSD este cea referitoare la traficul de influenţă, care, în opinia acestuia, a declanşat "o adevărată paranoia".

"Eu nu mă feresc să vă spun că în momentul de faţă există o adevărată paranoia în această privinţă. Vă dau câteva exemple absolut simple, corecte. Eu primesc de ani de zile sau mai bine zis primeam cetăţeni la audienţe, care veneau cu probleme. Venea un domn care avea probleme cu pensia, nu era bine calculată, venea o familie cu un caz social şi aşa mai departe. Ei bine, era firesc, dădeam un telefon fie la Pensii, uite, îţi trimit pe cetăţeanul cutare, te rog eu foarte mult, primeşte-l şi calculează-i corect impozitul, vezi să nu fie păcălit şi aşa mai departe, dacă n-are dreptate, spune-i că n-are dreptate. Vine o familie cu patru-cinci copii, care n-are unde să stea, încerci să-i ajuţi. Ei bine, toate aceste lucruri devin pasibile de punerea sub acuzare, sub această idee a traficului de influenţă", susţine Georgică Severin.

Senatorul nu este mulţumit nici de modul în care instanţele dispun plasarea inculpaţilor în arest preventiv, subliniind că o astfel de măsură, care ar trebui să fie excepţională, se ia acum la ordinea zilei.

"Marea problemă de care vreau să mă leg este problema abuzului de arest preventiv. Arestul preventiv trebuie să fie o măsură cu totul si cu totul excepţională, în cazuri de violenţă, în cazuri de recidivă, lucrurile sunt destul de clare. Din nefericire, ceea ce se întâmplă la ora actuală în România, de la Horia Georgescu până la Elena Udrea, de la Cocoş până la cine vreţi dvs. sau alţii care sunt ţinuţi în arest chiar şi la domiciliu, s-a abuzat", a argumentat Georgică Severin.

În opinia pesedistului, este clar că arestul la domiciliu a devenit o formulă prin care se încearcă să se obţină denunţuri de la cei reţinuţi şi arestaţi.

"Nu este o formă de a proteja martorii, ci este aproape o tortură din punct de vedere legal, mă refer din punct de vedere psihic (...) şi nu este o formă în care se respectă drepturile omului. De la o formă cu caracter excepţional constatăm că ea a devenit o formă absolut comună în rezolvarea anchetelor", a adăugat Georgică Severin.

Declaraţiile senatorului PSD vin într-o perioadă în care mulţi dintre colegii acestuia au ajuns în spatele gratiilor în dosare vizând fapte de corupţie. În acest context, o serie de analişti politici şi-au exprimat temerea că, terorizaţi de perspectiva de a înfunda puşcăriile, parlamentarii vor încerca să dea legi menite să slăbească puterea instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne