Operaţiunea Israelului împotriva Iranului se preconizează că va dura 14 zile [Wall Street Journal]

Operaţiunea Israelului împotriva Iranului ar putea dura circa 2 săptămâni, 13 iunie 2025 (X - screenshot)
Redacţia
13.06.2025

Operaţiunea Israelului împotriva Iranului este „departe de a fi încheiată”, a declarat un înalt oficial israelian pentru The Wall Street Journal, potrivit publicaţiei Meduza.

Sursa citată afirmă că operaţiunea se preconizează că va dura 14 zile.

După cum notează publicaţia, acest lucru coincide cu evaluarea analiştilor care au remarcat că o singură serie de lovituri nu este capabilă să provoace daune suficiente programului nuclear iranian şi au atras atenţia asupra abordării cuprinzătoare a Israelului, care a lovit simultan instalaţii, centre de comandă şi arsenale iraniene pentru a limita posibilitatea unui atac de represalii.

Armata Israelului (IDF) a anunţat, de asemenea, că operaţiunea va continua, scrie The Times of Israel.

„Ne aflăm într-o fereastră de oportunitate strategică. Am ajuns la un punct fără întoarcere şi nu avem altă opţiune decât să acţionăm acum”, a declarat armata israeliană.

Israelul a lansat o serie de atacuri pe teritoriul iranian în dimineaţa zilei de 13 iunie. Ţinta confirmată a fost instalaţia de îmbogăţire a uraniului din Natanz, a cărei mare parte a instalaţiilor se află sub pământ.

Autorităţile iraniene susţin că doar structurile de la suprafaţă au fost avariate. IDF, la rândul său, afirmă ca şi instalaţiile subterane au fost parţial distruse.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor