Opera unei artiste aborigene este vizibilă doar de pe Turnul Eiffel

Epoch Times România
05.06.2013

O operă a unei artiste aborigene australiene este vizibilă doar de pe Turnul Eiffel. Muzeul de pe Quai Branly (MQB) va dezveli joi o pictură monumentală realizată pe 700 m2 ai acoperişului mediatecii, anunţă AFP.

Cele şapte milioane de vizitatori care urcă anual pe emblematicul Turn Eiffel vor putea vedea imenşii solzi de peşte creaţi de Lena Nyadbi, artistă din Kimberley (nord-vestul Australiei). Este o frumoasă recunoaştere a valorii artistei septuagenare care a început să lucreze numai în 1998 şi, în general, a artei aborigene, a cărei notorietate internaţională este în creştere.

Lucrarea, care va fi permanentă, este mărirea unui detaliu din tabloul 'Dayiwul Lirlmim' (Solzi de biban asiatic), pictat de artistă pentru muzeul parizian consacrat civilizaţiilor ne-occidentale. Creaţia a fost mărită de 46 de ori pentru a putea fi văzută uşor de la primul şi al doilea etaj al Turnului Eiffel, muzeul fiind situat în apropierea simbolului Oraşului Luminilor, pe malul Senei. Curioşii vor putea încerca să îl repereze pe Google Earth.

Realizată cu ajutorul a 172 de şabloane de 3 m x 1,5 m aşezate pe acoperişul negru, lucrarea a fost pictată de muncitori, care au folosit vopsea albă, utilizată în semnalizarea rutieră. 'Vom termina chiar înainte de inaugurare', a declarat AFP Stephane Martin, preşedintele MQB, adăugând că a fost 'îngrijorat săptămâna trecută, din cauza ploii. Era nevoie de timp uscat pentru a termina'.

Încă de la început Jean Nouvel, arhitectul muzeului inaugurat acum şapte ani, 'a imaginat un desen pentru acoperiş, dar nu l-a conceput niciodată în întregime', adaugă Martin. 'Acum doi ani, m-am gândit să înfrumuseţez printr-un gest artistic acoperişul...Mi-a fost puţin teamă că serviciul de arhitectură din Franţa (ABF), care se ocupă de patrimoniu, nu va fi de acord, însă acesta a dat autorizaţia', a mai spus preşedintele muzeului.

'Lucrarea Lenei Nyadbi este o creaţie originală şi puternică, dar care nu constituie o intruziune nelalocul ei în peisajul parizian', arată Stephane Martin, la conducerea muzeului de la deschidere.

Muzeul deţine o importantă colecţie de artă aborigenă din Australia, iar toamna trecută a organizat o expoziţie despre începuturile acesteia în mijlocul deşertului australian, vizitată de peste 133.000 persoane.

Născută în 1936, Lena Nyadbi este una din marile reprezentante ale artei din Kimberley. Ea a realizat deja pentru muzeul din Paris o lucrare pe faţada clădirii ce dă spre strada Universităţii. Subiectul picturii mărite acum pe acoperiş trimite la locul de origine al părinţilor artistei, unde se află cea mai mare mină de diamante din lume. El prezintă povestea a trei femei care încearcă să prindă peştele ancestral. Peştele scapă, căzând pe stânci şi astfel solzii lui se răspândesc pe pământul pe care se află acum mina.

Artista a venit la Paris pentru inaugurarea lucrării. Pictura originală a fost oferită muzeului de omul de afaceri şi mecena australian Harold Mitchell. Mărirea ei a fost realizată cu ajutorul calculatorului, lucru care va permite refacerea şabloanelor dacă va fi necesară repararea acoperişului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor