ONG înfiinţat de Firea, folosit pentru a interzice protestele în faţa PMB. Pe bani publici

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Dacă până nu demult primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, bloca posibilitatea autorizării oricărui protest în faţa instituţiei, aprobând acolo, pentru un an întreg, adunări publice ale unei asociaţii de revoluţionari (legea nu permite două adunări publice în acelaşi timp şi în acelaşi loc), mai nou, lucrurile par să se fi schimbat. Nu neaparat în bine...

Mai exact, acum protestele din faţa PMB sunt blocate chiar de către un ONG înfiinţat de Gabriela Firea, respectiv Asociaţia Centrul Municipal pentru Dialog Bucureşti. Acest lucru a fost descoperit în urmă cu câteva zile când mai multe organizaţii civice au anunţat un protest împotriva poluării aerului din Capitală. Evenimentul a fost programat iniţial pentru vineri, 14 februarie, începând cu orele 17:00 în faţa sediului Primăriei Generale de lângă Parcul Cişmigiu.

Ulterior, protestul s-a transformat într-un marş între Piaţa Unirii şi Ministerul Mediului, după ce organizatorii nu au reuşit să primească aprobare în timp util pe motiv că în faţa Primăriei este autorizată o altă activitate. Buletin de Bucureşti a descoperit, că „activitatea” din faţa Primăriei Generale înseamnă un aviz dat de Comisia de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice unei asociaţii care apare la Ministerul de Finanţe cu o singură persoană în dreptul capitolului „efectivul de personal privind activitatea fără scop patrimonial”: Asociaţia Centrul Municipal pentru Dialog Bucureşti.

Aceasta este controlată chiar de Primăria Municipiului Bucureşti şi a avut la dispoziţie un buget în 2018 de peste 200 de mii de euro.

"Asociaţia Centrul Municipal pentru Dialog Bucureşti nu figurează în registrul ONG-urilor, dar are aviz pentru adunări publice cu 300 de persoane în faţa sediului Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti dat chiar de primărie. Cu ajutorul asociaţiei, de fiecare dată când este nevoie, sunt împiedicate orice fel de manifestări publice în faţa instituţiei, cum ar fi protestul împotriva poluării aerului din Capitală din 14 februarie, care, tocmai din această cauză, a fost transformat, între timp, în marş către Ministerul Mediului. Asta deşi autoritatea responsabilă cu implementarea măsurilor pentru un aer curat la nivel municipal este chiar Primăria Generală.", scrie Buletin de Bucureşti.

Articolul integral poate fi citit aici

Informaţia a fost comentată dur de activista civică Irina Zamfir, de la Active Watch:

"Vedeţi voi, când eşti nesimţit, eşti până la capăt! Da, la PeMeBe e nesimţirea! Aia maximă!

Mai ştiţi voi când o asociaţie de revoluţionari a blocat protestele în faţa PMB nişte ani?

E, nu mai e nevoie de serviciile lor. Buletin de Bucureşti a descoperit că acum protestele în faţa PMB sunt blocate de chiar ONG-ul înfiinţat şi finanţat de duamna împărăteasa suverană asupra Bucureştiului.

Nu ştiu, mi se pare că aceasta este o linie nu roşie, o linie pe care nu mi-o imaginam depăşită nici măcare de ea, stăpâna noastră, şi smardoiul ViceBădu!

Uăi, nu că ne-a băgat picioru-n grumaz, ne-a băgat picioru-i pe gât aşa, ceva spectaculos! Hai că eram chiar curioasă ce spanac face organizaţia asta. Iaca ce face, răspunde la comenzile bo$$ilor!

Fraţi, cetăţeni: aia-i, s-a dus democraţia în oraşul nostru mic.", scrie pe Facebook Irina Zamfir.