Omul de afaceri Ştefan Vuza schimbă strategia, se înscrie la privatizarea Oltchim cu o singură ofertă

Ofertele depuse luni de omul de afaceri Ştefan Vuza prin intermediul Aisa Invest şi Chimcomplex au fost retrase, urmând să fie depusă joi o singură ofertă, îmbunătăţită, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Grupul Serviciile Comerciale Române (SCR).

"Amânarea privatizarii Oltchim SA cu trei zile a dus la schimbarea strategiei de ofertare iar mâine, 20 septembrie 2012, ne vom reînscrie la licitaţie cu o singură ofertă îmbunătăţită, cu care ne dorim să câştigăm. Decizia de retragere a ofertelor Chimcomplex SA şi de îmbunătăţire a celor depuse de Aisa Invest SA a venit şi pe fondul declaraţiilor premierului României, care este dezinformat cu privire la capacitatea investiţională a ofertantului Chimcomplex SA", se arată în comunicat.

Reprezentanţii grupului SCR precizează că în caietul de sarcini nu este niciun criteriu de precalificare în acest sens, iar dacă ar fi fost, "competitorii de tip 'exotici' nu ar mai fi avut posibilitatea de a se înscrie, însă poate că s-a dorit acest lucru".

"Noi suntem întru totul de acord ca ofertanţii să arate public, atât intenţiile privind dezvoltarea şi investiţiile în combinatul Oltchim, cât şi resursele financiare deţinute, dar nu suntem de acord cu schimbarea regulilor în timpul privatizarii", se mai spune în comunicatul SCR.

În comunicat se menţionează că grupul SCR este sprijinit în acest proiect de alte trei grupuri industriale cu capital integral românesc, "fiind o forţă cu mult peste PCC, cât şi peste mult aşteptatul ofertant din Rusia, care de fapt este doar un alt grup de interese din România".

"Credem că în acest moment suntem cea mai bună variantă pentru Oltchim, deoarece oferta noastră este construită pe axa păstrării locurilor de muncă şi funcţionarea tuturor secţiilor combinatului la capacitate maximă. S-ar realiza astfel, prin unirea celor două combinate chimice din România, un proiect cu capital integral românesc de care fiecare poate fi mândru, în comparaţie cu celelalte bresle unde fabricile sunt vândute la străini şi în care, tot la fel, firma mai mică a cumparat firma mai mare (OTE Grecia a cumpărat Romtelecom; OMV a cumpărat Petrom; Erste a cumpărat BCR, etc.)", se mai spune în comunicat.

Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, declarase miercuri pentru NewsIn că Aisa Invest şi Chimcomplex, firme controlate de omul de afaceri Ştefan Vuza, s-au retras de la privatizarea Oltchim, "poate pentru a oferi un preţ imbatabil".

"Aisa Invest şi Chimcomplex şi-au retras ofertele depuse, dar noi sperăm că le-au retras în vederea îmbunătăţirii. Mă gândesc că şi-au propus să ofere un preţ imbatabil în condiţiile în care există, cel puţin aparent, concurenţă. Ne aşteptăm şi permitem oricui să depună oferte până mâine (joi n.r.) la ora 12", a spus Vulpescu, pentru NewsIn.

Totodată, Grupul SCR, din care face parte şi Chimcomplex, precizase marţi, în replică la afirmaţiile premierului Ponta potrivit cărora societatea Chimcomplex ar fi prea mică pentru a prelua combinatul chimic, că în proiectul gândit pentru Oltchim, pe lângă Chimcomplex mai sunt implicate şi alte grupuri industriale,inclusiv Interagro.

Privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea a fost amânată pentru 20 septembrie, a decis luni Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).Astfel, mai pot fi depus oferte pînă la 20 septembrie, ora 12.00, urmând ca licitaţia pentru privatizare să aibă loc pe 21 septembrie.

Termenul iniţial pentru licitaţie era 18 septembrie.

Decizia a fost luată după ce au fost depuse mai multe contestataţi în instanţă la privatizarea Oltchim.

Patru oferte au fost depuse pentru privatizarea Oltchim, acestea fiind din partea Aisa Invest, Chimcomplex, PCC şi a lui Dan Diaconescu. Aisa Invest şi Chimcomplex sunt controlate de omul de afaceri Ştefan Vuza. PCC este acţionarul minoritar de la Oltchim.

Statul deţine 54,8% din acţiunile Oltchim. În cadrul procedurii de privatizare, se vor vinde şi creanţele companiei, în valoare de circa 1,8 miliarde de lei, deţinute de AVAS şi Electrica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie